(NE) PRIVEȘTE! Despre „cel mai vizionat film al sfârșitului de an”. Și cum reușim să scăpăm nemâncați de Bronteroc
Multe secvențe și replici sunt ”de râs” în pelicula ”Nu privi în sus” (”Don't Look Up!"), care, înțeleg, a stârnit polemici intense în ultimele zile, în jurul meselor de Crăciun, în presă și pe rețelele sociale. Dar filmul nu e ”de râs”. Cele mai comice-absurd-caricaturale momente ale producției Netflix au corespondent cu supra-măsură în realitate. Ca fost jurnalist, iar apoi ca politician preocupat de probleme de mediu, pot depun mărturie că m-am confruntat, în ultimii ani, de prea multe ori, în activitatea mea, cu asemenea episoade.
Duminică seara, în a doua zi a Crăciunului, am văzut, pe Netflix „Don't Look Up!” (pentru cei care nu știu încă, cu Leonardo Di Caprio, Meryl Streep, Cate Blanchett, Jonah Hill, Ariana Grande, Timothée Chalamet, Ron Perlman, scenariul și regia Adam McKay, film lansat chiar în Ajunul Cărciunului). Luni, de dimineață, am dat o căutare, pe Google, să văd cum au... văzut și alții pelicula. Și observ că e vâlvă mare în jurul ei, ceea ce nu pot să spun că nu mă bucură.
Netflix a dat-o pe glumă și a transmis un mesaj pe propria pagină de Facebook: „Ne cerem scuze pentru discuțiile iscate la mesele de Crăciun referitoare la «Don’t Look Up». Răspunsul corect la întrebarea „Dacă «Don’t Look Up» e un film bun sau prost?” este DA”, a scris Netflix.
Adevărul e că am râs bine, pe alocuri cu hohote, la prima vizionare. Doar că filmul nu e ”de râs”. O mare parte a replicilor și a secvențelor, cele la care am râs cel mai bine, nu sunt rod al fanteziei și/sau al umorului scenaristului/regizorului ori vreo inspirație de moment a actorilor, ci, pur și simplu, luate cu „copy paste” din prezentări de promovare ale unor companii de minerit, tehnologie sau mai știu eu ce altă activitate cu impact major asupra mediului.
Simulare similară cu cele din „Dezastrul Secolului” ori proiectul... Roșia Montană
Scena cea mai grotescă (în cel mai deplin sens al DEX-ului) și definitorie pentru întregul film e cea în care Peter Isherwell (Mark Rylance), CEO-ul sociopat al marii companii tehnologice (BASH), care a pus ochii pe resursele minerale ale cometei care amenință Pământul, prezintă simularea virtuală a modului în care dronele lui vor controla exploziile și divizarea corpului ceresc, astfel încât fiecare „bucată” să pice exact acolo unde le așteaptă utilajele miniere. Personal, am participat (de mai multe ori) la prezentări similare ale proiectului care viza aurul și argintul de la Roșia Montană. Cu aceeași nonșalanță, siguranță și superioritate, purtătorul de cuvânt al companiei miniere se juca cu o machetă din carton și plastic (încă nu se dezvoltaseră suficient prezentările în 3D și realitatea virtuală) și explica cum vor fi tăiați munții (patru munți, cu o amploare destul de similară, ca suprafață și volum, cu cea a asteroidului principal al cometei ce gonește către Pământ, în film), cum se vor devia ape, cât de sigur va fi uriașul baraj de susținere al iazului cu cianuri, dar și munții de steril, care vor rămâne în urmă. Dacă nu credeți, o asemenea secvență a surprins și Fabian Daub în documentarul „Roșia Montană, un loc la marginea prăpastiei”, din 2013 (pentru conformitate, găsiți filmul pe site-ul Pelicam - aici, de la min. 8.50 până la min. 9.45).
