Cei care au călătorit de curând cu trenul la Strasbourg sau au trecut pe lângă gara centrală din oraş au avut parte de o imagine mai puţin obişnuită pentru un nod feroviar: pe pereţii de sticlă ai clădirii au fost amplasate citate din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Nu este singura care promovează această iniţiativă, toate gările societăţii franceze de cale ferată (SNCF) participă la campanie, în derulare din 2018.
Atunci s-au sărbătorit 70 de ani de la proclamarea documentului de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
ONU şi-a început oficial activitatea în octombrie 1945, dar pregătirile pentru înfiinţarea ei au început aproape de finalul celui de-al doilea război mondial. Fondatorii erau cele patru mari puteri ale lumii, SUA, Marea Britanie, URSS şi China, practic cele două poluri politice.
Mandatul principal al organizaţiei, pe baza documentului fundamental adoptat, al Cartei ONU, era de a menţine pacea după două conflagraţii mondiale devastatoare.
Una din primele deziderate pe care Carta ONU le formula era "să ne reafirmăm credința în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea și valoarea persoanei umane, în egalitatea în drepturi a bărbaților și a femeilor".
Între timp, tot mai multe atrocităţi comise de Germania nazistă ieşeau la iveală şi devenea tot mai evident că drepturile omului la care se făcea referire în Cartă nu erau suficient de clar definite. Astfel s-a născut Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Deşi cele cuprinse în document par astăzi evidente şi fireşti, a durat nu mai puţin de trei ani ca lucrările să fie finalizate. Dezbaterile au fost intense: Africa de Sud avea obiecţii din cauza politicii sale de apartheid împotriva populaţiei de culoare, Arabia Saudită respingea dreptul oricărei persoane de a-şi schimba religia sau credinţa, precum şi drepturile egale în căsătorie.
Aceste ţări s-au abţinut în cursul votului final, ca şi ţările blocului comunist (URSS, Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia), care nu erau de acord cu dreptul cetăţenilor de a-şi părăsi ţara. România a semnat Declaraţia în 1955.
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului nu este un tratat, deci nu prezintă obligaţii pentru statele semnatare, cu atât mai puţin pentru altele.
Cu toate acestea, semnificaţia ei în lume este deosebit de importantă, fiind un instrument eficient de a pune presiune diplomatică şi morală asupra guvernelor care violează oricare dintre articolele ei.
În plus, principiile formulate în Declaraţie sunt cuprinse în multe tratate internaţionale, inclusiv convenţii ONU. Câteva dintre aceste principii:
- Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unii faţă de alţii în spiritul fraternităţii.
- Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate si la securitatea persoanei sale.
- Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecţie a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta declaraţie şi împotriva oricărei provocări la o asemenea discriminare.
- Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viaţa sa personală, în familia sa, în domiciliul lui sau în corespondenţa sa, nici la atingeri aduse onoarei şi reputaţiei. Orice persoană are dreptul la protecţia legii impotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.
- Orice persoană are dreptul de a circula în mod liber şi de a-şi alege reşedinţa în interiorul graniţelor unui stat.
Cele 30 de articole din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului nu şi-au pierdut din actualitate nici după 70 de ani.
"Ne reaminteşte responsabilitatea noastră cetăţenească de a susţine aceste drepturi în viaţa de zi cu zi" - se afirmă în comunicatul SNCF publicat la începerea campaniei de aniversare a Declaraţiei în gările franceze.
De ce tocmai aici? "Gările atrag un flux de vizitatori de o diversitate de neînchipuit. Gara este un spaţiu public în care toată lumea este binevenită.
Este unul din puţinele locuri care încă mai permit acest lucru. Şi pentru că nu vrem să vrem să abandonăm pe nimeni, ne-am angajat pe lângă respectarea drepturilor celor mai vulnerabili dintre vizitatorii noştri", se explică în comunicat.
Dar călătoria cu trenul nu este printre cele mai comode. Dacă drumul este lung, e nevoie de efort ca să ajungi dintr-o gară în alta. Între Ditrău şi Strasbourg sunt 1700 de kilometri.
