Misiunea externă a lui Darius Vâlcov

După ce contextul intern a favorizat iniţial monopolizarea atenţiei, pe plan european, doar de către ministrul Justiţiei, puterea de la Bucureşti introduce acum în teren un nou jucător cu care Bruxelles-ul va trebui să se obişnuiască pentru o bună bucată de vreme. 

"Cunosc atât de mulți oameni care au bani în cont și-au rămas fără ei, pentru că i-au mâncat comisioanele. Aveau 500 de euro și după zece ani nimic, că sunt mari comisioanele", spune Darius Vâlcov, eminenţa cameleonică a Guvernului PSD-ALDE, care mai anunţă că nu are carduri, nici conturi, dar asta, după cum bine au semnalat cei de la Newsweek, abia după ce a început să aibă probleme cu DNA.

Deşi nu dă nume, probabil că Vâlcov, acest lasou cu care liderul PSD aleargă băncile şi multinaţionalele hrăpăreţe, deplânge aici soarta altui as al guvernării PSD-ALDE, fostul premier Mihai Tudose.

În 2017, Tudose, devenit celebru pentru viteza cu care a îngenuncheat în faţa lui Dragnea într-un moment critic pentru politica externă a României, povestea cum a devenit aproape peste noapte sărac şi cinstit: "Personal, eu am avut nişte experienţe cu băncile. Am avut un cont în bancă cu o sumă minoră, 500 de dolari, şi după doi ani m-a sunat banca să-mi spună nu doar că nu mai am banii, ci că mai trebuie să mai dau eu 50 de dolari că de fapt comisionul cu care au avut grijă de ei, i-au păzit, i-au dus la toaletă noaptea sau le-au dat să bea apă când le era sete a mâncat fondul şi trebuie să mai aduc şi eu nişte bani de acasă. Din momentul ăsta eu am zis «Iertaţi-mă, dar Terente era copil pe lângă voi! Chiar era băiat bun»". Totuşi, faptul că pe ultima sută de metri fostul premier se distanţează de gruparea Dragnea demonstrează că inclusiv în cercurile majorităţii parlamentare devine evident un lucru: la orizont se cască o prăpastie uriaşă şi pentru ţară, şi pentru PSD.

Sigur că nici măcar în rezervorul nesecat al României profunde nu vom găsi măcar un cetăţean care să creadă că doi "aristocraţi" ca Darius Vâlcov şi Mihai Tudose stau în 500 de euro, ba mai mult, că şi-ar da seama că le-a dispărut din cont ori buzunar o asemenea sumă. Cu cât urci mai sus în ierarhia PSD, cu atât creşte probabilitatea ca mia de euro să treacă drept mizilic. La 500, şansele sunt, aşadar duble.

Dar nu finanţele personale ale lui Vâlcov sunt adevărata miză în momentul de faţă şi nici măcar semnele de întrebare cu privire la anvergura reală a averii sale, căci detaliile dezvăluite în dosarul în care a fost condamnat la opt ani sunt elocvente.

Miza reală o constituie, în schimb, convertirea problemelor personale în politici de stat, acum şi în plan economic. Semnele sunt mai mult decât evidente.

Iniţial, ţinta acestui mod de operare a fost justiţia, un domeniu în care a fost transformat în lege tot ceea ce avocaţii câtorva nume grele au identificat drept vulnerabilităţi strategice şi fără leac pentru clienţii lor, în faţa oricărei instanţe din România.

Aşa s-a ajuns la procesul abuziv de legiferare care a culminat cu produsul, unic în arhitectura juridică europeană, cunoscut tuturor drept "legile justiţiei". De aceea s-a început iniţial, în forţă, cu îndulcirea infracţiunii de abuz în serviciu, de aceea s-a avut în vedere încă din ianuarie 2017 o ordonanţă de urgenţă pentru graţiere şi amnistie şi tot din acelaşi motiv au fost eliberate hoardele de infractori din puşcării şi s-au pus ochii pe Codurile penale, pe DNA, CSM şi pe completurile de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (pe toate).

Altfel spus, prin ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani cu justiţia, în clipa de faţă avem tabloul complet a ceea ce presupune convertirea intereselor personale şi de grup în politici de stat. 

Cum modul de operare tinde să se extindă şi la economie, "cunoaşterea" şi îmbunătăţirea capacităţii noastre de anticipare, pe care ni le-a facilitat precedentul de la justiţie, ar trebui să fie considerate instrumente preţioase cu care poate fi întâmpinat ceea ce ni se pregăteşte, vorba necuvinciosului Becali, "pe partea economică".

