Puterea Regelui  

Disputa publică despre statutul Reginei Ana, dacă merită sau nu funeralii de stat, dacă merită sau nu titulatura de regină, dacă știa sau nu limba română, ne îndepărtează de esență. Pe cine a pierdut România și cine va rămâne în istorie?

Cei care au cunoscut-o îndeaproape pe Ana de Bourbon-Parma spun că a fost călăuza unui rege tragic, pe care l-a însoțit în traversarea deșertului impus de exil.

Foto: Regina Ana și Regele Mihai pe terasa Palatului Elisabeta, în mai 2001, când s-au stabilit în România

Aveau puțin peste 20 de ani și, când s-au cunoscut, la nunta Reginei Marii Britanii, o prăpastie stătea între viața lor de până atunci. Ea venea dintr-o familie care cunoscuse austeritatea. Părinții, proveniți din familii domnitoare (dar nu din linia moștenitorilor de coroană) și-au crescut cei trei băieți și pe Ana în condiții aproape severe, peregrini prin Europa și Statele Unite, cu slujbe modeste și cu înrolare pe front.

Destinul regal al lui Mihai I era deja pecetluit de Stalin, iar Majestatea sa avea să-și piardă în scurt timp tronul și țara. După două domnii și o copilărie marcată de nefericitul mariaj al lui Carol al II -lea cu Regina Elena, după experiența manipulării de către politicienii români și cu comuniștii făcând legea în partea asta de lume, Mihai avea să devină pribeag și nepregătit pentru încercările vieții.

Există o anecdotă, povestită de Regina Ana, care spune că, atunci când s-au cunoscut, la Londra, ea și fratele ei l-au învățat pe rege să cumpere bilet la cinema și, în aceeași seară, să plătească taxiul.

În cartea ''un război, un exil, o viață'', o biografie autorizată de Regina Ana, lectura îți descoperă un personaj fascinant. Este soția căreia nu-i ies lucrurile în bucătărie, dar care organizează în desăvârșire familia și căminul. Îi este sprijin monarhului fără de țară în adaptarea la diferirele meserii pe care le-a avut, de la agent de bursă la pilot, pentru a-și întreține familia cu cinci fete, în care ouăle casei provin de la găinile crescute de ei înșiși în conacul de la Bramshill, cel despre care Regina Ana poveștește cu seninătate că era bântuit de două fantome.

Pentru cei care au întâlnit-o, de la distanță s-a văzut femeia tenace care a adus echilibrul și temeiul într-un destin tragic.

Cu siguranță, într-o altă atmosferă, mai destinsă, povestea aceasta de dragoste a Regelui Mihai și a Reginei Ana ar fi fost un film cu succes de casă. Sau, poate, exemplul de grație al împlinirii luând-o mereu de la capăt.

În 2001, atunci când Casa Regală a fost acceptată de autoritățile române să se așeze în țară, la Palatul Elisabeta era multă lume. Regina Ana era în umbra Majestății Sale, veghindu-l cu serenitate cu trece clipa la care visaseră de-o viață. Jurnaliștii au înconjurat-o pe Regina Ana, care a spus că nu dă declarații. I-am vorbit cu toții în limba română, iar Regina Ana ne răspundea precis la întrebări în limba engleză sau în franceză. Umorul îi era debordant și tăios, însă râsul său strașnic domina emoția tuturor.

Cu ceva timp înainte, prin 1997-1998, până ca familia să primească pașapoartele românești, Regina Ana a venit de mai multe ori în țară și a colindat-o în lung și-n lat. În numele Regelui. Ziariștii vremii, care au însoțit-o în turneu, își amintesc de naturalețea pe care o avea la întâlnirile cu oamenii și chiar au auzit-o, de pildă, vorbind românește cu țărani din Maramureș. Mai târziu, aflam din anturajul Casei Regale că Regina Ana înțelege românește, însă nu se exprimă în public în limba noastră pentru că evită adăugarea de noi critici la valul de manipulare care a dominat anii 90, care a ținut departe de popor imaginea autentică a celor doi. Fluentă în patru limbi, avea un respect pentru rostire și accent, pentru limba vorbită impecabil.

Din poveștile apropiaților Casei Regale din anii 90 afli că, deși în public alegea discreția ca atitudine, acasă era interesată de orice subiect, avea sfaturi pentru fiecare, modestă și amabilă, directă și jovială în același timp, cu replici inspirate. Ți-o imaginai chiar cum, în anii comunismului, Regina Ana era cea care asigura rolul de operator care înregistra mesajele de Crăciun ale Regelui Mihai, transmise de Europa liberă și BBC în limba română.

Poate că puțini știu că, în 1960, a apărut o piesă de teatru într-un singur act, semnată de Ana și Mihai de România, intitulată ''Alegerea''.

''Să aperi omul, să te sprijini pe propria ta valoare, pe propria ta responsabilitate, să ajungi prin propriile mijloace la capăt, singur, lepădându-te de slăbiciuni. Acesta ar putea fi destinul meu. Un destin dificil, dar plin, generos. Aici, în lupta aceasta, n-au ce căuta nehotărâții.”

E târziu să aflăm căruia dintre cei doi autori îi aparține citatul, dar, dacă ai avut vreodată prilejul s-o întâlnești, parcă-i auzi vocea Anei de România și simți spiritul lui Mihai de România.

Târziu este și să discuți despre ce-ar fi însemnat exemplul nobleței autentice, al tenacității și decenței dacă am fi trecut senini prin anii 90. Dacă familia regală nu ar fi continuat să fie izgonită după 45 de ani de comunism și primită acasă mai devreme, poate că nu ar fi existat compromisurile ulterioare cu politicienii, care au știrbit din prestigiul și încrederea de care se bucura monarhia imediat după 89.

Ar fi potrivit să aflăm, nu din părerile schimbătoare ale politicienilor, ci direct de la cei care au fost în preajma Regelui Mihai și a Reginei Ana așa cum erau. Se încheie o epocă, iar noi ratăm din nou maturizarea, ignorând sau rescriindu-ne istoria.

Puteți urmări Opinii și Analize care explică actualitatea (like) pe Facebook