Editorial Negocieri pentru Guvern: cine vrea Ministerul Viitorului?
De parcă două dintre instituțiile democratice fundamentale - Parlamentul și Guvernul - nu erau destul de impopulare în România, negocierile pe tema formării unei majorități și a viitorului cabinet amenință să le sape și mai dihai.
E drept că sunt țintele cele mai ușoare și că negocierea e, până la urmă, esența democrației, dar nu pot scăpa de gândul că niște oameni validați de mai puțin de o treime dintre cetățenii cu drept de vot își așază apele fără vreun gând la celelalte două treimi.
Subteran, cum se întâmplă aproape întotdeauna pe la noi, afli că mai nimeni nu-i dă viitorului Guvern - fie că el va fi condus de Florin Cîțu, de Ludovic Orban sau de mama lui Ștefan cel Mare - prea multe șanse de supraviețuire pe termen lung.
PNL (sau o fi numai Ludovic Orban?) lasă impresia că încearcă să câștige la masa verde ceea ce n-a putut câștiga la scrutinul de pe 6 decembrie, în vreme ce USR-PLUS caută să se asigure că n-o să facă figurație în filmul altcuiva, din care ar fi de așteptat, oricum, să fie evacuat cât mai repede cu putință.
De notat, în treacăt, și că partidul care a obținut totuși prima poziție, PSD, pare momentan evacuat din discuție fără prea multe fasoane și doar făcându-i-se hatârul de a fi fost invitat primul la cea dintâi rundă de consultări de la Cotroceni. Cine-și imaginează însă că, din postura de formațiune care și-a păstrat poziția dominantă din Senat și din Camera Deputaților, PSD va sparge pur și simplu semințe pe marginea drumului în următorii patru ani trebuie că n-a trăit în România precedenților 30.
Variante
Cum e posibil să demisionezi azi și să vrei înapoi în fruntea Guvernului peste o săptămână numai Ludovic Orban ne poate explica. Dincolo de caraghioslâcuri de acest fel (sau de tipul scenetei de la Cotroceni în care liderul liberal și Klaus Iohannis ar fi scris amândoi pe câte o hârtiuță numele viitoarei nominalizări PNL pentru funcția de prim-ministru), fierberea din formațiunea liberală și poticnelile tot mai dese din relația lui Ludovic Orban cu președintele sunt aproape imposibil de negat în momentul de față: nu e nici acum clar de ce a demisionat atât de intempestiv domnul Orban de la conducerea Guvernului.
E incert care ar putea fi rolul lui Florin Cîțu în acest ménage à trois, însă - după cum am mai avut ocazia de a constata în cursul deceniilor trecute - funcția de prim-ministru te transformă și fără să vrei în partener dominant și în arbitru al vieții de partid.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Cum viața de partid din România înseamnă însă, îndeobște, jonglatul cu interesele unor conglomerate de afaceri și nu foarte mult în plus, eventualul premier Cîțu se poate aștepta 1) la o strașnică tăvăleală în Parlament, cu ocazia votului de învestitură și 2) la o și mai strașnică și contondentă relație cu reprezentanții angajaților din companiile și instituțiile de stat (pe scurt, la tensiuni sociale deloc neglijabile). Rearanjarea scaunelor de pe puntea partidului e doar munca de făcut în orele suplimentare.
Cât despre USR-PLUS, domnii Barna și Cioloș n-au nici un motiv să se vândă ieftin în condițiile de față: dacă formațiunea care-a pierdut sec alegerile poate pretinde pozițiile-cheie în Guvern și președinția Camerei Deputaților, ar fi ciudat ca cei clasați pe a treia poziție să nu supraliciteze la rândul lor.
Iar UDMR, firește, rămâne UDMR: multe pot fi spuse despre piruetele formațiunii etnicilor maghiari, dar nimeni nu îi poate nega Uniunii constanța cu care își urmărește scopurile, indiferent de cine se întâmplă să fi câștigat alegerile.
Pe termen scurt
În orice caz, variantele aflate acum în discuție anunță un 2021 (și mai) agitat, cu cel puțin două crize majore în desfășurare - sanitară și economică -, fără a mai pune la socoteală parcă permanentizata criză de încredere în instituții și previzibilele crizuțe de ordin politic.
Fie că va fi vorba de tensiunile dintre parteneri (și știe toată lumea cine se află deja în postura oii negre), fie de cele din interiorul PNL sau de amintitele sincope liberal-cotroceniste, perspectiva unui decembrie 2021 în care se dezbate și votează o moțiune de cenzură ori se negociază și votează un cabinet condus de un fost militar care-poate-pune-ordine-n-lucruri-dom'le! n-ar fi deloc de exclus.
Până atunci, însă, chiar nu e cazul ca cineva să se repeadă să așeze căruța înaintea boilor: orice coaliție de guvernământ are mai întâi de trecut testul amintitului vot de învestitură din Parlament.
Tot acolo sunt de găsit posibilii câștigători prin neprezentare ai unor astfel de vremuri, AUR: mi-e să nu aflăm mai repede decât ne-am putea închipui cum pot fi exacerbate (deturnate?) anxietățile celor două treimi ale absenților de la alegeri. Și-ar mai fi de observat un singur, dar grăitor truc de relații publice - dintre toate partidele din viitorul Parlament, taman acesta e singurul care a formulat rapid o propunere pentru un minister de care celelalte par să fugă ca știm noi cine de tămâie.
E vorba de Ministerul Viitor… ăstaaa, al Educației.
