Președintele Chinei adoptă strategia Marco Polo
În luna mai, președintele chinez Xi Jinping a prezidat forumul “Belt and Road” care a avut loc la Beijing. Evenimentul a durat două zile și a atras 29 de șefi de stat, inclusiv pe Vladimir Putin și 1200 de delegați din peste 100 de țări.
Xi a numit strategia chineză Belt and Road Initiative (BRI) “proiectul secolului”. Cele 65 de țări implicate cuprind două treimi din suprafața terestră și patru miliarde și jumătate de oameni.
Anunțat inițial în 2013, planul lui Xi de integrare a Eurasiei prin intermediul investițiilor de un trilion de dolari în infrastructură (din China până în Europa, cu extensii spre Asia de Sud-Est și Africa de Est) a fost supranumit noul Plan Marshall al Chinei.
Unii observatori au văzut în acest forum și o componentă a efortului lui Xi de a umple vidul rezultat prin abandonarea de către Donald Trump a Parteneriatului Trans-Pacific, acordul comercial promovat de Barack Obama.
Inițiativa ambițioasă a Chinei va putea furniza țărilor sărace autostrăzi, căi ferate, conducte, porturi și centrale energetice extrem de necesare. De asemenea, va încuraja firmele chineze să-și mărească investițiile în căile ferate și porturile europene. Centura (Belt) va include o rețea uriașă de autostrăzi și conexiuni feroviare către Asia Centrală iar Drumul (Road) se referă la o serie de rute maritime și porturi care să lege Asia de Europa.
Marco Polo ar fi fost mândru. Iar dacă China alege să-și folosească rezervele financiare în surplus pentru a crea infrastructură care să ajute țările sărace și să dezvolte comerțul internațional, ea va servi un bine public la nivel global. Bineînțeles, motivele Chinei nu sunt pur altruiste.
Realocarea rezervelor valutare uriașe ale Chinei dinspre titlurile de stat americane cu randamente scăzute către investițiile de infrastructură cu randamente superioare este justificată și, în plus, va deschide noi piețe pentru mărfurile chinezești. Cu producătorii de oțel și ciment în supraproducție, companiile chineze din sectorul construcțiilor vor avea de câștigat de pe urma noilor investiții. Și, în timp ce industria chineză se va muta spre provincii mai puțin accesibile, o infrastructură care să îmbunătățească conexiunile cu piețele internaționale este conformă cu necesitățile de dezvoltare ale Chinei.
Dar nu cumva BRI este mai degraba o manevră de PR decât o strategie de investiții?
Conform Financial Times, investițiile în proiectul lui Xi au scăzut anul trecut, ridicând semne de întrebare dacă firmele sunt la fel de angajate precum guvernul. Cinci trenuri cu marfă pleacă săptămânal din Chongqing spre Germania, dar numai unul revine încărcat cu marfă. Transportul terestru de mărfuri din China în Europa încă este de două ori mai scump ca cel maritim. După cum afirmă Financial Times, BRI este “din păcate, mai puțin un plan de investiții concret și mai mult o viziune politică largă”. În plus, există pericolul datoriilor și al împrumuturilor nereturnate aferente unor proiecte ce s-ar putea dovedi aventuri extravagante din punct de vedere economic (“white elephants”). Conflictele între state ar putea să perturbe o serie de proiecte care traversează mai multe frontiere. India nu e fericită să vadă o prezență crescută a Chinei în Oceanul Indian iar Rusia, Turcia și Iranul au propriile lor interese în Asia centrală.
Viziunea lui Xi este impresionantă însă va avea succes ca strategie națională? China joacă pe cartea unei vechi teze geopolitice.
În urmă cu un secol, teoreticianul britanic Halford Mackinder susținea că cel care controlează Eurasia controlează întreaga lume. Strategia americană, în schimb, a favorizat perspectiva geopolitică a amiralului Alfred Mahan (secolul 19) care punea accentul pe forțele navale și pe zona de coastă (rimland). La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, George F. Kennan a adaptat abordarea lui Mahan pentru a-și construi strategia privitoare la războiul rece, de îngrădire a Uniunii Sovietice, argumentând că dacă SUA se aliază cu insulele britanice și japoneze și cu peninsula formată de Europa de Vest (cele două extremități ale Eurasiei), atunci SUA va obține un echilibru al puterii globale favorabil intereselor americane.
Pentagonul și Departamentul de Stat al SUA încă mai sunt organizate conform acestui model și acordă mai puțină atenție Asiei Centrale.
În epoca Internetului, s-au schimbat multe însă geografia este încă importantă în ciuda “micșorării distanțelor”.
În secolul 19, multe dintre rivalitățile geopolitice se învârteau în jurul “Chestiunii Orientale” pentru stabilirea celor care ar fi putut prelua controlul asupra teritoriului Imperiului Otoman aflat în disoluție.
Proiectele de infrastructură precum calea ferată Berlin - Bagdad au creat tensiuni între marile puteri. Vor fi fi acele lupte geopolitice înlocuite astăzi de “Chestiunea Eurasiatică”?
Prin BRI China pariază pe Mackinder și Marco Polo. Dar ruta terestră prin Asia Centrală va reînvia “The Great Game” - lupta pentru influență din secolul 19, în care s-au implicat Marea Britanie și Rusia, dar și foste imperii ca Turcia și Iran. În același timp, calea maritimă prin Oceanul Indian accentuează rivalitatea dintre China și India, cu tensiuni în creștere privitoare la porturile chineze și la drumurile prin Pakistan.
SUA pariază pe soluțiile Mahan și Kennan. Asia are propriul echilibru de forțe și nici India, nici Japonia, nici Vietnam nu agreează o dominație a Chinei. America e privită drept parte a soluției.
Politica americană nu presupune o îngrădire a Chinei, martori sunt fluxurile comerciale masive și schimburile de studenți dintre cele două țări. Dar, pe măsură ce China, captivată de viziunea propriei măreții, intră în dispute teritoriale cu vecinii săi maritimi, ea tinde să-i împingă pe aceștia în brațele americanilor. De fapt, adevărata problemă a Chinei este auto-îngrădirea. Chiar și în era Internetului și a rețelelor sociale, naționalismul rămâne o forță importantă.
Una peste alta, Statele Unite ar trebui să aplaude BRI. Așa cum afirma Robert Zoellick, fost reprezentant pentru comerț al SUA și președinte al Băncii Mondiale, dacă o China în ascensiune contribuie la furnizarea de bunuri publice globale, SUA trebuie s-o încurajeze să devină un actor responsabil. În plus, ar putea exista oportunități pentru companiile americane de a profita de pe urma investițiilor BRI.
SUA și China au multe de câștigat din cooperarea într-o varietate de probleme transnaționale precum stabilitatea monetară, schimbările climatice, reglementarea spațiului cibernetic sau anti-terorism. Și chiar dacă BRI va aduce Chinei câștiguri geopolitice (dar și costuri), este improbabil ca această inițiativă să producă schimbări spectaculoase pe scena strategică, așa cum cred unii analiști.
Întrebarea mai dificilă este dacă SUA va reuși sa fie la înălțimea așteptărilor.
