PSD, ALDE, PRU. De ce sunt sprijiniţi noii naţionalişti români de lideri de la Budapesta

Data actualizării: 06.12.2016 16:37 Data publicării: 06.12.2016 16:20

Între politicienii români gata să inflameze relaţiile româno-maghiare şi pentru două voturi în plus şi liderii Guvernului şi Parlamentului de la Budapesta, la fel de dispuşi să şteargă linia subţire de echilibru dintre cele două ţări există o surprinzătoare afinitate. Pentru alegerile din 11 decembrie, de exemplu, au practic aceeaşi ofertă. Dacă nu va ieşi din această menghină, România va achita o factură încă dificil de calculat.

Alegerile parlamentare din 11 decembrie stârnesc pasiuni tot mai aprinse nu doar la Bucureşti, ci şi la Budapesta. Asistăm de ceva vreme la un balet retoric de zile mari ai cărui protagonişti nu sunt politicieni marginali, ci înalţi oficiali din Guvernul şi Parlamentul ungar. Semn, deci, că mizele rămân destul de ridicate.

N-ar fi nici prima şi nu va fi nici ultima oară când se întâmplă asta, dar câteva elemente pun intervenţiile actuale într-o lumină niţel diferită faţă de precedentele episoade.

Privirile superficiale sau pur şi simplu interesate de o anumită direcţie se vor rezuma eventual la a critica iniţiativa marelui diplomat în viaţă, Peter Szijjarto, vremelnic ministru de Externe în Cabinetul Viktor Orban şi cel care le-a interzis ambasadorilor Ungariei să participe la recepţiile de 1 decembrie, organizate de ambasadele României.

Sigur, gestul domnului Szijjarto merită tratat cu o riguroasă desconsiderare, semănând în cel mai bun caz cu haiducia unui copil alintat decât cu fişa postului unui oficial cu responsabilităţile sale.

Însă e treaba premierului Orban să decidă în ce măsură s-ar impune o revizuire a criteriilor de accedere la conducerea MAE ungar şi dacă e oportun ca biroul ministrului să aibă, pe mai departe, aura şubredă a unui loc de joacă. Dintr-o exagerată politeţe, vom face aici abstracţie de situaţia în care domnul Orban însuşi ar fi avut de-a face cu geneza nefericitei idei, că de sprijinit a sprijinit-o fără dubiu, altfel ministrul său de Externe le-ar fi dat ordine pereţilor, nu ambasadorilor.

Cum privirile superficiale nu sunt totuşi punctul nostru forte, să facem aşadar câţiva paşi înainte.

Ne va sări astfel în ochi faptul că, pentru a trage concluzii relevante, Szijjarto nu ne va fi de ajuns, că declaraţia şi decizia sa din preajma lui 1 decembrie nu trebuie tratate ca element izolat, că trebuie să călătorim în timp (puţin de tot, nu mult), că trebuie să introducem în ecuaţie şi alte nume (tot mari, nu mici).

Manevra lui Peter Szijjarto cu Ziua Naţională a României apasă, fără îndoială, pedala obişnuită din „bătălia” română-maghiară – naţionalismul. A fost jignitoare, dar nu numai atât. A fost în primul rând de o duritate extremă, a fost o măsură disproporţionată, căci nimic din contextul actual nu justifica recurgerea de către diplomaţia ungară la o „nucleară”. Urmând această logică, rezultă că decizia privind 1 decembrie ar fi putut fi concepută pentru a atrage cu orice preţ atenţia - dar nu atât asupra ei, cât asupra unui întreg discurs care rula de ceva timp. Pare să fi fost concepută pentru a produce reverberaţii puternice într-o fereastră scurtă de timp, pare să fi fost concepută pentru a potenţa ceva şi, eventual, pentru a-i da oarece tuşe „romantice”, căci – nu-i aşa? - istoria comună oferă destule în acest sens.

Dar să potenţeze ce? Ei bine, punctul de pornire pentru un posibil răspuns ar presupune întâi de toate să decupăm un cadru temporal. Să zicem, 12 noiembrie-11 decembrie. Cum ar veni, un cadru de 30 de zile sau luna care precede alegerile de duminică.

