Marcel Vela, ministrul de Interne: „Nu știu cine v-a spus, sunt locuri la ATI. Sunt locuri la ATI! Cine-a zis că nu sunt locuri la ATI”?!
Nimeni altcineva decât secretarul de stat Raed Arafat spusese că nu mai erau locuri la Terapie Intensivă, în spitalele COVID din București, într-un interviu la Digi24.
Aflat în imediata apropiere a lui Marcel Vela, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a făcut încă o dată precizarea că doar despre spitalele COVID era vorba, ministrul Internelor s-a arătat bucuros că acuratețea faptelor a fost restabilită, pupat Ziua Aviației. Dac-ar mai fi fost întrebări de pus despre evoluția epidemiei de coronavirus, ele aveau să fie puse la Ministerul Sănătății.
E doar un exemplu - și nici măcar cel mai flagrant de mesaj public confuz transmis direct de la vârf, adăugându-se gingaș grămezii și continuând să alimenteze opoziția, temerile și încăpățânarea așa-zișilor covidosceptici.
În cazul menționat, întrebările amânate despre capacitatea sistemului medical de a face față unui număr ridicat al pacienților de la Terapie Intensivă sunt nenumărate: știm, oficial, c-ar fi vreo 2,000 de paturi cu ventilatoare în momentul de față în România.
Iar unul dintre motivele pentru care s-a decretat starea de urgență a fost tocmai dotarea spitalelor cu astfel de echipamente, în baza unor încredințări directe.
Adevărul, cea mai bună propagandă
Așadar: câte dintre ventilatoare dintre cele cumpărate de statul român funcționează?
Câte sunt folosite în tratamentul pacienților cu COVID-19?
Câte sunt folosite pentru îngrijirea altor bolnavi?
Câte ar fi suficiente în cazul în care numărul zilnic al îmbolnăvirilor nou-confirmate depășește constant, așa cum s-a întîmplat pentru prima dată astăzi, pragul de 1,000?
De la câte cazuri în sus internate la Terapie Intensivă riscă sistemul sanitar să nu mai facă față?
Întrebări precum acestea - și altele, multe! - trebuie puse, iar răspunsurile ar fi de preferat să fie calme, corecte și complete.
În baza noii legi a carantinei și a izolării, de exemplu, astăzi știm că în România sunt 1,030 de cazuri noi și 372 de reconfirmări.
Se întâmplă, la fel cum s-a întâmplat și cu numărul cazurilor din fiecare județ raportate pe durata stării de urgență, și ca urmare a insistențelor unor ziariști.
În plus, deși precizarea ar fi fost inutilă într-o societate mai așezată, lumea are dreptul să afle tot ceea ce este de aflat.
Dublul standard
Foarte abrupt spus, Guvernul și Președinția (care colaborează strâns și care insistă asupra acestui fapt), nu sunt în situația să spună "Nu mă întreba cum am ajuns la prima mie".
Și - oricâte piedici de ordin procedural/legislativ/administrativ ar putea să invoce cele două instituții - nici blamarea, la grămadă, a poporului needucat care nu ascultă de stăpânire nu are cum să funcționeze.
Ce poți să le spui oamenilor din Bolintin Vale snopiți de șeful de post în aprilie deși erau deja culcați la pământ și imobilizați? Să aibă încredere în autorități și să respecte regulile?
Sociologul Gelu Duminică a observat de curând că polițistul respectiv a fost repus în funcție la nici două luni de la incident. Va fi foarte interesant de urmărit, între altele, cum evoluează ancheta penală în acest caz.
Ce poți să le spui celor care au răbdat în case când află că Parchetul General a clasat dosarul fostului ofițer de la Interne internat la spitalul Gerota? Omul, dacă nu vă mai aduceți aminte, mințise în martie că nu fusese plecat din țară deși tocmai ce se-ntorsese din Israel.
Vă sugerez sincer să nu folosiți în vreo conversație despre măsurile - foarte necesare! - de siguranță sanitară concluzia oficială a Procuraturii în acest caz, căci s-ar putea să iasă rău: "Nu s-a putut stabili cu argumente științifice împrejurarea în care persoana internată s-a infectat și dacă aceasta a fost sau nu sursa infectării generalizate din spitalul Gerota".
Ce poți, în fine, să le spui părinților din comuna giurgiuveană Roata de jos, proaspăt plasată în carantină, să facă la toamnă cu copiii? Să-i trimită la școală ori să-i educe online, în condițiile în care aproape patru elevi din zece n-au luat, la țară, evaluarea națională?
Descurcăreala
În linii mari (cele câteva excepții sunt statistic nesemnificative), locuitorii României au respectat nesmintit regulile stabilite în perioada de urgență.
Pentru cei mai mulți, însă, ridicarea acesteia a însemnat și revenirea la relația cam de multișor împământenită între cetățean și instituții: ele se fac că lucrează - există Direcții de Sănătate Publică incapabile de anchete epidemiologice propriu-zise -, noi ne facem că le luăm în seamă.
Ne descurcăm, adică.
O fi puțin, o fi mult? Habar n-am, dar fapt este că larga majoritate a acestei populații a învățat să se descurce nu cu ajutorul instituțiilor, ci împotriva, în ciuda acestora.
De ce-ar fi criza provocată de epidemia de coronavirus altfel?
Și de ce, până la urmă, cei speriați de perspectivele care li se-nșiră în față (șomaj tehnic în cazurile cât de cât norocoase) n-ar avea dreptate să se-ntrebe cine câștigă de pe urma schimbărilor mult-trâmbițate aduse de această epidemie?
Dincolo de imaginile cu vânzoleala din Centrul Vechi al Bucureștiului, de grupurile conspiraționiste de pe Facebook sau de balamucul fără cap și coadă din Vama Veche există, tare mă tem, nenumărați cetățeni români care, atunci când spun că există interese mari la mijloc, întreabă - de fapt - "Dar nouă cine ne reprezintă interesele"?
Răspunsul, din nefericire, îl știm cu toții.
