În urmă cu câteva zile Parlamentul a adoptat un proiect de lege care schimbă arhitectura fondurilor europene din Programul Operațional Regional (POR), trecând gestiunea acestora de la nivel central (Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației) la un presupus nivel regional, adică la Consiliile de Dezvoltare Regională și Agențiilor de Dezvoltare Regională, aflate în subordinea primelor. Proiectul a trecut en fanfare și este acum în faza de promulgare, fiind susținut de toate partidele, cu excepția USR.
Această „reformă”, deși poate părea tentantă, având în vedere problemele cunoscute de absorbție a fondurilor europene, suferă de mai multe probleme care au potențialul de a duce la blocarea fondurilor europene pentru proiecte precum drumuri județene, șosele de centură, spitale regionale, ambulatorii, șamd.
Prima problemă este una de legalitate. România nu are efectiv regiuni administrative, cu organe alese, cu responsabilități clar definite și cu autentic impact regional, cu surse de finanțare și bugete autonome și suficiente. Ci are mai de grabă un surogat, numit regiuni de dezvoltare care sunt coordonate de Consilii de Dezvoltare Regională (CDR) și sprijinite ca aparat tehnic de Agențiile de Dezvoltare Regională (ADR) care sunt în fapt organizații non-guvernamentale.
Consiliile de Dezvoltare Regională sunt compuse din 4 reprezentanți ai fiecărui județ din regiunea de dezvoltare respectivă: președintele de consiliu județean și câte un reprezentant (de regulă primarul) al municipiilor, orașelor și comunelor din județul respectiv.
Agențiile de Dezvoltare Regională nu pot îndeplini funcția de autoritate de management, întrucât, așa cum a precizat și Ministerul Justiției, pot deveni autorități de management doar autoritățile publice.
Așadar, cele 8 Agenții de Dezvoltare Regională (ADR) nu pot deveni autorități publice decât prin modificarea Constituției, care nu prevede în prezent existența unor autorități publice la nivel regional, ci doar la nivel central sau județean. De asemenea, lipsa unor funcții cu adevărat regionale a ADR-urilor prezintă riscul foarte ridicat de a produce blocaje instituționale în relația dintre acestea, Guvern și Comisia Europeană.
O a doua problemă este cea a politizării. Aceasta vine din însăși practica celor 21 de ani de funcționare a Agențiilor de Dezvoltare Regională care au arătat că acestea sunt de fapt controlate de președinții de consilii județene, care alocă resursele sau proiectele strict pe criterii politice și de ”împărțire frățească” între județe. Astfel, un posibil transfer al gestiunii fondurilor europene din POR către ADR-uri ar însemna în practică consolidarea politică suplimentară a baronilor locali și a controlului de tip oligarhic pe care aceștia îl exercită.
A treia mare problemă ține de faptul că acreditarea unor noi autorități de management durează până la doi ani, timp în care fondurile ar putea fi blocate. Dacă până în prezent era nevoie de acreditarea unei singure autorități de management la nivel național și de aprobarea de către Comisia Europeană a unui singur plan operațional regional, acum ar trebui acreditate 8 autorități de management regionale și aprobate 8 planuri operaționale regionale.
În plus, ne putem aștepta la un conflict previzibil între interesele baronilor locali de multe ori înclinați către soluții „inedite” și standardele europene atât în ceea ce privește calitatea politicilor publice (deci a celor 8 programe operaționale regionale), cât și în ceea ce privește managementul eficient și transparent al fondurilor.
Totodată, schimbarea arhitecturii de gestiune a fondurilor ar face ca până în 2023 să coexiste atât acest nou sistem cât și Autoritățile de Management actuale care ar trebui să acceseze inclusiv cele 33 de miliarde de euro alocate României din Planul de relansare europeană, acest lucru ducând la o previzibilă cacofonie.
Concluzionând, proiectul de regionalizare a gestiunii fondurilor europene din POR are serioase probleme de legalitate și inadecvare, de risc ridicat de politizare dar și de cauzare a unor întârzieri de cel puțin doi ani de zile care pot duce în final la pierderea efectivă a miliarde de euro.
Schimbarea pe genunchi a regulilor, fără o analiză de impact serioasă și chiar împotriva avizelor de legalitate, nu poate fi în niciun caz soluția la îmbunătățirea absorbției fondurilor europene. În condițiile în care Romania va avea acces în următorii 7 ani la peste 70 de miliarde de euro, adică peste 30% din PIB, este esențial ca gestiunea fondurilor europene să fie tratată cu seriozitate și profesionalism și în niciun caz cu gândul la clientela de partid.
Astfel, din perspectiva noastră, atenția Guvernului României și a Ministerului Fondurilor Europene ar trebui să fie în cu totul altă parte decât la modificarea pe genunchi a arhitecturii de gestiune a fondurilor.
În primul rând, este nevoie de o implicare mai serioasă a Guvernului în creionarea noilor fonduri și reguli europene. În acest moment, la Bruxelles se negociază atât Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, cât și condițiile Planului de relansare economică și regulile specifice pentru fiecare politică europeană în parte. Pe lângă europarlamentarii români, este nevoie de o prezență activă la Bruxelles a Guvernului și Ministerului Fondurilor Europene prin care să fie apărate interesele și viziunea acestora despre noile programe și fonduri europene, dacă această viziune există.
În al doilea rând, este nevoie de pregătirea profesionistă și cât mai rapidă a documentelor tehnice pentru ca România să poată să fie în măsură să absoarbă banii europeni din prima zi în care aceștia vor fi disponibili. Este vorba atât de negocierea și încheierea Acordului de Parteneriat orizontal între Guvern și Comisie, cât și de elaborarea de către România a unor documente care sunt pre-condiții ale accesării fondurilor, așa cum sunt, spre exemplu, planurile teritoriale fără de care Romania nu va putea accesa Fondul pentru o Tranziție Justă.
În al treilea rând, România are nevoie de o bancă de dezvoltare care să sprijine prin împrumuturi accesarea fondurilor europene din programe competitive așa cum este InvestEU. România este corigentă la accesarea fondurilor din acest program și riscă să rămână astfel în lipsa unei bănci specializate.
În al patrulea rând, avem într-adevăr nevoie de schimbări structurale și bine gândite în administrația publică pentru a putea accesa cu succes fondurile europene. Avem nevoie de o reformă profundă a administrației publice centrale și locale pentru a o profesionaliza, transparentiza, debirocratiza și pentru a dezvolta serviciile electronice.
De asemenea, avem nevoie de dezoligarhizarea și depolitizarea administrației, precum și de schimbarea radicală a Programului National de Dezvoltare Locala (PNDL) în așa fel încât acesta să nu mai fie o pușculiță aflată la dispoziția politicienilor, ci să devina un instrument transparent de sprijin pentru dezvoltarea comunităților locale, gestionat pe aceleași criterii ca fondurile europene și complementar acestora.
În sfârșit, avem nevoie și de o reformă administrativ-teritorială care cuprinde în mod organic și crearea regiunilor administrative, cu autorități alese și funcții clare, care vor putea pe viitor să fie însărcinate și cu gestiunea fondurilor europene, în condiții legale și neechivoce.
