Războiul presupune două tabere armate care se bat după propriile puteri și dotări. Războiul face abstracție de civili în sensul că aceștia nu sunt considerați ținte. În toate convențiile și tratatele internaționale semnate de toate statele lumii, în vreme de război, dacă o armată ucide civili, atunci acestea sunt crime de război – iar accentul se pune pe cuvântul „crime”. Avem nevoie să ne reamintim aceste lucruri de bun simț în astfel de momente în care atrocitățile armatei ruse în Ucraina ies la iveală zi după zi, din ce în ce mai teribile și greu de acceptat de mintea și sufletul contemporanilor.
Dintr-o listă care cuprinde crime de război așa cum sunt ele prevăzute de Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, să aruncăm o privire asupra secțiunii care se referă la civili și putem observa că aici se încadrează:
Atacuri planificate asupra civililor care nu sunt direct implicați în acțiuni militare;
Atacuri planificate asupra obiectelor civile, obiecte care nu sunt ținte militare;
-
Atacuri planificate asupra personalului, a instalațiilor, a materialelor, a unităților sau a vehiculelor implicate în furnizarea de misiuni de asistență umanitară sau de menținere a păcii;
Săvârșirea unui atac, atunci când se știe că un astfel de atac va provoca moartea sau rănirea civililor;
Atacul asupra țintelor non-militare și neprotejate ale unei localități, ale unei clădiri sau bombardării prin orice mijloace.
Armata rusă le-a bifat deja pe toate cele de mai sus în cele peste 50 de zile de război în Ucraina și chiar mai multe. Execuții ale civililor, violuri, teroare, jafuri, bombardamente ale obiectivelor civile și ale coloanelor de refugiați sau ale unor linii umanitare – acestea nu mai sunt suspiciuni, ci fac parte dintr-un modus operandi al armatei ruse. Ordinul generalilor ruși pare a fi „călcați totul în picioare, bombardați totul. Tratatele internaționale și convențiile sunt treaba diplomaților, nu a noastră. Radeți tot ce puteți!”. Nu se poate găsi o altă explicație pentru care orice intervenție a militarilor ruși se soldează cu astfel de crime.
Drept urmare și așa cum era de așteptat, un sondaj de opinie scos recent pe piață arată că încrederea românilor în Rusia s-a prăbușit de la declanșarea războiului în Ucraina. Trebuie precizat că, probabil dintre toate statele foste comuniste, România, Polonia și țările baltice aveau dintre cele mai mici cote de încredere și favorabilitate față de Rusia, succesoarea URSS – Federația Rusă, aceasta fiind, similară cu un stat agresor, nedemocratic, un furnizor de insecuritate și un potențial de agresiune clasică și hibrid. Rusia a fost văzută permanent ca un stat care a făcut din politica sa neimperialistă și expansionistă principala activitate în raport cu statele de graniță sau cu cele din regiune. Niciun stat care se învecinează cu Federația Rusă sau se află în apropierea sa nu vede Federația Rusă ca pe un model de bună guvernare.
Istoria relațiilor româno-ruse este una doar conflictuală și ea va fi pentru eternitate subordonată momentului instaurării comunismului, prin armata roșie a Uniunii Sovietice. Acesta a reprezentat cel mai longeviv și mai brutal regim din toată istoria noastră. Iar cea mai lungă ocupație militară din toată istoria românilor (armatele sovietice au fost aici între 1944 și 1958) a creat pentru totdeauna un sentiment anti-rusesc profund și inegalabil. Lipsa de încredere de astăzi în Federația Rusă nu e doar un refuz de a accepta narațiunile, arhetipul de politică internațională rus, sau nu e doar anti-putinism. E mult mai mult de atât.
Toate sumele de bani care au alimentat canalele media ce răspândesc propaganda rusească, toți trolii și întreaga armată de boți pe care a pus-o la punct Kremlinul pentru a ne suci mințile – acum vedem că această otravă nu a avut efectul scontat. Românii au rezistat unui asalt de ”fake news” venit dinspre Moscova cu scopul de a mina încrederea în valorile occidentale, în democrație, în drepturile omului și, desigur, de a deveni mai apropiați de pozițiile autoritariste.
Românii nu au avut în general încredere în brutalitatea militaristă a Rusiei. Spre exemplu, Unirea Principatelor Române de la 1859 s-a făcut și pentru că elitele politice ale vremii sesizaseră setea de teritorii a Imperiului Țarist, Moldova fusese deja jefuită de partea de est situată între Prut și Nistru. Rusia s-a comportat mereu față de România în forță, agresiv, cu accente de gangster, fără înțelegere și brutal. Nu suntem singurul popor care poate confirma o astfel de abordare, polonezii, lituanienii, estonienii, letonii, finlandezii de asemenea au avut parte de tratament similar. Oricine a uitat aceste lucruri sau credea că Rusia s-a mai schimbat, are acum cazul Ucrainei drept exemplu pentru o revenire cu picioarele pe pământ.
Rezultatele sondajului de opinie INSCOP care oferă cifrele legate de prăbușirea încrederii românilor în Rusia este proba unei victorii pe care o administrăm Rusiei în războiul său informațional. Nu doar războiul din Ucraina, ci și modul incalificabil și criminal în care rușii poartă acest război infam plus minciunile oficiale pe care le propagă Serghei Lavrov și Vladimir Putin – acestea sunt ingredientele care au scufundat încrederea românilor în Rusia. Tobele războiului, trompetele de la Kremlin și criminalii în uniforme de soldați – aceasta este imaginea Rusiei în România și în lume acum.
Dacă un stat își pierde total credibilitatea în ochii unei populații din altă țară, aceasta poate fi considerată o înfrângere. Prăbușirea credibilității înseamnă absența unor relații viitoare, este ceva ireversibil aici, de aceea este o victorie a românilor care nu seamănă cu nimic altceva, este poate etapa finală a unui îngheț definitiv. Românii știu acum că nu au și nu vor avea cu cine discuta sau negocia pentru că armata rusă nu respectă nimic. Avem de-a face cu respingerea Rusiei ca partener de încredere pentru eternitate, este finalul finalului în această privință.
