Expert de la Chişinău: Scandalul nerezolvat al gazului complică situația Moldovei

“Luând în considerare formula de calcul a prețului, scăderea considerabilă a prețurilor la țiței a influențat semnificativ prețurile la gaz, care a scăzut la 273,4 dolari/1000 metri cubi pentru perioada ianuarie – iunie 2016, comparativ cu 356 dolari/1000 metri cubi, în 2015. Or, aceasta reprezintă jumătate, comparativ cu media prețurilor pentru Europa (639 dolari/1000 metri cubi)”, susţine Galina Şelari, expert la Centrul pentru Investigații Strategice și Reformă, din Chişinău. Cifrele, însă, maschează o situaţie de fond extrem de complicată. O situaţie de care Moscova nu este străină.

Digi24.ro: În câţiva ani, datoria Moldovagaz la Gazprom a atins cote uriaşe nu doar în cifre absolute, ci şi relativ la PIB-ul Republicii Moldova. Înainte de toate, haideţi să facem un inventar al situaţiei la zi a acestei datorii.

Galina Şelari: Suma totală a datoriei Moldovagaz este de peste 5,5 miliarde de dolari (la sfârșitul lunii iunie 2016) – ceea ce reprezintă 85% din Produsul Intern Brut al Republicii Moldova. Iar aceasta a crescut cu 255,5 milioane de dolari, comparativ cu sfârșitul anului 2015.

Cum s-a acumulat datoria?

În mod tradițional, și în Moldova, și în Transnistria, prețul gazului pentru consumatori este mai scăzut decât cel de achiziție. Chiar și acum consumatorii, în special companiile energetice, nu sunt în măsură să plătească integral, la prețul pieței, pentru gazul furnizat. Așa că, încă de la începutul anilor '90, datoria istorică pentru gaze s-a acumulat în sume diferite și pentru Moldova, și pentru Transnistria.

De la bun început Transnistria a lucrat prin conturi proprii cu Gazprom. Ultimul transfer, simbolic, de 8,5%, a fost recepționat în contul Gazprom în 2008. Din anul 2009 nu s-au mai efectuat plăți pentru gazul rusesc.

Cât privește prezentul, suma totală a datoriei pentru gaz, incluzând penalitățile, este de peste 5,5 miliarde USD (circa 90% fiind acumulată de către Transnistria – ceea ce reprezintă de șase ori mai mult decât PIB-ul anual al acesteia).

Este vizibil că partea cea mai mare din datorie priveşte gazul ajuns în Transnistria. Vorbim aici de un teritoriu separatist, e limpede, dar în ce măsură face şi Rusia această distincţie, această dusjungere a responsabilităţii, între partea care revine consumatorilor transnitreni şi cea care revine consumatorilor moldoveni?

Începând cu anul 2003, Gazprom a făcut încercări de a încasa datoria istorică și de a preveni acumularea unor noi arierate și restructurarea datoriei. În toamna lui 2005, a fost constituită o comisie pentru a inventaria datoria la gaz acumulată de Transnistria. Guvernul moldovean a agreat, în principiu, ca Gazprom să achiziționeze acțiuni la Moldovagaz (13,4%) echivalând datoria Transnistriei - după care Tiraspoltransgas-Pridnestrovie urma să fie responsabilă pentru datoria de gaz care se va acumula de către regiune. Totuși, implementarea acestui pachet de măsuri nu a demarat niciodată.

Sunt autorităţile de la Chişinău ţinute sub presiune de Moscova pentru responsabilitatea privind nota de plată care, practic, revine Tiraspolului?

Situația prezentă este insolită: teoretic, din 2007, Moldova și Transnistria primesc gaz în baza unor contracte independente cu Gazprom (contractul transnistrean este încă în curs de negociere). De fapt, în timp ce Transnistria nu are contract direct cu Gazprom, primește gazul prin intermediul Moldovagaz. Conform contractului în vigoare, Guvernul Moldovei este garantul întregii datorii acumulate de către Moldovagaz.

Din ce considerente a acceptat Rusia acumularea acestei datorii, în condiţiile în care este vizibil faptul că situaţia financiară a Transnistriei se deteriorează. Sigur, întrebarea poate fi considerată şi retorică, în condiţiile în care criteriul comercial cu greu ar justifica o asemenea clemenţă.

În prezent, toată lumea vorbește despre nevoia de a găsi o soluție legală și economică la problema datoriei pentru gaz. Principala problemă este „proprietatea” asupra datoriei și responsabilitatea pentru achitarea acesteia. Managementul Moldovagaz consideră că cea mai eficientă măsură care va obliga Transnistria să plătească pentru gaz ar fi întreruperea aprovizionării regiunii, dar nu are nicio pârghie pentru a influența Transnistria. Gazprom nu arată nicio grabă să pună în discuție cu Transnistria problema plăților pentru gaz. Conform experților ruși, problematica gazului livrat în Transnistria reprezintă o temă în cadrul unor proiecte rusești de mare anvergură – cum ar fi, spre exemplu, Turkish Stream. Din această cauză, până la soluționare, disputa gazului între Gazprom și Tiraspol ar trebui recunoscută ca fiind înghețată.

Când a fost negociat contractul Moldovagaz-Gazprom şi în ce circumstanţe?

Ultimul contract cincinal între Gazprom și Moldovagaz a fost semnat în 30 decembrie 2006, iar de atunci a fost reînnoit anual. Conform acestui contract, prețul gazului are drept referință prețurile globale la țiței pe ultimele nouă luni și este reînnoit în fiecare trimestru.

Cum se raportează mediul politic din Republica Moldova la subiectul de faţă? Care este nivelul dezbaterii?

Problema datoriei istorice și actuale a Moldovei/Transnistriei pentru gazul natural livrat se află permanent în topul consultărilor politice. În acest an, Moldovagaz a propus Gazprom o schemă de restructurare a datoriei Moldovei. Conducerea Gazprom nu a luat nicio decizie, deocamdată, în această chestiune – dar Chișinăul speră că Gazprom va fi conciliant și va accepta restructurarea datoriei. Așadar, scandalul nerezolvat al gazului complică serios situația economică și financiară a întregii Moldove, care și așa este dificilă.

Proiectul gazoductului Iași-Ungheni, conceput să interconecteze reţelele de transport de gaze din România și Republica Moldova, a fost finalizat cu întârziere şi finalizat după inaugurarea oficială. Există studii care relevă faptul că pentru a fi utilizată la potenţialul ei, această infrastructură ar trebui prelungită până la Chişinău. Care este situaţia în acest moment şi care sunt perspectivele?

Conducta Iași – Ungheni a fost contractată la 27 august 2014. În prezent, este încă mult sub-utilizată și poate fi pe deplin utilă numai prin extinderea ei până la Chișinău. Acest proiect depinde, în mod crucial, de stabilizarea situației politice în Moldova și de disponibilitatea de finanțare. Uniunea Europeană este pregătită să aloce aproximativ 10 milioane de euro pentru a extinde gazoductul până la Chișinău.

*Proiectul „Dosarele conflictului transnistrean. Soluții pentru dezvoltarea societății pe cele două maluri ale Nistrului” este finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE) prin programul României de cooperare pentru dezvoltare (RoAid) și implementat cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) – Centrul Regional pentru Europa și Asia Centrală.