Din 12 noiembrie şi până azi s-au înregistrat cam şapte ieşiri la rampă ale unor oficiali din Guvernnul şi Parlamentul ungar, după cum urmează: vicepremier, ministru de Externe, preşedintele Parlamentului, şeful comisiei parlamentare pentru Afaceri Externe. Cu excepţia ministrului de Externe, Peter Szijjarto, toţi ceilalţi, mai apăsat sau mai sugerat, au demonizat lupta anticorupţie din România. S-a folosit arsenal greu: decorarea unor politicieni maghiari cu probleme penale grave, blamarea puterii de la Bucureşti pe motiv că ar folosi justiţia ca pe un instrument de coerciţie, acuzaţii explicite că politicienii maghiari sunt vânaţi şi căptuşiţi cu dosare penale. Având în vedere tot acest cor, merită subliniat că ministrul Szijjarto, cu a sa boicotare diplomatică a Zilei Naţionale a României, s-a plasat fix la mijlocul acestei perioade.

După cum spuneam şi mai sus, nu trebuie decuplată acea decizie a lui Peter Szijjarto de restul. Aici este vorba de un Tot, căruia reacţia disporporţionată a şefului diplomaţiei i-a conferit obişnuita dimensiune naţionalistă aproape mistică.

De unde această nevoie? De ce ar fi amestecat lucrurile în acest fel?

Aş zice că din cel puţin două motive:

1. Pentru a-i scutura puţin pe maghiarii din România care nu s-ar prea duce la vot, dar care totuşi rezonează cu ideea că lupta anticorupţie e orientată împotriva politicienilor maghiari, pentru a slăbi reprezentarea acestei comunităţi.

2. Pentru a câştiga, făcând apel la sentimentele naţionaliste care, zice-se, transcend cadrul temporal al lui Aici şi Acum, măcar o fracţie din electoratul maghiar sătul de politicienii corupţi, indiferent de etnia lor. Pentru a cuceri, deci, şi deturna la vot măcar o parte dintre acei maghiari care văd în lupta anticorupţie o condiţie necesară, chiar dacă nu şi suficientă, pentru a construi ceva solid într-o Românie în care se simt acasă şi în care îşi cresc totuşi copiii.

Logica şi experienţa (noastră şi a altora) demonstrează cu prisosinţă un lucru simplu: cu cât corupţia creşte, cu atât statul devine mai slab, cetăţenii mai puţin protejaţi şi expuşi sărăciei, ziua de mâine o necunoscută mai mare decât cea mai îndepărtată galaxie. Pentru România, calea cea mai sigură pentru aşa ceva ar fi tocmai blocarea luptei anticorupţie care, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în Ungaria, a devenit model de bune practici în Uniunea Europeană, oferă o bază solidă pentru parteneriatul strategic cu SUA, într-o perioadă critică, şi dă şanse de refacere unei economii de a cărei însănătioşire depinde prosperitatea fiecăruia dintre noi.

Nu vrem să mergem prea departe cu raţionamentul, dar având în vedere cadrul descris mai sus, îţi pui natural întrebarea: Cât de mult doresc binele României politicieni precum vicepremierul Semjen Zsolt şi ceilalţi, cât de mult le doresc aceşti oficiali din Guvernul şi Parlamentul de la Budapesta maghiarilor din România, din moment ce singurele valori pe care le apără sunt cele ale facţiunii penale a elitelor maghiare de la noi?

Cât de mult doresc binele unei ţări al cărei parchet anticorupţie a emis un mandat de arestare pe numele unui deputat (Marko Attila, care între timp a demisionat) pe care nu îl mai poate ancheta de când s-a refugiat în Ungaria?

Mai mult decât atât, ca ilustrare a ipocriziei acelor politicieni de la Budapesta şi de la Bucureşti care manipulează sentimentul naţional cu uşurinţa şi iresponsabilitatea cu care dai un şut în minge, v-aş propune un exerciţiu simplu: puneţi unele lângă altele declaraţiile despre anticorupţia din România ale distinşilor oficiali maghiari înşiraţi mai sus şi pe cele ale distinşilor politicieni români, de la Dragnea la Tăriceanu şi de la Ponta la Ghiţă.

Poate fi şocantă alinierea perfectă dintre ei, în condiţiile în care, privitor la relaţia dintre România şi Ungaria, aceste tabere sunt şi cele care se joacă cu focul pentru cele mai meschine scopuri.