Iar lucrurile se petrec cu o viteză ameţitoare. În doar o lună, relieful economiei naţionale s-a modificat radical, devenind azi de nerecunoscut.

În 29 decembrie, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a ordonanţei de urgenţă care dă peste cap întregul sector economic, Guvernul PSD-ALDE trăgea prima salvă adevărată.

Până în 29 ianuarie, însă, tragerile din direcţia Guvernului care au urmat au fost atât de intense încât s-a ajuns la prăbuşirea monedei naţionale, serii de recorduri absolute la preţuri într-un domeniu strategic, cel al energiei, şi - foarte important, deşi e abia începutul! - lansarea unei operaţiuni nedisimulate de destabilizare a Băncii Naţionale a României, la pachet cu subminarea asumată de la nivel înalt a sectorului bancar românesc în ansamblu. 

În teren, la comanda ofensivei guvernamentale care imprimă ritmul acestui adevărat război economic româno-român se află Darius Vâlcov.

După o perioadă în care a acţionat decisiv, însă din umbră, acum exact un an a fost numit consilier de stat în aparatul de lucru al premierului. De atunci încoace, Vâlcov, această prelungire cu iz tehnocrat a lui Liviu Dragnea, a capturat rând pe rând avanposturile strategice ale economiei naţionale. Prin intermediul lui, liderul PSD centralizează decizia în mâinile sale.

Ultima lovitură, venită ca un cadou la împlinirea unui an de la numirea lui Darius Vâlcov în Cabinetul Dăncilă: dobândirea (şi) la vedere a controlului asupra listei cu firmele verificate de ANAF. Un instrument care, fiind acum în mâna lui Vâlcov, este automat şi în mâna lui Dragnea, personal.

Probabil că există cetăţeni sau observatori încă tentaţi să privească de sus la declaraţiile aparent nebuneşti ale lui Darius Vâlcov, dar greşesc fundamental.

Ieşirile sale fără precedent (şi ca vehemenţă, şi ca nuanţă, şi prin prisma calităţii autorului lor) la adresa BNR şi a sistemului bancar ca atare nu sunt nicidecum înjurături de pe margine, ci sirena care anunţă o nouă urgenţă. 

Iar faptul că Vâlcov este luat în serios în zonele relevante, pe ideea că, mai mult ca oricând, există un risc real ca luările sale de poziţie să prindă forma unor politici de stat fără precedent, este evidenţiat inclusiv de gestul foarte proaspăt al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, care a reacţionat prompt la declaraţiile oficialului, privind toxicitatea conturilor şi cardurilor.

Uşor, uşor, Darius Vâlcov, condamnat la opt ani închisoare, devine şi el un jucător european. Îl recomandă bomba cu care umbră într-o mână şi telecomanda pe care o ţine în cealaltă.

El i se alătură astfel lui Tudorel Toader, un alt "vector" monitorizat de Bruxelles şi alte capitale de importanţă strategică, unul de care eventual poţi râde când îl vezi cerşind traducere în cască deşi se vorbeşte în engleză, dar pe care, din nefericire, nu-l mai poţi ignora. 

Iar vestea şi mai proastă este că, în această formulă, de azi încolo măsurile luate de cei doi sau prin cei doi se vor potenţa reciproc.

Din cel puţin un punct de vedere, în atitudinea faţă de justiţie şi economie a Guvernului PSD-ALDE, ilustrată de activitatea celor două figuri centrale, Tudorel Toader şi Darius Vâlcov, regăsim un mod de acţiune perfect rusesc.

Un model care a fost enunţat toamna trecută chiar de şefa Consiliului Federaţiei Ruse: "Am obosit să tot fim ţinta criticilor", spunea Valentina Matvienko, o declaraţie făcută în contextul altei discuţii fără rezultat pe care o avusese la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE). Ce rezultat urmărea Moscova? Restabilirea drepturilor delegaţiei ruse în APCE. Când îşi pierduse delegaţia rusă drepturile, inlcusiv pe cel de vot? În aprilie 2014. De ce? Pentru că în martie anexase Crimeea.

Odă vinovatului fără vină, aşadar.... Vedeţi vreo diferenţă de esenţă?

La fel ca Putin, în dosarul Crimeea, şi Dragnea, invocând dosarul penal, purcede tot la o reparaţie istorică.

Doar că prin Vâlcov, liderul PSD pare că vrea să meargă chiar mai departe, "reparând" şi ceea ce s-a "stricat" în decembrie 1989.