Sunt oameni care respectă regulile în mod voluntar și oameni care le ignoră la fel de voluntar. În acest din urmă caz vorbim de intenție. De asemenea sunt oameni care respectă regulile în mod inconștient și oameni care le ignoră în mod inconștient. În acest din urmă caz putem vorbi de culpă din punct de vedere juridic. Există un principiu de drept care statuează faptul că orice om trebuie să cunoască toate legile, nicio persoană neputând să fie exonerată de răspundere juridică pe motivul necunoașterii legii.
De câteva zile am tot plănuit să ies din casă pentru cumpărături. Mi-am completat în mod conștiincios declarația pe propria răspundere, mi-am pus masca pe figură, ochelarii și mănușile și am plecat cu mașina pentru a face cumpărăturile de pe listă.
Pe stradă circulație intensă și relaxare totală, niciun om cu mască sau cu mănuși. Poate că aveau declarație, deși am serioase dubii. Am acordat circumstanțe atenuante, sunt oamenii în aer liber, nu au de ce să poarte mască sau mănuși.
Am ajuns la magazin, vreo două mașini și câteva biciclete. Am noroc, nu este aglomerație. Vânzătoarele fără mască, fără mănuși, fără ochelari sau viziere. Ceilalți cumpărători din interior la fel ca vânzătoarele. Eu păream singurul nebun, venit dintr-un alt timp sau din alt spațiu infectat.
Eram privit cu oarecare înțelegere și asta m-a bucurat. Nu am simțit ostilitate și nici chiar dispreț, fiecare om este liber să poarte ceea ce dorește.
Chiar dacă purtarea măștii nu este, încă, obligatorie, totuși se recomandată purtarea măștii și a mănușilor. Mai mult, în cazul magazinelor trebuie respectată distanța de siguranță, fiind de preferat ca personalul magazinelor să se protejeze prin purtarea măștilor, mănușilor și a ochelarilor.
Este probabil pentru prima dată când în România se experimentează un tip de legiferare prin care sunt instituite norme obligatorii (cu sancțiune) și norme prin care se recomandă o anumită conduită (fără sancțiune).
Rostul unei legi este acela de a proteja populația și de a fi respectată în mod conștient de marea majoritate a oamenilor. Cel care este prins că a încălcat o normă juridică este sancționat.
Sancțiunea nu trebuie văzută ca o formă de răzbunare a societății (autorității/legiuitorului) pentru afrontul de a nu respecta regula, ci ca o modalitate de atenționare cu scopul ca persoana vinovată de încălcarea normei să conștientizeze că regula există, că este obligatorie, că nesocotirea normei atrage consecințe (aplicarea unei amenzi sau chiar privarea de libertate), însă cel mai important scop este acela de a preveni încălcarea pe viitor a normelor legale.
Autoritățile din România au o mare problemă în a fi consecvente, respectiv apreciază că mărimea sancțiunii are efect descurajant, când, în realitate nu mărimea sancțiunii contează, ci perseverența, consecvența cu care sunt aplicate sancțiunile.
În perioada de izolare am văzut autoritățile în acțiune, am văzut o anumită perseverență în aplicarea legii și am văzut anumite rezultate, însă autoritățile au început să obosească, au fost criticate pentru mărimea sancțiunilor, fiind considerate unele dintre cele mai mari din Uniunea Europeană raportate la salariul minim/mediu pe economie.
Prin urmare am observat o relaxare din partea autorităților și, în mod simetric, o relaxare din partea populației.
Cel mai trist este atunci când legea și respectarea acesteia sunt doar excepții, când te simți singur și stingher respectând regula impusă de autorități, invidiindu-i pe cei care ignoră în mod conștient sau inconștient regulile. Parcă îți este jenă să respecți regulile, simți că ești considerat slab și neajutorat. Mai dă-le încolo de reguli, ce mi se poate întâmpla, nu voi fi eu infectat sau prins.
Este frustrant să vezi că sunt încălcate regulile de marea majoritate a oamenilor, iar când tu nu mai suporți să fii privit ca un idiot/inadaptat, făcând ceea ce face turma și ești sancționat te răzvrătești invocând că toți fac la fel. De regulă primești răspunsul standard că ai încălcat regula și ești sancționat, neavând nicio relevanță ceea ce fac ceilalți.
În astfel de cazuri vezi sancțiunea ca pe o formă de răzbunare a funcționarului/polițistului, care nu aplică în mod consecvent legea, ci pe sărite. Uneori întoarce capul de lene să nu scrie un proces-verbal, alteori încalcă el însuși legea, pentru că nu are cine să-i sancționeze pe funcționari/polițiști.
Pare o mare complicitate în a ignora regulile, trebuie să ne relaxăm, am suferit destul, este prea mult, avem nevoie de aer, de relaxare, ce ni se poate întâmpla, virusul nu se vede și nu se simte în aer, nu cunosc personal nicio persoana infectată, totul este o invenție a autorităților pentru a ne controla, pentru a ne îngrădi libertatea…
Este extrem de periculoasă o astfel de abordare a relaxării premature, pot exista riscuri greu de anticipat. Deși am obosit cu toții trebuie să mai avem puțintică răbdare. Răbdare și tutun, cum se spune. Știm că există studii care susțin că fumătorii sunt mai puțin afectați de Covid-19 față de nefumători.
Trecând iarăși de la planul particular la cel general, poate autoritățile învață să aplice în mod consecvent legea cu scopul de a preveni și descuraja încălcarea regulilor nu prin duritatea sancțiunii, ci prin perseverența și aplicarea în mod continuu a legii. Poliția locală parcă nici nu există în peisajul de zi cu zi, deși trebuie să fie prima verigă în a depista si aplica sancțiuni pentru cele mai banale și cele mai multe fapte, aruncatul gunoiului pe stradă, plimbatul câinelui fără lesă și botniță (parcă există o lege cu o astfel de prevedere) etc. etc.
Probabil că mulți dintre cei care aspiră să devină polițiști își doresc să dobândească o formă de impunitate și privilegiile specifice statutului de polițist. Că doar nu sunt singurii privilegiați și protejați în societatea românească. Întrebarea firească este, ce fac funcționarii/polițiștii pentru bunăstarea societății?
(Radu Popescu)