Vaşnicii apărători ai românismului din PSD, ALDE şi PRU, respectiv vaşnicii apărători ai maghiarilor, din FIDESZ, Jobbik, din Guvernul şi din Parlamentul de la Budapesta sunt mai prieteni decât s-ar putea crede, iar asta se vede limpede din zelul cu care împărtăşesc practic acelaşi discurs.

Nu ne era de ajuns cu politicienii noştri care plâng pe umărul capitalului românesc desfiinţat de DNA, care atacă procurorii anticuropţie cu o voluptate greu de descris, care încearcă de ani de zile să distrugă tot ceea ce s-a construit bun în această ţară. Nu ne era de ajuns cu ei! Acum li se adaugă şi politicieni de la vârful statului ungar, care denunţă prigoana DNA, care nu mai pot trăi de la grija „victimelor” pe care le face lupta anticorupţie din România.

Probabil că vicepremierul Ungariei, ministrul de Externe al acestei ţări, preşedintele Parlamentului de la Budapesta şi alţi înalţi oficiali din echipa lui Victor Orban au considerat că prin asemenea poziţii vor sprijini ajungerea la putere în România a acelor partide care vor face statul român mai slab.

S-au orientat bine spre PSD, ALDE, PRU, căci fix discursul acestor partide îl promovează asiduu.

Însă s-ar putea să fi greşit flagrant, prin faptul că au subestimat discernământul românilor şi al maghiarilor, deopotrivă.

Mai jos, vă propun două calupuri mari şi relevante:

1. Cronologia atacurilor la adresa luptei anticorupţie din România, având ca autori înalţii oficiali din Guvernul şi Parlamentul Ungariei.

2. Câteva declaraţii culese de la politicienii români care cred şi simt identic cu politicienii maghiari amintiţi.

POLITICIENII UNGURI

În 12 noiembrie, vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, descrie situaţia din România cu o surprinzătoare siguranţă de sine: "Ceea ce se întâmplă este de fapt o intimidare a maghiarilor sub pretextul luptei anticorupţie", iar "Ungaria nu-i va părăsi niciodată, ei pot întotdeauna să se bazeze pe sprijinul Ungariei". Probabil că oficialul de la Budapesta este posesorul unui glob de cristal, altfel cu greu s-ar explica certitudinile de nezdruncinat cu care se prezintă în faţa presei pe acest subiect. Totuşi, i-am recomanda înaltului responsabil ca data viitoare să evite piaţa neagră, că-i plină de globuri de cristal ciobite şi contrafăcute, care-l pun pe credulul ghicitor în ele în cele mai pestriţe situaţii.

Iar dincolo de declaraţiile aberante, una dintre aceste situaţii poate fi şi aceea de a acorda personal premiul „Ungurii din afara Frontierelor” unor politicieni maghiari din România, nu model, ci cu mari probleme penale. În cazul de faţă - Arpad Antal (primar al oraşului Sfântu Gheorghe) , Robert Raduly (primarul din Miercurea Ciuc), Domokos Szoke (viceprimarul din Miercurea Ciuc) şi Janos Mezei (ex-primar al oraşului Gheorghieni).

În 29 noiembrie, la Cluj-Napoca, preşedintele Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover, se referă la alegerile parlamentare din 11 decembrie ca la un moment „crucial”, subliniind totodată: „Avem aşteptări mari faţă de viitorii membri maghiari ai Parlamentului României”.

„Alegerile din România au o importanţă crucială pentru comunitatea maghiară din România. Pentru ca această comunitate să aibă oportunitatea de a-şi apăra şi de a-şi lărgi cercul drepturilor este nevoie de o cât mai mare reprezentare în Parlamentul României, este nevoie ca actorii vieţii maghiare să stea la masă şi să ajungă la un compromis. Rolul meu este să exprim suportul dat de Guvernul Ungariei, FIDESZ, de către Partidul Creştin Democrat, însă mai am şi un rol, ca preşedinte de onoare al PCM, de a exprima suportul nostru pentru UDMR”.

Vine 1 decembrie. Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, le interzice diplomaţilor maghiari să participe la evenimentele legate de Ziua Naţională a României.

La solicitarea Digi24, şeful diplomaţiei de la Budapesta face – cum altfel? - o „figură frumoasă”: „Întrucât maghiarii nu au ce sărbători pe 1 decembrie, ministrul pentru comerţ exterior şi al afacerilor externe au interzis tuturor diplomaţilor şi angajaţilor ministerului să participe la ceremoniile prilejuite de Ziua Naţională a României”.

