Editorial Fără pedofilie la primărie

Data publicării:
Diana Stoica
Diana Stoica
Deputat USR PLUS de București
Diana Stoica, deputată USR PLUS de București, este vicelider al Grupului Parlamentar USR PLUS și membru în Comisia pentru Sănătate și Familie. Este absolventă de drept și are experiență de peste șapte ani în elaborarea politicilor publice de sănătate și socio-educaționale.
diana stoica si catalin tenita

Sau în consiliile locale. Sau în consiliile județene. Sau în Parlament. Asta propunem prin proiectul de lege inițiat împreună cu Cătălin Teniță, dezvoltat împreună cu Salvați Copiii România și semnat de peste 50 de colegi parlamentari din USR PLUS și PNL.

Duminica aceasta, Bogdan Davidescu, condamnat în 2019 pentru pornografie infantilă, a fost reales primar în Șotrile, Prahova. Victima? O fetiță de 16 ani, cu care acesta ar fi avut o relație încă de când ea avea 13 ani.

În România anului 2021, în județul Ilfov, nu departe de București, un alt primar este săltat din primărie într-un dosar de viol, act sexual cu un minor, șantaj. Victima? O fetiță de 12 ani, care a și rămas însărcinată și a dat naștere unui copil.

În calitate de reprezentați ai românilor, avem datoria să legiferăm pentru a proteja copiii. Convenția ONU cu privire la drepturile copilului recunoaște dreptul copiilor de a fi protejați împotriva oricăror forme de violență. Abuzul sexual asupra copiilor este considerat una dintre cele mai grave infracțiuni care produc suferință copiilor și ale cărei efecte de natură fizică, psiho-emoțională, comportamentală și socială se răsfrâng, inclusiv pe termen lung, asupra vieții lor.

Unul din cinci copii din Europa cade victimă unei forme a abuzului sexual. 90% din aceste cazuri nu ajung vreodată în atenția poliției sau a instanțelor.

În România, subraportarea abuzului sexual comis asupra copiilor este la un nivel acut. Deși 800 de fete sub 15 ani devin mame în fiecare an, doar 300 de inculpați pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor ajung să fie trimiși în judecată.

În România reală, poți candida și poți fi ales într-o funcție de primar ori parlamentar, deși cazierul tău include abuzul sexual asupra unui copil.

Obiectivul acestui proiect de lege este să corecteze ceva ce n-ar fi trebuit să existe vreodată. Să repare legile proaste care au permis acestor infractori și abuzatori să ajungă vreodată în fruntea primăriilor sau a altor instituții ale statului. A venit momentul să eliminăm aceste abominații.

Persoanele care au fost condamnate definitiv pentru infracțiuni grave împotriva copiilor nu pot să fie alese să gestioneze comunități sau să decidă legi pentru întreaga națiune. Acești monștri nu au ce căuta în viața publică și sper că toți colegii parlamentari, indiferent de partidul din care fac parte, vor înțelege acest lucru și vor susține inițiativa.

Dacă acest proiect de lege este important și pentru tine, scrie-i parlamentarului din circumscripția ta și îndeamnă-l / îndeamn-o să îl susțină. Aici găsești datele de contact pentru deputați și aici pentru senatori.

Ce propune proiectul legislativ?
Pe scurt: fără abuzatori de copii aleși în primărie, consilii (locale sau județene) sau parlament
Textul proiectului de lege, aici.

Tehnic: completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale publicată în Monitorul Oficial nr. 349 din 20 mai 2015, Partea I și a Legii 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor publicată în Monitorul Oficial nr. 553 din 24 iulie 2015, Partea I, cu următoarele prevederi:

Nu pot fi alese persoanele condamnate definitiv pentru comiterea de infracțiuni contra vieții, contra libertății persoanei, privind traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile, contra libertății și integrității sexuale și rele tratamente aplicate minorului, dacă victimele sunt minori la data săvârșirii faptelor și nu a intervenit reabilitarea judecătorească sau nu a fost împlinit termenul de reabilitare.

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...