Părul învingătorului. De ce aleg politicienii stiluri extravagante?
NEW YORK. S-au scris multe despre frizura ciudată a lui Donald Trump, cu păr vopsit și tapat, pieptănat spre spate, un stil pe care am fi tentați să îl asociem cu al managerului unui local de noapte, decât al unui candidat la alegerile prezidențiale. Nu-i așa?
În realitate, chestiunea părului în viața politică nu este atât de trivială pe cât pare.
Foto: Guliver/ Getty Images
Este remarcabil cât de mulți politicieni, în special din zona dreptei populiste, au adoptat de-a lungul timpului frizuri mai puțin ortodoxe.
De exemplu, fostul prim-ministru al Italiei, Silvio Berlusconi, folosea creion negru pentru a masca zonele cu păr rar, după ce făcuse două transplanturi de păr. Părul demagogului olandez Geert Wilders este vopsit în stilul bufant al lui Mozart, în nuanțe de blond platinat. Boris Johnson, demagogul de frunte al campaniei pro-Brexit și actual ministru de Externe, urmărește cu mare grijă ca podoaba sa capilară blondă să pară mereu ciufulită (însă este o lipsă de îngrijire studiată).
Toți se bucură de o cotă ridicată de încredere din partea votanților înfuriați și cu resentimente față de elitele urbane cizelate.
Trebuie să-l menționăm și pe răposatul politician olandez, părintele populismului european, Pim Fortuyn, care era chel. Dar capul lucios, proaspăt ras, ieșea în evidență printre capetele cu păr grizonat și atent aranjat — la fel de mult ca părul auriu, pieptănat spre spate, al lui Donald Trump, sau chica blondă a lui Boris Johnson.
Observați că mai toți bărbații, cu excepția lui Berlusconi, sunt blonzi sau vopsiți blond; părul închis pare să nu rezoneze cu idealurile mulțimilor care rezonează cu populismul.
Foto: Boris Johnson, @Gulliver/GettyImages
A ieși în evidență este, evident, motivul acestor frizuri. Pieptănătura ciudată sau capul complet ras îl face pe liderul populist imediat recognoscibil.
Acest branding este destul de comun și în rândul dictatorilor.
Imaginea vizuală a lui Hitler poate fi redusă la câteva elemente-cheie: părul lins și unsuros, mustața-periuță.
Dictatorul zilelor noastre cu cea mai ciudată frizură pare să fie Kim Jong-un, al cărui stil, cu părțile laterale ale capului și cu ceafa rase complet, reprezintă o imitație a pieptănăturii de tip proletar purtate de bunicii săi în anii '30.
Tatăl său, Kim Jong-il, a încercat să imite, fără prea mare succes, tunsoarea pompadour de tip Elvis Presley.
Foto: Kim Jong-un, @Agerpress
Însă parodierea propriei persoane poate avea succes și în democrații. Winston Churchill, cel care în multe privințe este modelul lui Boris Johnson, avea întotdeauna grijă să poarte cu sine un trabuc mare, chiar și atunci când nu intenționa să fumeze.
Churchill nu putea face prea multe în privința părului său destul de rar, dar cu siguranță urmărea mereu să se îmbrace diferit. Niciun alt politician britanic n-a purtat, nici măcar în timpul războiului, acel tip de costum-salopetă, mereu încheiat. Nonșalanța studiată, excentricitatea cultivată, reprezentau un simbol al aristocratului tipic, care nu simte nevoia să se conformeze standardelor plictisitoare ale unei clase de mijloc rigide.
Churchill a înțeles ceva ce multor politicieni le scapă. Pentru a ajunge la inimile maselor nu trebuie să pretinzi că ești la fel ca ei. Dimpotrivă, dacă apații claselor superioare, trebuie să arăți asta, să te transformi într-o caricatură a celor privilegiați, precum aristocratul de modă veche care-l disprețuiește pe burghezul timid, dar care se înțelege de minune cu paznicul domeniului de vânătoare.
Johnson nu este un aristocrat, dar a studiat la Eton și poate cu ușurință să se prefacă drept unul, o dibăcie care pare să aibă un mare succes la public.
