Migrația canină

Data actualizării: Data publicării:
Alexandru Bălășescu
Alexandru Bălășescu
Antropolog, curator și artist ocazional. În prezent trăiește la Vancouver, unde este profesor adjunct în departamentul de studii urbane la Simon Fraser University și Director de Cercetare, Curație și Comunicare al Theatre of Fire. A obținut doctoratul la Universitatea din California (Irvine) și este autor al “Paris Elegant, Teheran Incitant” și “Voioasa expunere a Ordinii Mondiale”.
30826 398071158739 1319836 n-1

Pentru mulți, transformarea unui oraș se judecă după noile lucrări de infrastructură, clădiri, sau noi locuri de socializare. Mie mi s-a părut interesant să observ dispariția graduală și conflictuală a câinilor vagabonzi din București, din 2007 (de la intrarea în UE) până în prezent. Consider că modul în care animalele străzii sunt tratate și modul în care ele se comportă reflectă modul de relaționare al oamenilor cu ei înșiși și între ei.

Ovidiu Anton a realizat filmul Street Cat Deluxe (în 2013 la Istanbul), la care am colaborat ca performer. Ne-am gândit să producem o serie despre animale în orașe. În 2015 s-a lansat concursul de idei “Create your Bucharest”, unde am propus un film despre migrația a doi câini între Viena și București. Am câstigat, ideea a fost expusă la Bienala de la Viena în același an. Ne-am hotărât să ducem ideea la bun sfarsit și am găsit surse independente de finanțare pentru realizarea filmului How I Miss Bucharest or The Journey of a Dog’s Life, care va avea premiera la Christine Konig Gallery, în noiembrie.

Este interesant cum în Europa, dar și în Statele Unite, orașele sunt judecate după existența sau absența câinilor vagabonzi. Dacă există câini pe stradă, pentru cei mai mulți înseamnă că orașul este necivilizat. Dacă există oameni ai străzii, vina nu mai e a orașului (deci a colectivului) ci este transferată individual asupra victimei, a omului fără adăpost.

Câinii din București au trecut rapid de la omniprezență la dispariția aproape totală din centru. De ce e important acest lucru? Câinele este primul animal domesticit, imediat după subconștient. De asta, câinele este un fel de alter-ego, sau mai bine zis un alter-id al omului.

Câinii liberi pe stradă declanșează un mecanism de teamă de natură, dar nu de natura exterioară, ci de propria noastră natură nedomesticită, teamă că subconștientul individual și colectiv e scăpat de sub control. Într-un fel, cartea “Leuțu”, a lui Vintilă Mihăilescu, abordează această temă — însă dintr-o perspectivă a relației cu spațiul public, oferind astfel o viziune antropologică, care include, dar nu explicitează chestiunea psihologică a proiectării subconștientului în exterior, asupra câinilor.

Ambiția filmului propus de noi este de a readuce perspectiva psihologică în viziunea antropologică, pentru a avea o imaginea întreagă asupra fenomenului și relației între oameni, câini și orașe, trecând prin relația cu sine.  

Alegerea orașelor București și Viena a fost o întâmplare binevenită pentru că Viena este locul de naștere al psihanalizei și a reflecției asupra domesticirii subconștientului. Poate că nu întâmplător este și orașul cel mai prietenos pentru câinii domestici. București este cunoscut că fiind orașul cu o relației convolută cu câinii, iubiți și urâți în același timp, obiect al grijii colective, însă neasumați individual (până de curând). Ca și cu subconștientul. Cu cât oamenii se vor duce mai mult la terapie, cu atât vom avea mai puțini câini abandonați, mai puțină violență în familie, mai multă asumare a propriilor acțiuni. Bucureștiul se transformă odată cu oamenii săi.  

Pe de altă parte, mișcându-se între București și Viena, câinii pot medita asupra diferențelor socio-culturale, asupra reprezentărilor Est-Vest, asupra migrației și speranțelor, împlinirilor și eșecurilor provocate de aceasta. Este în primul rând un film despre transformarea, fizică și mentală, a două personaje atunci când își schimbă rezidența — și odată cu aceasta modul de viață.

Și Bucureștiul se transformă pe ici pe colo, restul rămânând destul de neschimbat. Va mai dura până când aceste petece de transformare (sau de îmblânzire a subconștientului) să se unească pentru a deveni un tot coerent.

Mai e ceva: Bucureștiul se transformă prin mimetism, fiecare mimând altceva: aici o cafenea cu design scandinav, dincoace un colț sau o străduță în stil italian, iar mai încolo un mic Paris, dar orașul rămâne de fapt un foarte mic Istanbul. Și foarte șarmant.  

Sâmbătă, 18 iunie, Institutul Cultural Român de la Viena și Galeria Christine König organizează o masă rotundă despre filmul “How I Miss Bucharest or The Journey of a Dog’s Life”. În cadrul evenimentului din seria CONVERSATIONS a galeriei, Hans Hurch, directorul Viennale – Vienna International Film Festival, va fi în dialog cu producătorii filmului: Ovidiu Anton şi Alexandru Bălăşescu.

Puteți urmări Opinii și Analize care explică actualitatea pe Facebook

 
Partenerii noștri