Scena asta sumarizează o parte majoră a baiurilor care explică lipsa de reacție incredibilă, de la nivel de percepție publică, până la nivel de decizie politică, atunci când e vorba de schimbări climatice (combaterea lor, diminuarea efectelor și adaptarea la acestea). În primul rând e ceea ce, în domeniu, se numește gândire magică. Mai exact, pe de o parte, credința că geniul ingineresc uman poate controla natura și că poate oferi soluții uluitoare la orice problemă (în ciuda numeroaselor cazuri, dintre care Cernobîl și Fukushima sunt doar vârful icebergului, în care „geniul ingineresc” a dus la dezastre de amploare – strict ca exemplu, căutați informații despre tragedia de la Barajul Vajont/ Vajont Dam, denumită și „Dezastrul Secolului”; când inginerii care au programat o „alunecare controlată de teren” au creat un mega-tsunami, cu un val de peste 260 de metri înălțime, care a provocat moartea a aproximativ 2.000 de persoane, în Italia; documentare aici și aici). Pe de altă parte, e credința (de asemeni, cu numeroși preoți și practicanți) potrivit căreia multimiliardarii indecent de bogați vor investi și vor găsi soluții care să ne treacă peste criză (în film, peste amenințarea cometei „distrugătoare de planete”; în realitate, peste amenințarea schimbărilor climatice). Dacă mai adăugăm la aceste credințe și pe cele legate de „înțelepciunea colectivă” bazată pe confirmările/ infirmările/ dezvăluirile/ „informațiile”/ „experții”/ campaniile de pe rețelele sociale și din presa de divertisment, avem cocktailul letal al gândirii magice, care ne împiedică să acționăm în domeniul schimbărilor climatice.
Riscul de a vedea filmul doar ca o comedie
Mai departe, filmul pune pe tapet și alte „detalii”. Idioțenia liderilor politici (dar asta nu e ceva nou, iar Meryl Streep, în rolul președintelui Orlean, a avut, probabil, cea mai ingrată și dificilă misiune: să dea naștere unui personaj care să caricaturizeze idioțenia președinților de tip Trump, Bolsonaro și alții, ceea ce e cu adevărat o provocare: să creezi caricatura absurdă a unei caricaturi absurde!). Lipsa validării colegiale (peer review) pentru fundamentările deciziilor politice (ăsta e deja un detaliu de finețe și imposibil de înțeles de impostori). Discursul manipulator negaționist (replicile/ justificările cu „locurile de muncă”, ”resursele strategice”, cu „distrugerile de mediu care combat sărăcia”, decredibilizarea cercetătorilor și a studiilor științifice nu sunt, de asemenea, rod al imaginației ori caricaturizări, ci copiate, pur și simplu, din manualele de lobby ale industriilor cu impact major asupra mediului). Polarizarea generată de rețelele sociale (care distrug orice discuție/dezbatere). Televiziunile de „amuzament” (care nu mai lasă loc de argumentație/ dezbatere/ informare reală). Coalițiile ad-hoc între diferitele grupuri conspiraționiste și negaționiștii schimbărilor climatice.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Din păcate, știu că nu e loc și vreme pentru a intra în detaliul fiecărui detaliu. Ca jurnalist, iar apoi ca politician preocupat de problemele de mediu, am avut ocazia să experimentez, pe propria piele, mai fiecare replică și secvență a filmului. Și pot depune mărturie că am trecut prin situații mult mai caricaturale, mult mai absurde, mult mai grotești decât cele din „Don’t Look Up”. Și de aici avem poate singurul minus al peliculei: riscul să fie tratat/ perceput/ vizionat prea mult ori chiar exclusiv în registru comic-satirizant.
Aplicat la tema aleasă, filmul are un umor negru exploziv. Și sper că ăsta e un avantaj care îl va face vizionat de cât mai mulți oameni. Și că, mai mult decât hohote de râs, va genera și o dezbatere serioasă. În viața reală. Pentru că nimic nu e inventat, ci doar nițel adaptat. Un copy-paste din realitate (ba, aș spune că realitatea e chiar mai grotescă decât cea din film). Bronteroc-ul există și amenință să distrugă viața pe Pământ așa cum o știm/ cunoaștem! Și nu trebuie să călătorim zeci de mii de ani prin Cosmos pentru a-l găsi. E aici, printre noi, nici măcar în curtea din spate, ci în cea din fața casei. Dacă nu deschidem, astăzi, ochii, mâine va fi prea târziu. N-ați văzut încă „Don’t Look Up” și nu știți ce e acela un Bronteroc? Vă recomand să aflați direct din film.
