Lucian Mîndruță, despre caloriferul din biroul Gabrielei Firea: Încălzește inimile bucureștenilor care vor vota cu ea anul viitor
Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a înregistrat un mesaj video pe care l-a postat apoi pe Facebook, iar în filmarea făcută în biroul său de la Primărie se vede și un calorifer electric.
„Cadrul este făcut astfel încât să se vadă caloriferul electric și teoria mea este că doamna Firea vrea să arate că este solidară cu poporul, că este la fel ca ceilalți și că, la fel ca și noi, mă rog, nu ca mine, să nu fiu ipocrit, dar suferă odată cu restul poporului de frig. Pentru că acel cadru este în mod evident cu un calorifer lângă ea, nu avem niciun dubiu că este făcut să se vadă”, a comentat jurnalistul Digi FM Lucian Mîndruță, la „Jurnalul de Seară” de la Digi24.
„Acuma, cinstit, Gabi, fii atentă, pont aici: dacă vrei cu adevărat să fii populară la faza asta, de exemplu eu, când o să fiu primar, eu o să dau aerul condiționat rece, rece, rece, să îngheț, să-mi fie mie cel mai frig din tot Bucureștiul, ca să-mi arăt solidaritatea cu restul poporului. Știi, cam așa ar merge...Hai, treacă de la mine, merge și calorifer electric!”, a spus glumind Lucian Mîndruță.
„Aș vrea însă să menționăm că tot noi plătim căldura aceea de la caloriferul electric, deoarece cred că e din bugetul Primăriei, nu? Mă înșel? Deci, electricitatea din caloriferul ăla provine de undeva din bugetul pe care noi îl plătim în taxe locale la Primăria din București”, a punctat jurnalistul.
„Acel mic calorifer este făcut să încălzească inimile bucureștenilor care vor vota cu doamna Firea anul viitor”, a conchis Lucian Mîndruță.
Gabriela Firea, care a fost confirmată luni ca președinte al organizației PSD București, va candida pentru un nou mandat de primar al Bucureștiului la alegerile locale de anul viitor.
Editor: Luana Păvălucă
- Etichete:
- gabriela firea
- lucian mindruta
- primar bucuresti
- alegeri locale 2020
- calorifer electric
- candidati primarie bucuresti 2020