T. Toader, despre completurile de trei: Identic, ca la completurile de cinci, dar nu avem decizie CCR

Data actualizării: Data publicării:
statuie justitie_shutterstock_282701687
FOTO: Shutterstock

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spune că, în cazul completurilor de trei magistraţi de la ICCJ, "prin analogie, lucrurile sunt identice" cu cele de cinci judecători, dar nu există o decizie a CCR în acest sens. El adaugă însă că Avocatul Poporului sau părţile din proces pot sesiza CCR cu privire la constituirea completurilor care judecă pe fond procesele la instanţa supremă.

statuie justitie_shutterstock_282701687
FOTO: Shutterstock

"Vis-a-vis de completele de cinci, avem decizia Curţii Constituţionale care a constatat acel conflict juridic de natură constituţională şi imperativ a arătat ce trebuie de făcut şi Înalta Curte a procedat la constiturea legală a completelor de cinci. Mă întrebaţi de cele de trei. Prin analogie, lucrurile sunt identice. Care-i deosebirea? Deosebirea faptului că nu avem o decizie a Curţii Constituţionale care să aibă în spate să bazeze pe nelegala constituire a completelor de trei şi analogia nu o putem pune în operă, dar oricând şi oricine, Avocatul Poporului poate sesiza Curtea Constituţională şi cei care mai sunt în curs de judecată, în căi de atac sau în contestaţie în anulare, dacă mai au termenul să nu fie expirat, pot ridica în faţa instanţei de judecată excepţia de neconstituţionalitate", a spus Tudorel Toader luni seara, la Antena 3.

El a mai spus că mai evidenţiază o deosebire: "vis-a-vis de completele de cinci Curtea s-a pronunţat în conflict juridic de natură constituţională, vizavi de completele de trei Curtea se poate pronunţa la sesizarea Avocatului Poporului, sau a cuiva ori la o excepţie ridicată de partea oricărui proces, parte judecată în complet de trei, complet la rândul lui nelegal constituit".

"Sunt remedii, dar sistemul ăsta, aşa cum îl descoperim noi în ultima perioadă de timp, s-a clădit, s-a format, a prins această carapace în mulţi ani de zile. Să nu credem că noi ne punem acum la masă şi scoatem un act normativ, o soluţie care face lucrurile perfecte peste noapte. În timp s-a clădit, cu mare efort şi cu multă răbdare şi cu multă pricepere putem reveni la normal", a spus Tudorel Toader.

Acesta a mai afirmat, referindu-se la constituirea completurilor de 3 magistraţi, că "este justiţia statului de drept pe care unii îl apreciază şi îl protejează".

"Eu înţeleg graba şi dorinţa unora de a reglementa şi de a rezolva cât mai repede, ceea ce şi eu îmi doresc, dar trebuie să avem grijă ca soluţiile pe care le promovăm să fie soluţii la rândul lor constituţionale", a afirmat Tudorel Toader, întrebat despre ordonanţele anunţate în domeniul Justiţiei.

Referitor la deciziile date de completurile de cinci judecători de la ICCJ care au fost declarate neconstituţionale, ministrul Justiţiei a spus că o ordonanţă de urgenţă este soluţia, el precizând că nu a făcut primului ministru o propunere în acest sens, dar că va propune o astfel de ordonanţă "probabil în termen scurt".

"La Ministerul Justiţiei nu se dau ordonanţe, la Ministerul Justiţiei se pot elabora proiecte, propuse primului ministru spre promovare", a afirmat el.

Cu privire la decizia CCR privind neconstituţionalitatea protocoalelor dintre SRI şi instituţii din domeniul justiţiei, Tudorel Toader a spus că nu există motivarea CCR şi de aceea nu s-a dat un act normativ cu privire la efectele acestora.

"Chiar dacă decizia e de admitere, există un pricipiu constituţional care spune că este obligatoriu dispozitivul, dar sunt obligatorii şi considerentele acestuia care îl susţin, or ca să înţelegi şi să adopţi un act normativ de punere în aplicare a dispozitivului trebuie neapărat să cunoşti conţinutul considerentelor, pe are astăzi nu le avem", a spus Toader.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
cartofi
Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...