Multiplele ameninţări din Italia la adresa Europei
STANFORD - Giovanni Tria, noul ministru al economiei și finanțelor din Italia, a încercat să asigure piețele financiare că guvernul de coaliție format de Mișcarea Cinci Stele și Liga Nordului nu va abandona euro și nu va crește deficitul bugetar încălcând astfel regulile fiscale ale UE. Dar Europa nu a scăpat de pericol. Guvernul populist și eurosceptic al Italiei a amplificat riscurile pe termen mijlociu cu care se confruntă sectorul bancar, datoria publică, politicile privitoare la migrație și forța de muncă și modelul de creștere economică.
În luna noiembrie aniversăm 25 de ani de la Tratatul de la Maastricht care a transformat Comunitatea Economică Europeană în Uniunea Europeană iar anul viitor va fi a 20-a aniversare a lansării monedei euro. Ambele instituții s-au dezvoltat în ciuda unor piedici precum criza datoriilor suverane ale Greciei sau decizia Marii Britanii de a părăsi UE. Însă chiar dacă zona euro a trecut peste aceste furtuni, o serie de probleme încă o afectează.
În ultimii ani, creșterea sentimentelor naționaliste și anti-imigranți a dat naștere partidelor populiste care contestă regulile UE și îi înfruntă pe birocrații de la Bruxelles. Iar de la criza financiară din 2008, multe dintre băncile europene nu sunt foarte solide și nivelul de îndatorare al statelor, companiilor și indivizilor în unele țări europene rămâne ridicat. Rata șomajului a scăzut într-o oarecare măsură însă încă este dublă față de cea din Statele Unite. Și, după un ușor avans, ritmul de creștere economică al UE a scăzut din nou.
În plus, populația Europei îmbătrânește iar încercările de modificare a transferurilor exorbitante, a taxelor uriașe și a reglementărilor rigide au avut un succes limitat. Exemplul perfect este dat de reformele propuse de președintele francez Emmanuel Macron în domeniul pensiilor, taxelor și pieței muncii care au provocat numeroase proteste.
În general, Europa suferă demult din cauza creșterii economice anemice, a datoriilor suverane excesive (care vor deveni și mai împovărătoare atunci când rata dobânzilor va crește) și a băncilor ineficiente. Iar în perspectivă, dificultățile din sectorul bancar ar putea crea probleme din cauza faptului că peste jumătate din creditele acordate în UE provin de la bănci, proporție care ajunge în cazul Germaniei și Italiei chiar până la 70%. Prin comparație, în SUA doar 35% din credite provin de la bănci.
Mai mult, situațiile dificile și competitivitatea scăzută din câteva țări ale zonei euro reflectă lipsa unei monede care să poată fi depreciată. Pierderea suveranității monetare alături de problema demografică și de criza migranților și a refugiaților ajută la explicarea cauzelor pentru care mulți dintre votanți s-au îndreptat spre partidele populiste și naționaliste. În Italia, Marea Britanie și în alte țări membre importante crește ostilitatea față de regulile fiscale comune și față de alte principii de bază ale UE precum libera circulație a persoanelor.
Problemele Europei tind să se potențeze una pe cealaltă. Creșterea anemică îngreunează soluționarea problemei creditelor neperformante din bănci, ceea ce afectează mai departe creșterea economică și alimentează nemulțumirea publică. Chiar dacă noul guvern al Italiei a exclus din discuție ieșirea din zona euro pe termen scurt, aceste probleme economice vor trebui abordate. Tria afirmă că nu se pune problema unor creșteri de cheltuieli și scăderi de taxe însă acesta este exact setul de politici asupra cărora s-au înțeles partidele din coaliție la formarea guvernului.
În societățile democratice, votanții susțin adesea creșteri de cheltuieli și tăieri de taxe în ciuda efectelor asupra datoriei publice. Dar datoria publică a Italiei de 130% din PIB este deja cea mai mare din Europa. Dacă până la urmă autoritățile nu vor respecta regulile bugetare ale UE, guvernele altor state membre se vor simți încurajate să facă la fel, mai ales dacă există presiuni interne în această direcție. Din cauza unor rate ale dobânzilor foarte mici, Italia a reușit să țină deficitul sub 3% din PIB, în conformitate cu Pactul de Stabilitate și Dezvoltare. Dar când costurile împrumuturilor vor înceapă finalmente să crească, luna de miere a datoriilor italiene va lua sfârșit.
Ceea ce înrăutățește lucrurile este faptul că o bună parte din datoriile suverane ale Italiei sunt contractate de propriile sale bănci nesigure. Italienii au fost tot timpul ostili directivei UE de “bail-in” (care cere ca și creditorii să-și asume o parte din pierderi în cazul falimentului bancar) din cauza faptului că acționariatul băncilor italiene este puternic localizat (tendință cu explicații istorice). Astfel, colapsul unei bănci italiene ar putea afecta puternic economia regiunii în care se află, în timp ce efectele falimentului unei bănci americane ar fi mult mai dispersate.
O altă zonă ce trebuie urmărită este cea a imigrației. Începând cu 2011, în Italia au ajuns 750.000 de migranți care au traversat Marea Mediterană. Iar acum, Matteo Salvini, liderul partidului Liga Nordului și Ministru de Interne, cere ca celelalte țări ale UE și în special Franța să accepte mai mulți solicitanți de azil. După ce a refuzat recent accesul unei nave la bordul căreia se aflau 600 de migranți, Salvini a scris pe Facebook că “salvarea de vieți este o datorie însă nu și transformarea Italiei într-o tabără enormă de refugiați.”
Ostilitatea tot mai mare a electoratului italian față de imigrație face parte dintr-o tendință mai largă în UE, din Ungaria și Polonia până în Marea Britanie. Chiar înainte de referendumul pentru Brexit din 2016, Primul Ministrul britanic de la acea vreme, David Cameron, a făcut un apel la Cancelarul german Angela Merkel și a implorat-o să accepte o limită a intrărilor de persoane în Marea Britanie. Merkel a refuzat iar referendumul a trecut cu o marjă strânsă.
Ironia este că Merkel se confruntă acum cu aceeași reacție anti-imigrație cu care s-a confruntat Cameron în 2016. Imigrația tinde să fie bună pentru economie pe termen lung, mai ales dacă rata de ieșire la pensie a muncitorilor este în creștere. Dar, când imigrația depășește capacitatea unei țări de a absorbi forță de muncă nouă, pot apărea costuri economice și sociale severe, cel puțin pe termen scurt.
În întreaga Europă cresc tensiunile dintre concepțiile de autonomie locală, suveranitate națională și autoritate supranațională. Dacă faza ascendentă a ciclului economic din Europa nu se transformă într-o creștere durabilă pe termen lung, atunci amenințările multiple reprezentate de băncile, datoriile, reacția împotriva imigranților și dificultățile economice din Italia vor pune la încercare soliditatea monedei unice și a integrării europene în general. Multe lucruri depind nu doar de noul guvern al Italiei ci și de soarta programului de reforme al lui Macron.