În săptămâna care precede alegerile din România avem, subit, următoarele:

- Vicepremierul Semjen Zsolt revine la pupitru tot mai hotărât: „Dacă e să ne punem întrebarea dacă diplomaţia ungară are vreo responsabilitate în deteriorarea relaţiilor româno-ungare, trebuie să spun cu conştiinţa curată că nu are. Întodeauna am fost îngăduitori cu românii şi niciodată nu am exacerbat lucrurile. Dar acum am ajuns să fim puşi la zid. Eu cred că dacă ar fi să reproşăm ceva diplomaţiei ungare din orice punct de vedere, atunci ar fi că nu am dat cu pumnul în masă mai devreme. Prin proceduri mascate în justiţie, au loc acte explicit antimaghiare, liderii maghiarilor sunt supuşi atacurilor, persoane care se bucură de respect în comunitatea respectivă şi care sunt urmaţi de maghiarii locali”.

- La aceeaşi conferinţă de presă susţinută la Budapesta şi în siajul vicepremierului, se plânge de situaţia dezastruoasă a relaţiilor română-maghiare şi Zsolt Nemeth, şeful comisiei parlamentare pentru Afaceri Externe: „Considerăm că relaţiile româno-ungare au evoluat foarte nefavorabil în ultima perioadă, putem numi proaste aceste relaţii. Practic, din 2012 nici condiţiile dialogului la cel mai înalt nivel nu au fost asigurate. Este nevoie neapărat de schimbare în această situaţie”.

- Din nou în prim-plan, ministrul de Externe, Peter Szijjarto, întăreşte cele spuse şi decise anterior zilei de 1 decembrie, întreţinând atmosfera artificială cu o neasemuită „eleganţă” diplomatică: „Eu consider că, întrucât maghiarii nu au ce sărbători pe 1 decembrie, mai ales nu împreună cu românii, a fost corectă decizia ca diplomaţii maghiari să nu meargă la recepţii organizate de ambasade ale României în această zi”.

POLITICIENII ROMÂNI

Călin Popescu Tăriceanu:

„Procesul intentat lui Liviu Dragnea, ca şi decizia ÎCCJ, sunt acţiuni eminamente politice, ele reprezentând un unicat nedorit în lumea civilizată”.

„Am putea spune că, sub lozinca luptei anticorupţie, instituţii de forţă ale statului fac o preselecţie nemaiîntâlnită a candidaţilor şi viitorilor aleşi”.

„Sunt multe acţiuni în Romania împotriva capitalului românesc. DNA, care acţionează metodic, a blocat conturile şi a dus în faliment firme româneşti. Acest lucru înseamnă o valorizare directă a firmelor străine”.

Sebastian Ghiţă:

"PSD şi PNL sunt obligate să joace un joc de comunicare mai safe, mai cu perdeaua trasă, chiar dacă în rândul PSD şi PNL sunt mulţi oameni care spun că e distrus capitalul românesc (...)".

„Faptul ca românii şi firmele româneşti au un tratament diferit din partea DNA-ului nu e ceva preocupant? De exemplu în dosarul Microsoft unde au fost 60 de milioane de euro spaga va gandiţi cu câţi mascati ar fi intrat dacă era firma romaneasca, in schimb in cazul sefilor Microsoft au fost nişte avertismente”.

Adrian Năstase:

„Capitalul intern este măcinat în procese. Birocraţia administrativă şi procedurile judecătoreşti sufocă orice încercare de a lansa mici iniţiative private”.

Liviu Dragnea:

"Aşa cum se stătea la coadă la pâine, se stă la coadă la DNA astăzi. E o regie frumoasă, chiar astăzi de ziua preşedintelui Iohannis. E un cadou frumos. Chiar luni, pe 06 iunie, s-a pus în mişcare acţiunea penală, bineînţeles că este o coincidenţă, nu are niciun fel de legătură cu rezultatul alegerilor. Singura mea durere şi supărare e şi că soţia mea e târâtă în acest dosar. Este mama copiilor mei (..) Lupta împotriva adevăratei corupţii trebuie să existe permanent. Şi crimele odioase pentru care eu sunt chemat aici, două angajate care nu prea veneau la serviciu, trebuie pedepsite cu închisoarea pe viaţă".