George Soros: "Cei care încearcă să distrugă UE nu-și dau seama ce ar pierde dacă reușesc"

După criza din ultimele trei luni, Italia are acum un guvern bazat pe o coaliție incomodă între Mișcarea Cinci Stele și Ligă. Cele două partide vor avea dificultăți în a cădea de acord asupra unui buget, dar bugetul pe care-l vor propune în final va depăși probabil limitele impuse Italiei ca membru al zonei euro. Aceasta ar avea ca rezultat o reînnoire a crizei politice. Guvenul ar putea foarte bine să cadă, așa încât am putea fi confruntați cu alegeri, mai târziu pe parcursul acestui an sau, mai probabil, la începutul anului viitor. 

Rezultatul viitoarelor alegeri va depinde în mare măsură de cum va răspunde UE frământărilor din acea țară. În Europa există o puternică înclinație de a folosi orice ocazie pentru a da o lecție Italiei. Dacă UE urmează această linie, își va săpa singură groapa provocând o reacție negativă din partea electoratului italian, care ar realege atunci Mișcarea Cinci Stele și Liga cu o majoritate sporită.

Decât să dea o lecție Italiei, UE ar trebui să-și pună întrebarea: „Ce poate învăța Europa din revolta italiană?” Istoricește, Italia a fost întotdeauna cel mai mare sprijinitor al UE pentru că italienii nu aveau încredere în propriile guverne. Și pe bună dreptate: guvernele Italiei au avut tendința să fie corupte și să urmeze politici care nu serveau intereselor poporului. Dar UE nu trebuie să pedeapsească poporul italian pentru păcatele guvernelor sale.

Care au fost doleanțele legitime ale italienilor care i-au făcut să voteze pentru Mișcarea Cinci Stele și Ligă? În primul rând, politica defectuoasă a Europei cu privire la migrație, care a impus o povară nedreaptă asupra Italiei. UE nu are o politică comună a migrației. Fiecare stat are propriile sale politici care adesea intră în conflict cu cele ale altor state membre.

Dar UE are așa-zisul Regulament Dublin III care se aplică tuturor. Regulamentul spune că refugiații sunt responsabilitatea țării unde ajung prima oară. Aceasta a avut un impact disproporționat asupra Italiei din cauza normelor internaționale care cer ca vasele care salvează refugiați de pe mare să-i debarce în cel mai apropiat port sigur, ceea ce în practică înseamnă Italia.

Până recent, cei mai mulți refugiați puteau să se deplaseze în nordul Europei, acolo unde doreau să meargă. Dar de la sfârșitul lui 2015, atât Franța cât și Austria și-au închis frontierele iar migranții sunt blocați în Italia. Această situație nu a fost doar nedreaptă, dar și foarte împovărătoare financiar într-o perioadă în care Italia este în urma celor mai multe țări europene din punct de vedere economic. În opinia mea, acesta a fost motivul principal pentru care Liga, în special, a avut rezultate bune la ultimele alegeri.

În plus, mai sunt și îngrijorări de natură economică. Italienii sunt, în mare, pro-europeni și nu vor să fie lăsați în afara proiectului european sau a euro. Dar ei au plângeri rezonabile cu privire la modul în care este gestionată zona euro. Guvernul Italiei are nevoie să găsească o narațiune mai bună decât amenințarea cu părăsirea euro. Dacă coaliția introduce orice fel de inovație care ar putea fi văzută ca o monedă paralelă, aceasta ar declanșa o retragere masivă a bonurilor de tezaur și o scurgere a depozitelor din băncile italiene.  

Ce poate face atunci Europa pentru a influența rezultatul viitoarelor alegeri din Italia în favoarea sa? Trebuie să modifice Regulamentul Dublin III și să plătească partea leului din costurile integrării și sprijinirii migranților în Italia. Reamplasarea forțată în altă parte nu este nici posibilă și nici de dorit. Alte țări, mai ales Polonia și Ungaria, s-ar opune energic. De altfel, prim ministrul Ungariei, Viktor Orbán, a câștigat ultimele alegeri pe baza afirmației false că aș dori să inund Ungaria cu imigranți musulmani. Eu am susținut întotdeauna că alocarea refugiaților în Europa ar trebui să fie exclusiv voluntară.  

Rezultă din principiul voluntariatului că problema Regulamentului Dublin III nu poate fi abordată prin reamplasare forțată, ci doar prin compensarea de către UE a Italiei pentru migranții care ajung acolo. Acest lucru s-a schimbat doar când Franța și Austria și-au închis frontierele, iar liderul Ligii, Matteo Salvini, și-a câștigat victoria electorală incitând publicul italian împotriva migranților.

De fapt, migranții produc o povară financiară asupra țării care-i primește doar până când sunt integrați. Pe termen lung ei aduc o contribuție mult mai mare țării care-i primește decât costurile pentru integrarea lor. Mă întreb până când va rămâne incitarea publicului împotriva migranților o certitudine pentru a câștiga alegeri? La un moment dat oamenii își vor da seama că au fost înșelați de politicieni lipsiți de scrupule. De pildă, prietenul lui Salvini, Orbán, lezează în mod direct interesele Italiei refuzând să accepte refugiați. Dimpotrivă, UE ar face Italiei un mare serviciu prin realizarea unui Plan Marshall pentru Africa utilizându-și capacitatea de împrumut în mare măsură neutilizată. 

Reformarea Regulamentului Dublin III va fi un proces de lungă durată. Pentru a influența constructiv viitoarele alegeri din Italia, UE trebuie să facă un angajament ferm la summit-ul său din iunie să compenseze Italia chiar înainte de încheierea procesului. Aceasta va necesita ca Emmanuel Macron și Angela Merkel să preia conducerea și să convingă forțele dizidente din UE să îi urmeze. 

Uniunea Europeană are multe probleme de abordat la summit-ul său din iunie. Dar Italia a devenit cea mai presantă pentru că amenință chiar valorile pe care a fost fondată UE. Dezintegrarea Europei nu mai e doar o figură de stil; este realitatea dură.

UE este confruntată cu un mare număr de amenințări atât externe cât și interne. Din exterior, UE este amenințată de America lui Trump, de Rusia lui Putin, de Turcia lui Erdogan, Siria lui Assad și Libia care este un stat eșuat. În interior, Polonia și Ungaria subminează valorile pe care se bazează UE, dar Italia se profilează drept cea mai presantă provocare la adresa viabilității sale. UE are puține șanse să evite dezintegrarea dacă alianța franco-germană nu rezistă. Dar acea alianță este periclitată de alegerile pentru Parlamentul European din 2019 unde vor fi opozanți în controlul selecției viitorului președinte ale Comisiei Europene. Nu văd cum poate această dispută fi evitată dacă ei nu convin să abandoneze „Candidatul de vârf”și să găsească un mod mai bun de a alege următorul președinte.  

Este important ca problemele să fie recunoscute pentru a le putea rezolva. Cei care încearcă să distrugă UE nu-și dau seama ce ar pierde dacă reușesc.

O versiune în limba italiană a acestui text a fost publicată în Corriere della Sera