"Facem istorie". Ca în '89?

Flerul în materie de politică externă al liderilor coaliţiei de guvernare a fost cel mult modest în cei doi ani scurşi de la preluarea puterii.  Tocmai de aceea, nu este neapărat o premieră faptul că puternicii zilei de la Bucureşti tratează cu un amestec de superficialitate şi superioritate erodarea încrederii unor actori relevanţi de pe scena inetrnaţională, ca şi posibilităţile lor de a reacţiona în situaţii critice. Surprinzător, în schimb, e faptul că responsabilii coaliţiei dau foarte puţină atenţie unei lecţii importante oferite de istoria recentă.

"Cine crede că România este este în pericol să devină fief al lui Liviu Dragnea, cel mai puternic politician al ţării, va găsi suficiente dovezi care să-i confirme temerile în orasul natal al acestuia, Alexandria", scria recent Financial Times. O analiză devastatoare, care, foarte important de precizat, nu este şi singurul glonţ tras de presa internaţională în direcţia lui Dragnea, cu ocazia preluării de către România a preşedinţiei Consiliului UE.

Le Monde, Le Parisien, Neue Zurcher Zeitung, Süddeutsche Zeitung, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Der Spiegel, ori EUObserver sunt alte nume importante din peisajul mass-media european care le asigură liderului PSD şi Executivului de la Bucureşti ultimul lucru de care ar fi avut nevoie în clipa de faţă: o presă proastă care anunţă o presă încă şi mai proastă pentru următoarele şase luni.

De ce? Ei bine, a sintetizat-o elocvent, şi tot recent, un profesor belgian de ştiinţe politice: "Guvernul român este concentrat complet pe afacerile de corupţie din sânul guvernării şi încearcă să evite închisoarea, pentru o parte dintre membrii săi. Este singurul lucru de care este interesat în prezent. Aşadar, pot exista îndoieli că afacerile europene vor avea prioritate, în timp ce unele măsuri de pe agenda Guvernului român riscă să fie sancţionate de Comisia Europeană". (detalii AICI)

La capătul primilor doi ani de guvernare, aceasta este poza zilei exportată de guvernarea PSD-ALDE în Occident şi nicio operaţiune de cosmetizare a realităţii şi modelare a percepţiilor nu mai poate să facă minuni, indiferent cât de mulţi bani publici s-ar pregăti Dragnea, Dăncilă ori MAE să verse în acest sens. 

Cel mai probabil, aceasta nu este decât încălzirea.

Este de aşteptat ca presiunile externe la care va fi suspusă conducerea de la Bucureşti să se înteţească pe măsură ce se va trece la aprofundarea dosarelor aflate pe agenda Consiliului UE întrucât, contrar senzaţiei pe care, ţintit, o lasă retorica liderilor PSD-ALDE, mandatul care i-a revenit României nu reprezintă o miză doar pentru aceasta din urmă, ci şi pentru celelalte state membre.

Este, practic, ceea ce a subliniat, printre altele, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în ultimul său interviu pe 2018, atunci când a declarat că "Guvernul de la Bucureşti nu a înţeles pe deplin ce înseamnă să prezidezi ţările UE".

Dar şi ceea ce a întărit ulterior liderul ALDE EU, Guy Verhofstadt, un înfocat suporter al proiectului comunitar, un apărător fără complexe al statului de drept şi un interlocutor incomod pentru oportunişti ca Viktor Orban de la Budapesta şi puii săi de la Bucureşti, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. "România preia Preşedinţia Uniunii Europene într-un moment critic, când mai multe negocieri legislative trebuie duse la bun sfârşit înaintea alegerilor europene", avertizează, aşadar, Verhofstadt, punând accentul acolo unde nu le pică bine politicienilor români certaţi cu legea naţională şi cu valorile europene.

Şi, nu în ultimul rând, reamintitndu-i colegului de familie europeană, Tăriceanu, că încă nu s-a conformat ultimatumului privind renunţarea la demolarea statului de drept, pe care i l-a dat în noiembrie, iar timpul curge, nu stă în loc. "Dacă vor face acest lucru, vor avea un loc binemeritat în interiorul familiei ALDE. Dacă nu, nu", reiterează Verhofstadt, de care, pe măsură ce alegerile europarlamentare se apropie, Călin Popescu Tăriceanu începe să depindă mai mult decât de Dragnea. (detalii AICI)

La nivelul arcului guvernamental, probabil că tentaţia de a minimaliza tabloul de mai sus şi implicaţiile sale vor fi destul de mari.

Retoric, nici n-ar fi foarte dificil, în condiţiile în care PSD şi ALDE au dobândit deja o experienţă considerabilă în acest sens.

Din punct de vedere practic, însă, această posibilitate nu mai există deja de o bună vreme, iar cei care au îngustat marja de manevră nu sunt nici preşedintele Iohannis şi nici oficialii europeni, ci tocmai liderii coaliţiei. Au trântit uşa în cel mai costisitor mod cu putinţă, respectiv prin politicile economice puse în practică de guvernul-marionetă.

Măsurile de un populism agresiv au început să facă ravagii în sectorul privat, să schilodească bugetul public, să altereze accelerat nivelul de trai şi perspectivele acestuia, în fine, să pună investitorii străini în expectativă şi să alerteze instituţiile europene şi financiare insternaţionale, care au motive întemeiate să privească cu nedisimulată îngrijorare indicatorii macroeconomici ai României din următoarele luni. 

Din păcate pentru politicienii din PSD şi ALDE care au iniţiat şi girat asemenea manifestări ale iresponsabilităţii politice în domeniul economic, costurile grele nu vor fi suportate doar de "ceilalţi", ci şi de ei înşişi.

Un semnal consistent că încep să se afunde în groapa săpată pentru alţii e dat de soarta incertă a bugetului, care deşi ar fi trebuit să fie gata de aproape două luni, a ajuns azi o necunoscută mai greu de pătruns chiar şi decât faţa nevăzută a Lunii. 

Mai mult decât atât, semnalul cu pricina fusese precedat de alte două buzdugane aruncate de coaliţie: măsurile de austeritate prezentate, cu fundă, drept o binefacere, respectiv setea cu care statul s-a împrumutat în 2017 şi 2018, mai grav fiind că banii astfel obţinuţi nu au fost utilizaţi pentru a construi, ci pentru a deşela.

"Facem istorie", spunea ministrul Eugen Teodorovici, la jumătatea lui decembrie, cu trei săptămâni înainte să apară chiar acuzaţii că premierul informal, Darius Vâlcov, le-ar cere angajaţilor MF să măsluiască datele privind execuţia bugetară pe anul tocmai încheiat.

Prin formula de mai sus, Teodorovici se referea la bugetul pe 2019, glorificându-l anticipat, deşi nimeni nu ştie cum arată şi, vorba aia, azi-mâine vine primăvara.

La cum arată însă lucrurile, coroborând semnalele externe cu realitatea internă, Teodorovici pare să fi comis mai degrabă un act ratat. 

La Bucureşti a mai existat o guvernare care făcea istorie în stilul pe care-l regăsim azi la coaliţia PSD-ALDE, adică anihilându-şi relaţia cu Vestul exact când ajunsese în cea mai vulnerabilă poziţie din punct de vedere financiar.

Iar acea guvernare a luat sfârşit în decembrie 1989, prăbuşindu-se sub greutatea măreţelor realizări.