Editorial PNL trebuie să demonstreze că nu e PSD

Data actualizării: Data publicării:
Andrei Lupu
Andrei Lupu
Deputat REPER
Agora Digi este un proiect editorial al Digi24.ro, o platformă unde sunt invitați să contribuie cu opinii, idei și comentarii cei mai importanți lideri politici, lideri de opinie, personalități marcante ale vieții publice. Andrei Lupu este avocat și deputat REPER.
alegeri stampila vot
Foto: Inquam Photos / George Calin

Zilele acestea s-a împlinit un an de când a fost arestat Liviu Dragnea. Istoria nu stă în loc și aproape că nimănui nu-i mai pasă de ce pericol a reprezentat acest om pentru societate. Dar vrem să tragem un semnal de alarmă că, dincolo de formalitate juridică, arestarea celui care a condus de facto România prin interpuși a constituit punctul focal al decredibilizării clasei politice românești. Apariția crizei COVID-19 a dus la prelungirea mandatelor unei clase politice profund compromise și nereprezentative pentru voința electoratului. În acest moment, nu știm cu siguranță dacă va exista sau nu un nou val în toamnă, părerile sunt împărțite și suntem de acord că, oricare scenariu se va confirma, siguranța cetățenilor trebuie să fie pe primul loc. Totuși, considerăm că procesele democratice prin care cetățenii își exprimă voința în privința celor care doresc să îi conducă nu trebuie să fie împiedicate pentru o perioadă prea îndelungată.

Dacă avem ceva de învățat din actuala criză și din situația politică a ultimilor ani, atunci ar trebui să permitem electoratului să își spună părerea cu celeritate, iar autoritățile să găsească cea mai eficientă soluție pentru a ajunge în condiții de siguranță la exprimarea votului. Anul acesta este necesar să alegem noi primari, președinți de consilii județene, consilieri și parlamentari.

Orice amânare suplimentară ar duce la o stare de afectare a proceselor democratice fără niciun dubiu. În același timp, o organizare defectuoasă ar putea pune în pericol viața și sănătatea multor cetățeni. Există însă soluții pentru cele trei etape esențiale ale procesului electoral: precampania, în care candidații trebuie să își strângă semnăturile; campania propriu-zisă; și în final, ziua votului. Toate trei necesită contact interuman la un grad ridicat și acesta poate deveni un factor de agravare într-un posibil al doilea val.

Soluții există și le vom prezenta pe scurt în speranța că actualii politicieni vor avea minima decență de a le implementa din respect pentru cetățeni și pentru mecanismele democrației.

Pentru strângerea semnăturilor este necesară o platformă online, unde să se poată semna pentru oricare dintre partidele care participă la alegeri. Pentru a nu restrânge exercitarea acestui drept doar la posesorii unei semnături electronice, dar și pentru a evita abuzurile, va trebui implementă o soluție privind completarea datelor de identificare într-un spațiu special destinat, urmată de verificarea unei declarații pe proprie răspundere și a unei copii a cărții de identitate. Rapid, online, simplu și în siguranță.

Campania propriu-zisă se va muta fără dubiu în mass media. Am observat că Guvernul a alocat sume importante pentru susținerea presei. Nu comentăm posibililitatea de a încerca influențarea presei prin aceste sume, dar dacă tot se vor aloca ar fi necesar un spațiu media bine delimitat care să fie dedicat campaniei electorale. Instituțiile cu atribuții în acest domeniu cum sunt Autoritatea Electorală Permanentă și Consiliul Național al Audiovizualului trebuie să adopte reguli mult mai exacte decât cele actuale. Știm că în trecut au existat multe plângeri privind subordonarea politică a acestor instituții, dar suntem într-un moment în care e necesar să schibăm obiceiuri vechi și nocive.

Ziua votului este cea mai problematică în cazul unui al doilea val pentru că, într-un spațiu închis, nu deosebit de generos în multe situații, vor avea loc extrem de multe interacțiuni umane.

Deși votul electronic este invocat de multe ori drept soluție salvatoare, riscurile folosirii acestuia au fost evidențiate în nenumărate rânduri, de la imposibilitatea asigurării securității votului și până la inaccesibilitatea sa pentru o mare parte din populație. Prin urmare, avem nevoie de soluții simple și aplicabile fără o mare dificultate.

Prima măsură pentru a evita prezența ridicată în spații închise este introducerea și pentru votanții din țară a votului prin corespondență. Germania a adoptat de mai mulți ani acest tip de vot, iar Franța l-a introdus în anul acesta tocmai pentru a evita răspândirea coronavirusului.

Procedural, lucrurile se vor desfășura în felul următor:

Fiecare cetățean ar trebui să primească la domiciliu un plic mare în care sunt introduse un buletin de vot, un abțibild special care urmează să fie aplicat pe opțiunea de vot, o declarație pe proprie răspundere și un plic mai mic.

Buletinul de vot va fi introdus în plicul mic, pe care nu va fi făcută nicio mențiune, introdus la rândul lui, în plicul mare împreună cu declarația pe proprie răspundere. Atunci când vor primi plicul mare, autoritățile vor pune plicul mic direct într-o urnă de vot, pentru a asigura confidențialitatea votului. Toate persoanele care își vor exercita dreptul de vot prin corespondență vor fi eliminate din listele electorale, pentru a se evita prezența fizică la secțiile de vot.

În ceea ce privește prezența în secția de vot, e nevoie de o bună organizare care presupune prelungirea perioadeiq de votare la cinci zile și la împărțirea pe adrese a zilelor de vot pentru a asigura că numărul de persoane care intră în secția de vot este unul redus. În același timp, Guvernul trebuie să identifice cât mai multe spații pe care le poate folosi pentru a crește corespunzător numărul secțiilor de vot.

În afara măsurilor administrative mai trebuie să adăugăm distanțarea socială prin măsuri specifice pentru fiecare spațiu. E nevoie să se folosească măștile și mănușile, să se asigure termoscanarea la accesul în secțiile de vot, iar votanții cu o temperatură ce indică existența unei infecții să fie îndrumați pentru a-și exercita dreptul într-o zonă specială, izolată, a clădirii, supravegheați de la distanță de doi dintre membrii biroului secției de vot, după cum s-a întâmplat la alegerile din Coreea de Sud din aprilie 2020. E greu, dar nu imposibil.

E necesar să înțelegem că Guvernul și autoritățile locale au această datorie, de a asigura procesul electoral și tranziția democratică. Nu este doar o chestiune de voință politică, ci o datorie legală și democratică.

Orice tergiversare sau orice scuze inventate nu sunt decât parte a unui joc politic în care calculul electoral nu are de-a face cu democrația. E nevoie se demonstrăm că România este capabilă să se organizeze, iar clasa politică aflată la putere nu se folosește de orice situație sau criză pentru a trage foloase proprii așa cum au procedat ani în șir PSD și sateliții săi.

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...