Dac-am înțeles noi corect, starea de urgență decretată în primăvară din cauza epidemiei de coronavirus a avut două scopuri majore: să prevină răspândirea rapidă a contaminărilor cu SARS-CoV-2 și să dea ceva timp instituțiilor publice - sanitare, dar nu numai - să se pregătească pentru ceea ce avea să urmeze.
Ce-a urmat e, în limbajul sec al statisticilor, de speriat: peste 4,900 de cazuri noi de infectare în ultimele 24 de ore, un număr record de decese (aproape 100) și o înghesuială dătătoare de fiori la Terapie Intensivă - aproape 780 de pacienți.
Cât de pregătit este sistemul sanitar față de lunile martie-aprilie? Nu foarte, dacă e să fim sinceri: cu doar o zi-două în urmă am aflat de un artificiu care să permită majorarea cu circa 100 a numărului de paturi din secțiile de Terapie Intensivă ale spitalelor din București. Orașul, după cum au aflat și copiii deja, e cel mai expus și mai riscant loc din România, în momentul de față.
În Cluj, Iași, Timiș și în Ilfov se-adună, de asemenea, cazuri de contaminare cu toptanul, iar până când se va instaura ceea ce numeam de curând Marea Panică mult nu pare să mai fie. Dinspre spitalele COVID vine zilnic, cu regularitate, aceeași veste în aproape aceiași termeni: suntem foarte aproape de momentul în care nu vom mai face față.
Deja se așteaptă cu orele pentru un simplu diagnostic - imaginați-vă cum o să fie când cei care așteaptă nu pot fi siguri dacă are cine să-i trateze.
Reamintiți-vă poveștile medicilor din Lombardia, siliți să aleagă cine va fi ventilat și cine nu. Adaptați-le locului și obiceiurilor lui: da, ne cam sperie gândul.
Circumstanțe atenuante
Toată lumea - înțelegând prin asta chiar toată lumea, de la Buenos Aires până la Tokyo - improvizează mai mult sau mai puțin în momentul de față.
Nici cu această ocazie România n-a reușit să inventeze tunelul dacic de ieșire din pandemie (probabil cu ieșire la Vatican, după cum umblă "teoria" - ce păcat că realitatea se încăpățânează să o strice și pe asta, contaminând nu puțini dintre locuitorii de-acolo!).
O dezbatere îndârjită, de pildă, s-a purtat zilele acestea pe tema măsurilor de luat în zona metropolitană a Manchesterului, în nordul Regatului Unit: și acolo oficialitățile locale sunt ceva mai puțin dispuse să instituie noi restricții, pun câteodată la îndoială comunicatele oficiale ale Londrei și negociază intens un pachet guvernamental de măsuri menite să-i sprijine pe cei afectați de restrângerea activității economice.
Aș putea să pun pariu, de asemenea, că nu puțini negaționiști sau sceptici sunt de găsit și-n țări mai răsărite sau administrate mai eficient decât România, după cum au demonstrat-o, de pildă, protestele de stradă (nemaivorbind de chefurile techno) organizate în ditamai Berlinul. Suedia - civilizata, politicoasa și scrobita Suedie - ba mai stă, ba nu se lasă imunizată "în turmă".
Oameni de știință absolut respectabili, la rândul lor, îndrăznesc când și când să emită opinii mai alăturea cu drumul. Mă grăbesc s-adaug că ei reprezintă o minoritate, dar e limpede că încă ne căutăm, cu toții, direcția și mijloacele cele mai eficiente de-a atenua impactul catastrofei.
Însă în mai toate țările din spațiul civilizațional din care România face, măcar formal, parte efortul comun și respectul față de cei specializați în epidemiologie și politici publice de sănătate sunt cumva de la sine înțelese.
Cu o singură și imensă excepție: Statele Unite, unde epidemia de coronavirus amplifică dihonia, zgomotele din fundal și cele mai șuchiate teorii ale conspirației: în Statele Unite, coronavirusul e fie instrumentat electoral, fie ignorat cu bună știință, dar în același scop. Nu vă sună un pic prea familiar?
Nu cred că e o întâmplare că tocmai Statele Unite au bilanțul național cel mai grav din întreaga lume - cum, din nefericire, nu e deloc întâmplător că în buza epidemiei din România, două erau discuțiile publice majore: un eventual scrutin parlamentar anticipat și o nouă propunere de-a mai șurubări puțin la motoarele instituționale ale sănătății publice.
Circumstanțe agravante
Parafrazându-l pe unul dintre personajele lui Corneliu Porumboiu, am făcut și noi o Americă în pademie cum am putut: după câteva luni bune în care indicele de contaminare la mia de locuitori a fost calculat într-un fel, l-am schimbat hodoronc-tronc, după o supărare a premierului la adresa Institutului Național de Sănătate Publică.
Cu sau fără modalitatea respectivă de calcul, Bucureștiul a depășit la scurt timp pragul considerat critic - cel care deschide calea noilor restricții (Alba și Clujul au trecut și ele, mai apoi, de faimoasele trei cazuri la mie, e foarte probabil ca alte județe să li se alăture).
În succesiune rapidă, un prefect între timp zburătăcit din funcție și-a întrerupt repriza de shopping duminical ca să ne-anunțe că Ministerele Sănătății sau Educației ori - cine să știe? - Direcția locală de Sănătate Publică sunt cele care pot propune închiderea școlilor din capitală. Ministerul Educației: nu și nu, Comitetul Local pentru Situații de Urgență decide, așa scrie în lege!
Opoziția a chiuit că Guvernul, dom'le, mă-nțelegi, e criminal, Guvernul a icnit că opoziția, dom'le, l-a lăsat în cel mai gol fund din lume înainte de a-și fi luat tălpășița de la Palatul Victoria. Iar omul cu cea mai înaltă funcție în stat ne-a dat dreptate că s-au mai comis și erori și ne-a asigurat că (și) oficialitățile învață.
Poate un om cât de cât întreg la minte să mai înțeleagă ceva? Poate doar că - trecând rapid prin titlurile non-COVID ale ultimelor zile - alegerile parlamentare se vor ține la termen, Florin "Altă întrebare!" Iordache s-a aranjat de-o funcție pe viață, iar prin spitale nu fusese descoperită anul acesta nici o urmă de infecție nosocomială până când cineva a întrebat public cum de este posibil așa ceva.
În astfel de condiții, chiar înainte ca Monitorul Oficial să fi publicat hotărârea prin care masca de protecție a devenit obligatorie în toate spațiile publice din București, lumea - cea mai mare parte a lumii - din orașul acesta prăpădit și irezistibil a început s-o poarte din proprie inițiativă. În așteptarea alegerilor - și, poate, a câtorva stropi de luciditate și coerență - nu putem decât suporta această lungă toamnă fierbinte. Numai de n-ar fi de la febră!