Statele Unite ale Americii nu au o aristocrație formală. Statutul în societate ține, mai degrabă, de avere. Unul din secretele popularității lui Donald Trump ține de etalarea presupusei avuții enorme. Dacă este nevoie, chiar exagerează. Scaunele placate cu aur din casele sale, parodii ale arhitecturii din vremea lui Ludovic al XIV-lea, reprezintă o copie vulgară a stilului aristocrat.
Fortuyn, la o scară mai mică pe model olandez, dar și italianul Berlusconi, la o scară mult mai mare, aveau gusturi similare.
Oamenii care visează la lucrurile acestea îi vor admira pe cei care le dețin. Confirmarea viselor oamenilor săraci reprezintă cheia populismului de succes.
Ideea de bază este că acești indivizi ies din tiparul ponosit și moderat al politicianului obișnuit.
Chiar și cei din interior trebuie să pozeze ca fiind diferiți, pentru a părea alături de omul obișnuit, împotriva establishmentului.
Ciudățeniile — manierismul bizar al clasei de sus, traiul ostentativ, glumele scandaloase, lipsa deliberată de politețe și frizurile extravagante — sunt un avantaj. Nu sunt convins că cei care, pe bună dreptate, îl consideră pe Trump un mare pericol la adresa Statelor Unite și a lumii evaluează cum trebuie ciudățeniile acestuia.
S-au discutat multe despre tonul rezonabil și moderat al Convenției Naționale a Partidului Democrat, în comparație cu stilul bombastic și agresiv al evenimentului Partidului Republican. Președintele Barack Obama, Vice-Președintele Joe Biden și chiar Hilary Clinton au pozat în idealuri ale demnității, față de Donald Trump și manierismul său de tip Mussolini sau agresivitatea verbală.
Susținătorii lui Clinton, atât pe durata convenției, cât și la alte evenimente, au tendința să-l atace pe Trump ridiculizându-l, o metodă folosită odată de Voltaire împotriva dogmelor Bisericii Catolice.
Ridiculizarea poate fi o armă eficientă. În anii 1920, jurnaliști ca H. L. Mencken i-au făcut pe fundamentaliștii creștini din Statele Unite să pară atât de ridicoli, încât aceștia au renunțat să mai intre în politică timp de câteva generații.
Video: D. Trump ironizat într-un episod The Simpsons
Fanfaronada agresivă și irațională a lui Trump, gusturile sale vulgare și înfățișarea sa impresionantă, îi invită pe adversari să-l satirizeze. Comedianți precum Jon Stewart l-au ridiculizat încontinuu și fără milă. Însă ironia și ridiculizarea nu-i vor convinge pe susținătorii lui Trump, care-l iubesc tocmai datorită ciudățeniei sale. E ceea ce îl deosebește de establishmentul pe care cetățeanul a ajuns să-l disprețuiască.
Charisma nu presupune o cenzură a cuvintelor, a gesturilor sau a înfățișării. Cu cât va fi mai ciudat, cu atât susținătorii lui îl vor iubi mai mult. Cu cât mai mult îl vor ridiculiza niște comedianți înteligenți din New York, cu atât mai puternic se vor alia fanii lui Trump.
Aceasta este marea perversitate a timpurilor noastre de populism furios. Argumentele rezonabile și politica optimistă pot fi transformate în trăsături negative, caracteristici tipice ale unei elite încrezute și oarbe față de grijile de zi cu zi ale oamenilor care simt că au fost păcăliți.
Argumentarea rezonabilă nu a funcționat în cazul a 51.9% dintre britanici, care au votat împotriva rămânerii în UE. S-ar putea să nu funcționeze nici în cazul în care vrem să împiedicăm un bufon periculos și ignorant, cu tot cu frizura lui, să devină Președintele Statelor Unite ale Americii.
Titlul și sublinierile aparțin editorului (contact: laura.stefanut@digi24.ro)
Copyright: Project Syndicate 2016 - Hair of the Top Dog
Puteți urmări Opinii și Analize care explică actualitatea (like) pe Facebook
Pe subiecte similare:
Ce însemnă Brexit pentru SUA și migrația mondială
