Editorial Respect pentru femei

Data publicării:
Vlad Botoș
Vlad Botoș
Europarlamentar USR
Vlad Botoș este europarlamentar USR PLUS din luna mai 2019, vicepreședinte al Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGI), vicepreședinte al Delegației pentru Albania, membru în Comisia pentru Piață Internă și Protecția Consumatorului (IMCO). Este membru al Biroului Național USR.
Vlad-Botoș_avatar_1616078562

Nu e la modă și pare chiar puțin ciudat ca un bărbat să lupte pentru drepturile femeilor. Am fost educați să urâm cuvântul feminism ca pe o ideologie departe de noi, ca pe ceva împotriva căruia bărbații ar trebui să se încoloneze și să lupte la unison. Eu cred că în societatea românească ar trebui să înceapă dezbateri serioase, făcute cu respect pentru interlocutori și pentru femei, despre drepturile femeilor, despre poziția lor în societate, despre obligația de a le respecta și trata ca pe parteneri cu drepturi egale la orice nivel.

Sunt convins că femeile pot să-și ducă lupta, că pot să câștige fără susținere, dar mi se pare un act de normalitate ca noi, bărbații, cât mai mulți dintre noi, să ne alăturăm vocilor feminine atunci când unii găsesc normal și firesc să agreseze femeile.

Am fost crescut de o femeie puternică, de o mamă singură care a rămas văduvă de foarte tânără. Am văzut-o pe mama mea muncind, făcând tot ce i-a stat în putere să fie cât doi părinți pentru a ne asigura tot ce ne trebuie atât din punct de vedere material, cât și emoțional.
Am crescut alături de o soră puternică, care și-a ales o meserie pentru că i-a plăcut, fără să țină cont că e „o meserie de bărbați” și este printre cei mai buni în ceea ce face. Am avut exemplul celor două bunici, femei puternice și inteligente care au făcut față tuturor greutăților și nu s-au dat înapoi de la muncă, de la orice efort pentru a-și face bine treaba, pentru a-și crește bine copiii.

Am avut întotdeauna exemplul și învățăturile bunicilor, doi bărbați care au știut întotdeauna să aprecieze puterea, inteligența și frumusețea femeilor din viața lor. Am văzut că bărbații puternici nu simt nicio plăcere în a umili femeile, în a le face rău, în a fi violenți cu ele.

Nu. În familia mea, în cercul celor care mi-au fost modele în viață, nu a existat niciodată violență împotriva femeilor și nici nu a fost tolerat acest gen de comportament la cunoscuți sau prieteni.

Cred în puterea femeilor, dar cred și în datoria noastră, a bărbaților, de a ne distanța și de a-i condamna pe toți cei care practică sau promovează în orice fel violența împotriva femeilor.

Vedem în ultima vreme exemple de „influenceri”, „oameni de media” sau „oameni de cultură” care promovează înjosirea femeilor, violența sau care justifică chiar și violul. Ghilimelele sunt acolo pentru că nici unul nu are legătură cu ceea ce se pretinde a fi și nu sunt demni de aceste, să le spunem, meserii.

Nu pot decât să mă simt oripilat în fața acestei atitudini. Un om care susține că femeile sunt proaste și că-și doresc să fie bătute, ar trebui eliminat automat din media, din rândul „influencerilor”, pentru că aici nu vorbim despre libertatea de opinii, aici vorbim despre promovarea unui comportament agresiv, despre denigrarea a jumătate dintre oameni.

În condițiile în care drepturile femeilor par să se restrângă tot mai mult la nivel mondial, atitudinea de tolerarea a unor asemenea grobieni este extrem de periculoasă. Vânătoarea de audiență nu scuză comentariile și atitudinea deplasată față de femei și persoanele respective ar trebui sancționate dur de către societate.

Problematica feminină este un subiect care trebuie tratat în mod foarte serios de societatea românească, iar autoritățile trebuie să ia măsuri pentru ca un astfel de dialog să fie inițiat la toate nivelurile. Ne mândrim că suntem un popor de oameni deștepți, suntem fericiți să vedem femei care ne fac cinste în sport, în științe, în literatură. Susținem că ne iubim și respectăm femeile.

Ei, bine! Sunt convins că prima dovadă de respect și de dragoste este o atitudine deschisă, este promovarea unui dialog real în care să înțelegem toate greutățile prin care trec și au trecut femeile. Trebuie să le înțelegem istoria, să le înțelegem lupta și aspirațiile și trebuie să le primim în mod real în viața publică, în societate.

Este important să promovăm dialogul cu femeile, drepturile femeilor și să împingem spre anonimat total toate vocile grobienilor care nu văd în femei decât un obiect pe care-și descarcă ura, frustrările și violența.

Noi, bărbații normali, trebuie să fim vocali și să condamnăm public violența împotriva femeilor. Trebuie să educăm generațiile mai tinere și chiar pe cei mai în vârstă că nu e normal să fii agresiv cu o femeie, nu e normal să umilești o femeie, nu e normal să vrei să o controlezi.
Poate că acesta este momentul să ne schimbăm atitudinea, iar această schimbare poate să aibă loc doar dacă se suficient de mulți bărbați iau atitudine și spun „Destul, violența împotriva femeilor nu mă reprezintă și nu este acceptabilă!”

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...