Martor la distrugere
NEW YORK – La cea de-a 73-a sesiune a Adunării Generale a ONU de luna trecută, a existat în rândul liderilor mondiali sentimentul unei prevestiri. Neliniștea nu era doar preocuparea standard referitoare la ce va spune sau va trimite pe Twitter Președintele Donald Trump. Chiar înainte de a începe întâlnirea, europenii, Canada, Mexicul, Coreea de Sud și Japonia s-au consultat pe larg despre nevoia unei noi alianțe pentru salvarea sistemului multilateral.
La sfârșitul anilor 1960, fostul Secretar de Stat american Dean Acheson privea la perioada de după război și simțea că “fusese martor la crearea” unei noi lumi bazate pe reguli comune și pe instituții multilaterale. Însă, la Adunarea Generală de anul acesta, mulți dintre participanți au simțit că sunt martori la distrugerea acestei lumi. Sunt mai multe motive pentru acest lucru. Însă majoritatea lor sunt în legătură cu Trump, ale cărui atacuri asupra acordului climatic de la Paris, acordului nuclear cu Iranul, NAFTA, NATO, Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) și Consiliului ONU pentru drepturile omului au arătat clar că el consideră sistemul internațional o constrângere inutilă pentru administrația sa.
În mintea lui Trump, instituțiile multilaterale tind să întărească atuurile puterilor mai slabe în fața SUA și facilitează astfel încercarea Chinei de a obține dominația globală. Astfel, soluția sa este să distrugă ordinea globală și să negocieze apoi cu celelalte țări pe baze bilaterale. În acest mod, SUA se vor putea impune și vor putea schimba regulile în favoarea lor.
Dar Trump nu este singura amenințare la adresa ordinii multilaterale. Președintele chinez Xi Jinping a încercat să se prezinte ca un salvator al sistemului internațional, însă scopul său nu este să apere instituțiile de care depinde guvernarea globală ci, mai degrabă, să consolideze puterea Chinei. Prin reducerea nivelului de prioritate al drepturilor omului, Xi va fi mai liber să urmeze proiecte ambițioase de tipul Belt and Road Initiative al căror scop este creșterea influenței Chinei în Eurasia și în Regiunea Asia-Pacific.
Apoi, Trump și Xi sunt doar doi dintr-un grup mai larg de lideri alfa care atacă ordinea internațională kantiană. Acest grup îi include pe Președintele rus Vladimir Putin, Recep Tayyip Erdoğan în Turcia, Primul Ministru Narendra Modi în India, Binyamin Netanyahu în Israel și Prințul Moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammad Bin Salman. Ascensiunea unor astfel de lideri face ca menținerea unei ordini bazate pe reguli să fie tot mai dificilă.
Sarcina multilateraliștilor rămași este să nu devină apărători ai unei stări de fapt care deja a dispărut. Asta înseamnă identificarea atentă a punctelor slabe din ordinea existentă și formarea unor coaliții pentru remedierea lor. În domeniul comerțului, de exemplu, cei care susțin multilateralismul trebuie să colaboreze cu China pentru apărarea OMC. Însă ei trebuie totodată să reformeze OMC pentru ca aceasta să fie capabilă să limiteze practicile de comerț și investiții problematice ale Chinei.
Cea mai complicată parte a acestei strategii este strângerea unei mase critice de țări care să susțină valorile liberale chiar și când marile puteri nu o fac. Acest lucru va deveni crucial pe măsură ce lumea se va îndepărta de viziunea multilaterală care prevala la începutul secolului.
Când am fost în Beijing acum câteva săptămâni, strategii chinezi dezbăteau dacă noua ordine mondială va fi multipolară sau bipolară. Majoritatea au căzut de acord cu privire la o confruntare bipolară între SUA și China, dar ei nu cred că va semăna cu Războiul Rece sau cu perioada interbelică. Majoritatea se așteaptă la o reîntoarcere la geopolitica epocii dinainte de Primul Război Mondial.
În opinia mea, noua dezordine mondială va avea patru caracteristici fundamentale. Prima este că “războaiele interconectivității” vor deveni regula. Legăturile care țin statele împreună nu vor fi tăiate dar nici nu vor crea condițiile pentru un adevărat multilateralism. În schimb, marile puteri vor folosi interconectările ca arme și vor genera noi conflicte comerciale, atacuri cibernetice, sancțiuni și imixtiuni electorale.
În al doilea rând, ne-alinierea va deveni politica externă standard. Dacă în Războiul Rece am avut alianța occidentală împotriva blocului sovietic, noua lume bipolară va lăsa loc unei promiscuități mult mai mari. În loc să promită loialitate Chinei sau SUA, majoritatea țărilor își vor păstra deschise opțiunile și vor colabora cu China în unele domenii și cu SUA în altele.
În al treilea rând, autocrații vor continua să fie la putere. Pe măsură ce competiția geopolitică se încinge, votanții se vor îndrepta spre liderii puternici în care pot avea încredere că vor susține interesele naționale înguste. Dar saltul către un proces decizional centralizat va produce politici radicale și inconsistente și înșelarea perpetuă a încrederii publicului. Fără un sistem multilateral puternic care să pedepsească abuzurile, țările guvernate de autocrați își vor încălca tot mai des promisiunile, vor minți și vor promova teorii conspiraționiste - exact modul de operare al lui Trump.
În ultimul rând, politica externă se va orienta tot mai mult spre interior. În loc să încerce să influențeze alte țări sau să conducă pe scena internațională, liderii politici se vor concentra pe consolidarea bazei electorale de acasă.
Confruntați cu acest tip de dezordine, susținătorii multilateralismului vor trebui să se axeze pe apărarea celor mai importante aspecte ale sistemului internațional. Asta înseamnă că vor trebui să fie dispuși să joace dur împotriva liderilor alfa. Uniunea Europeană, Canada și Japonia au arătat prin răspunsul la pretențiile comerciale ale lui Trump că acest lucru este posibil. Însă acum trebuie să meargă mai departe și să dezvolte o abordare cuprinzătoare pentru apărarea regulilor globale, într-o epocă a guvernării naționale defectuoase.
