Noile veșminte ale prințului moștenitor

În luna iunie, Bahrain, Egipt, Libia, Maldive, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Yemen au tăiat legăturile diplomatice și economice cu statul Qatar. Această criză a Golfului va lua sfârșit într-un fel sau altul. Însă rămâne de văzut dacă acest sfârșit va fi unul bun pentru principalul instigator al crizei, prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman (MBS).

O soluție extremă, dar puțin probabilă a crizei ar putea veni sub forma unei schimbări de regim cu mijloace militare, în care emirul Qatarului, Sheikh Tamim bin Hamad Al-Thani, ar fi înlocuit cu un membru mai flexibil al familiei Al-Thani. Într-un alt scenariu, mai plauzibil, Qatar ar putea înceta să mai ofere azil membrilor Frăției Musulmane și ai Hamas și să promită discret că va ține în frâu Al Jazeera, postul de televiziune finanțat de acest stat care emite în întreaga regiune.

În scenariul din urmă, diplomații din Kuweit și Oman, care mediază disputa, s-ar prezenta ca pacificatori, iar MBS s-ar pretinde un om de stat. Guvernele occidentale, îngrijorate de prețul petrolului și de viitorul bazei americane aeriene Al Udeid din Qatar, s-ar liniști, măcar până la următoarea criză a Golfului. Dar dacă MBS continuă o politică a încăpățânării și Qatarul continuă să-și folosească petrolul pentru a ținti mai sus decât nivelul său în politica regională, o nouă criză nu va întârzia să apară.

Ultimele incidente dintre Arabia Saudită și Qatar cu greu pot fi considerate “capcane ale lui Tucidide” în care hegemonul în funcție este tentat să suprime un rival a cărui putere se apropie de a sa. Arabia Saudită are aproximativ 32 de milioane de locuitori dintre care o treime sunt muncitori străini; Qatar are doar 2,6 milioane, iar 90% dintre ei sunt străini. În schimb, în miezul problemei stă convingerea semi-paranoică a liderilor arabi suniți din Arabia Saudită că Iranul - care e predominant șiit și non arab - se luptă pentru statutul de superputere regională în Orientul Mijlociu. Saudiții sunt convinși că Qatarul ajută Iranul în această tentativă, chiar dacă liderii din Qatar împărtășesc tipul de islam Wahhabi al saudiților.

Bineînțeles, Arabia Saudită are câteva motive reale de suspiciune. După revoluția iraniană din 1979, ayatollahul Ruhollah Khomeini a susținut necesitatea revoluției în întreaga lume musulmană. O generație mai târziu, Iranul are avanposturi în Irak, Liban, Siria dar și în Yemen unde ajută rebelii Houthi să perturbe incursiunile necugetate lui MBS în această țară. Iar acum, după ce Arabia Saudită a impus blocada asupra Qatarului, Iranul a venit în ajutorul acestuia, prin livrarea de hrană și prin acceptul dat Qatar Airways de a-i utiliza spațiul aerian.

Este util să ne întrebăm dacă nu cumva MBS înțelege greșit realitățile politice și economice. Oare după investirea cu puteri fără precedent ca fiu favorit al regelui Salman, acesta s-a înhămat la mai mult decât poate duce?

MBS a fost ministru al apărării în Arabia Saudită din ianuarie 2015. Dar războiul Arabiei Saudite în Yemen, care durează deja de doi ani, a devenit un dezastru umanitar în care blocada navală a dus la foamete generalizată și 500.000 de cazuri de holeră.

Între timp, în războiul civil din Siria, saudiții (dar și Qatarul) au susținut diverse grupuri islamiste detestabile dar nu au reușit încă să răstoarne regimul președintelui sirian Bashar al-Assad. În echilibrul de forțe din regiune, alianța anti-Assad patronată de saudiți (cu suport aerian furnizat de SUA) pălește prin comparație cu alianța făcută de alawiții lui Assad afiliați șiiților cu Iran și Rusia.

MBS are de înfruntat provocări chiar mai mari acasă. Ca stat petrolier prin excelență al planetei, Arabia Saudită și-a liniștit demult populația prin masive cheltuieli sociale. În același timp, și-a asigurat loialitatea clericilor Wahhabi prin păstrarea schimbărilor din societate la minimum. Dar, cu un preț al petrolului relativ scăzut, regatul nu se mai poate baza pe politica sa tradițională de cumpărare a prietenilor și mituire a dușmanilor.

Spre meritul său, MBS înțelege că lucrurile trebuie să se schimbe. Rezervele financiare ale Arabiei Saudite se diminuează, iar tinerii saudiți, al căror număr a crescut de patru ori în ultimii 30 de ani, vor mai multă libertate și vor avea nevoie de locuri de muncă în afara sectorului petrolier. Pentru a rezolva aceste probleme, MBS a propus “Viziunea 2030”, un plan îndrăzneț dar nu neapărat realist de  diversificare a economiei, privatizare a unei părți din compania națională de petrol Aramco și extindere a sectorului economic privat.

În plus, MBS are aparent un plan de a crea stațiuni turistice care să rivalizeze cu cele din Dubai.

Date fiind problemele de peste graniță și nemulțumirile de acasă, unde unii membri ai familiei regale sunt ostili ascensiunii sale meteorice, MBS trebuie să dovedească acum că are maturitatea și experiența de a conduce. El ar putea primi aici un sprijin nebănuit. La sfârșitul lunii iulie, MBS l-a primit pe Muqtada al-Sadr, liderul celei mai puternice miliții șiite irakiene, în prima sa vizită în Arabia Saudită din 2006. Iar mai devreme în acest an, prim-ministrul irakian Haider al-Abadi a făcut o vizită în Arabia Saudită imediat după deplasarea la Bagdad a miniștrilor saudiți de externe și pentru energie.

Aceste vizite, primele de acest fel între cele două țări după câteva decenii, sugerează că Irakul și Arabia Saudită ar putea pune bazele unei noi relații reciproc avantajoase. Prin legăturile mai strânse cu Arabia Saudită, liderii irakieni ar putea scăpa de intruziunile autoritare ale Iranului în procesul de luare a deciziilor, ar putea folosi influența Arabiei Saudite asupra triburilor sunite irakiene și ar obține investiții saudite pentru reconstrucția orașului Mosul după recapturarea de la Statul Islamic (ISIS).

În ceea ce privește Arabia Saudită, aceasta e în poziția de a câștiga de pe urma succeselor Irakului împotriva ISIS, dușman declarat al Casei de Saud, și de pe urma ajutorului pe care Irakul l-ar putea da la calmarea dizidenței șiite din provincia de est a Arabiei Saudite, bogată în petrol. În același timp, MBS ar putea poza intr-un gânditor strategic, capabil să aplaneze vechile disensiuni din lumea arabă și să limiteze influența Iranului în regiune.

Rămân totuși multe întrebări. Nu este clar când se va încheia operațiunea dezastruoasă din Yemen sau dacă Iranul și Turcia vor continua să submineze blocada împotriva Qatarului. Și rămâne de văzut dacă Qatarul va ceda în fața solicitărilor Arabiei Saudite și a celorlalte state din Golf, în special în privința închiderii postului Al Jazeera.

Oricum, niciuna dintre aceste evoluții nu par iminente, așa că prințul moștenitor de 31 de ani va trebui să învețe să-și tempereze impetuozitatea. După cum spune un proverb arab, răbdarea este cheia fericirii.