Palma lui Nicolae

Lucruri care până acum puţină vreme păreau de neconceput, devin uşor-uşor rutină, semn că degradarea atmosferei de la Bucureşti se apropie de cota de avarie. 

"Uite aşa-mi vin în minte... cum mi-au băgat ochelari d-ăştia de tablă, ferească Dumnezeu să ştiţi ce-i asta, şi m-a luat de braţ, că nu vedeam nimica pe coridor. Şi, ori că mi-a pus el piedică, ori m-am împiedicat - că am venit pă brânci, aşa, jos. Şi el mi-a dat cu bocancu aici, în coastă. Trăieşte în Piteşti. [...] El are burtă şi eu m-am uscat, că mă vedeţi cum sunt, numai piele şi os. Sunt ca o mască acum, doamnă, de chinurile care au fost pe mine şi de inima rea pe care am avut-o. Aşa. Şi să viu acasă să nu mai găsesc nimic!! Nimic n-am găsit. Dacă mă tăiam la un deget, eu n-aveam cu ce mă lega. Tot ce-am lăsat în casă şi în magazia mea şi în curtea mea - n-am mai găsit nimic. Nu mai pot să-mi spun tot amaru care a fost în mine şi tot chinu cu care m-a chinuit hoţii ăştia...".

Oricâtă compasiune pot trezi fie şi numai rândurile de mai sus, trebuie adăugat că natura şi numărul chinurilor prin care a trecut Elisabeta Rizea au depăşit cu mult puterea de înţelegere a unui om normal. 

De pildă:

"Mi-au aruncat fota şi am rămas în iie. Mi-a legat coada sub cârligu’ de lampă din casa boierului. Coada era groasă. Eram şi eu altfel la 38 de ani. Cârnu mi-a tras scaunu’. Ălalalt mi-a tras şi masa. Coada mi-a rămas în cârlig şi eu am căzut la pământ. Aşa mi-au smuls păru’. Am făcut tratament şi nu mi-a mai crescut. Da’ tot nu i-am vândut".

Sau: 

"După ce mi-au tras masa de sub picioare, au început să mă bată cu un băţ până la sânge. Mi-au rupt câteva coaste şi am leşinat. Îmi făceam cruce cu limba în cerul gurii şi mă rugam la Dumnezeu să mă ajute să nu spun nimic".
Această ţărancă pe care securiştii au vânat-o şi schingiuit-o temeinic, după manualul tradus din rusă de comisarii sovietici "eliberatori", a avut o singură vină: aceea de a-i fi ajutat pe românii care, retraşi în munţi, au continuat să opună rezistenţă regimului sovietic de ocupaţie.

Un "păcat capital" pentru care, iată, Elisabeta Rizea şi-a primit "cuvenita" pedeapsă în timpul vieţii.

Totuşi, cine şi-ar fi putut imagina că această femeie cu tinereţa distrusă şi, laolaltă cu ea, cei ce şi-au riscat viaţa şi libertatea punându-se în faţa şenilei sovietice, vor mai fi pedepsiţi o dată şi după moarte? Cine şi-ar fi putut imagina, pe deasupra, că memoria lor va fi întinată, iar istoria încă o dată rescrisă, nu într-o Românie aflată sub ocupaţie, ci în România renăscută din cenuşa comunistă?

De ieri, avem şi răspunsul - de imaginat şi-au putut-o imagina cei care n-au încetat să spere că va veni şi ziua asta.

De ieri, ştim cu certitudine că îi putem găsi la orice oră în tabăra celor care pun semnul de egalitate între DNA şi Securitatea anilor '50, între justiţia contemporană şi justiţia din vremea lui Dej, în fine, între actualii deţinuţi de drept comun încarceraţi pentru corupţie şi deţinuţii politici trimişi la Canal, Piteşi, Sighet şi Gherla. 

Şerban Nicolae este senator PSD, avocat al unor penali VIP, a prestat la viaţa lui inclusiv servicii "tip Uber" pentru senatorul condamnat Cătălin Voicu, cap al "reţelei Voicu", şi aterizează frecvent în poziţia de membru al Comisiei juridice din Parlament. Comisie în care Şerban Nicolae a pozat sistematic drept reprezentant al unor interese obscure, dovadă noianul de iniţiative legislative controversate pe care le-a avut sau pe care le-a sprijinit. Din acest ultim punct de vedere, nu se dezminte nici în această legislatură.

Dar mai presus de toate, Şerban Nicolae este, începând de ieri, autorul următoarelor fraze:

-"Pe acest schelet s-a constituit partea de trupe de Securitate. Deci erau români contra români. Eu nu cunosc lupte duse de aceste grupe de partizani din munţi cu trupele sovietice aflate pe teritoriul României".

-"Rezistenţa anticomunistă începută în 1944, când România era încă în război - de partea Aliaţilor după 23 august -, este una care slăbea capacitatea de apărare a României. Era mai degrabă îndreptată împotriva intereselor României". 

-"faptul că CIA, la momentul respectiv cunoscând tratativele de la Ialta, de la Postadm, cunoscând şi celebrul şerveţel al împărţirilor geopolitice dintre Stalin şi Churchill, în egală măsură doi criminali, desfăşura acţiuni de acest tip pe teritoriul României, n-au cum să-mi spună că asta era luptă pentru libertate sau că ar trebui să o aplaudăm".

-"CIA organiza operaţiuni de slăbire a capacităţii de apărare a României sub pretextul că o fac împotriva regimului comunist este mai degrabă ticăloşie ce făceau".

-"Stalin şi Churchill, în egală măsură doi criminali".

Consider că este de prisos să comentez pe fond afirmaţiile făcute de senatorul Şerban Nicolae în Parlamentul României. Îi invit, totuşi, pe istorici să nu treacă peste acest tip de reducţionism cu care social-democratul operează şi să ia atitudinea cuvenită faţă de suita de răstălmăciri marca Şerban Nicolae, demne de pana lui Mihail Roller.

Eu, în schimb, mă voi mărgini la a remarca faptul că simptomatic, azi, nu e neapărat că unul ca Şerban Nicolae gândeşte asta. Cu siguranţă că personaje ca dumnealui gândeau astfel şi acum 5-10-20 de ani, până la urmă moralitatea, respectul faţă de public, ori înclinaţia spre istoria scrisă pe baza documentelor şi a faptelor nu sunt punctele forte ale unor politicieni de teapa sa. 

Simptomatic, însă, este faptul că atmosfera din România zilelor noastre s-a deteriorat într-atât de mult, încât s-a ajuns la răspândirea, inclusiv de la tribuna Parlamentului, a unor denaturări precum cele operate de senatorul PSD. Gesturi care până acum cinci-şase-şapte ani ar fi părut imposibil de asumat în spaţiul public, au azi o frecvenţă crescândă. 

Iar Şerban Nicolae nu e singur, cel puţin nu e singurul parlamentar care nu doar gândeşte în răspărul istoriei naţionale, ci mai nou şi grăieşte cum gândeşte.

La aceeaşi dezbatere din Comisia juridică în care au fost emise enormităţile de mai sus, colegul său de partid, senatorul Tit-Liviu Brăiloiu, a dus raţionamentul mai departe, de zici că citea punctajul pregătit de propaganda de la Moscova - de ieri şi de azi: „Vă readuc aminte că în aprilie 1944 acele intervenţii americane au lăsat în Bucureşti 3.000 de morţi şi 70.000 de sinistraţi. Mă îndoiesc să acei luptători anticomunişti îşi doreau acelaşi lucru în continuare”. Toate detaliile despre noua carte de istorie cu iz bolşevic, avându-i ca autori pe Nicolae şi Brăiloiu, AICI.

Deşi pot fi catalogate drept încă relativ răzleţe, asemenea atitudini cunosc totuşi o concentrare din ce în ce mai accentuată în ultima perioadă.

Se vede cu ochiul liber că, spre deosebire de cum stăteau lucrurile acum cinci-şase-şapte ani, azi tinde să devină rutină criticarea de către politicienii cu probleme penale a Occidentului, ori relativizarea apartenenţei României la spaţiul euro-atlantic.

La fel, devine o obişnuinţă şi promovarea unor politicieni "anti-sistem" de către site-urile şi diversele canale de influenţă ale propagandei ruse.

Nu în ultimul rând, acum câţiva ani te-ar fi pufnit râsul la ideea că Patriarhul Kirill ar putea veni oficial în România. Azi, nu doar că vizita este deja un fapt consumat, dar a avut loc, sumbră ironie, cu ocazia unui eveniment "dedicat apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului". Se putea să lipsească KGB-ul de la aşa ceva? Ei bine, mai acum câţiva ani se putea; azi, pare-se, nu!

Ca o încununare, vorbele grele ale lui Şerban Nicolae - din care tocmai am aflat că n-ai ce distinge între Stalin şi Churchill, URSS şi SUA, anti-comunişti şi trădătorii de ţară - cad la numai câteva zile după ce Kirill a comis gestul maxim de sfidare, venind în România pentru a se "reculege" la căpătâiul martirilor din puşcăriile comuniste. Puşcării sădite şi sprijinite, sub toate aspectele, de sistemul care l-a propulsat şi pe ierarhul rus. 

Aşadar, după palma lui Kirill, iată vine şi palma lui Nicolae. Ce sincronizare fără cusur!