Europeanul
În data de 9 mai, UE sărbătorește "Ziua Europei". Această zi comemorează data de 9 mai 1950, când Robert Schuman (unul dintre părinții fondatori ai UE) și-a prezentat viziunea despre o Europă unită, declarând că "Europa nu va fi făcută odată sau în conformitate cu un singur plan. Acesta va fi construit prin realizări concrete care creează mai întâi o solidaritate de facto."
Uniunea Europeană pe care o cunoaștem astăzi este cu mult diferită față de ceea ce a prevăzut Schuman în 1950. Chiar dacă, pe baza acelorași principii, UE suferă de diferite crize, de un decalaj între capabilități și așteptări (Hill, 1993), de un puternic deficit democratic, scindându-se puțin câte puțin, zi de zi.
Chiar dacă Emmanuel Macron a câștigat detașat președinția Franței în fața extremistei Marine Le Pen, diviziunea socială din Franța este valabilă pentru întreaga Uniune Europeană, clivajul tradițional stânga-dreapta fiind contrabalansat de unul pro/antiUE. De aceea, o soluție pentru a proteja această construcție atât de fragilă care este UE este să ne menținem (chiar să amplificăm) identitatea europeană, fie că dorim să o fundamentăm pe principiile dreptului roman, a democrației ateniene, a creștinismului, a metafizicii, raționalismui, iluminismului, a valorilor europene instituționalizate prin tratatul de la Maastricht, sau pur și simplu în termeni geografici.
Ce înseamnă să fii european?
Aceasta era una din întrebările adolescenței mele. De ce? Deoarece discursul politic și social din țara mea în timpul anilor 1990 era că România, într-o bună zi va intra în Europa.
Este imposibil să răspundem la această întrebare fără să discutăm ce este identitatea europeană și chiar să ne întrebăm dacă există în realitate sau reprezintă doar un concept lipsit de conținut.
- De același autor: România: marșarier în Uniunea cu mai multe viteze
De mai bine de treizeci de ani politologii și tehnocrații de la Bruxelles se străduiesc să definească identitatea europeană comună, care ar putea legitimiza pe deplin întregul proiect european.
În abordarea identității europene, literatura oferă mai multe puncte de vedere concurente. Pe de o parte, este percepută ca un proces continuu, o entitate reală, prezența sa fiind dovedită și susținută de diverse fenomene cum ar fi migrația sau mediatizarea problemelor europene. Pe de altă parte, unii cercetători susțin că sentimentul identității europene a început să se dezvolte și că un număr tot mai mare de europeni se identifică într-un fel cu Europa și cu Uniunea Europeană. Potrivit lui Risse, un număr de cetățeni europeni "includ Europa în identitatea lor" (2010, 5); Cu alte cuvinte, au "identități naționale europenizate, chiar dacă numai ca o identitate secundară".
În același timp, mulți cercetători sunt de acord că identitatea europeană nu este "nici o entitate reală care așteaptă să fie explorată, nici o caracteristică ferm atașată de indivizi", ci mai degrabă o construcție teoretică, o formă lipsită de conținut, "o cochilie goală".
În final, cel mai recent, cercetătorii au ajuns să fie de acord că dezbaterea intelectuală ar trebui să se concentreze asupra "identităților europene", la plural. Se pare că "nu există o identitate europeană, așa cum nu există nici o singură Europă" (Katzenstein & Checkel 2009, 213). Și aici sunt de acord cu Anthony Smith care afirmă că "europenii sunt perfect mulțumiți de identități multiple" (1992).
În afară de perspectivele teoretice, unii factori instituționali creează zilnic identitatea europeană. Începând cu "Declarația privind identitatea europeană" din 1973, steagul european și imnul, adoptate în 1985, cetățenia europeană creată prin Tratatul de la Maastricht și încheind cu celebrul program Erasmus.
Ceea ce este extrem de interesant legat de acest program este un studiu recent care demonstrează că aproximativ 1 milion de copii s-au născut grație programului Erasmus—mai mult de un sfert din studenții care participă la acest program găsindu-și un partener în timpul studiilor în străinătate. Imaginați-vă o familie formată dintr-un tată italian, o mamă spaniolă și un copil născut în Franța și crescut în Belgia. Ce este acel copil dacă nu în primul rând "european"?
Cu toate acestea, absența unei limbi unice, a unui sistem uniform de învățământ, a unei Constituții europene și, cel mai important, a unor politici uniforme față de toate țările UE (unele nu fac parte, de exemplu, din spațiul Schengen sau din zona euro) și a unei armate europene face întregul proiect de construire a unei identități europene o formă lipsită de conținut, doar o cochilie goală.
- De același autor: De ce Basarabia nu e România?
Am vorbit pe subiect și în cadrul dezbaterii "Ce înseamnă să fii european?", organizată de Fundația Geremek în colaborare cu Catedra de Civilizație Europeană a College of Europe, puteți urmări aici.
În ultimii doi ani, Austria l-a ales pe pro-europeanul Alexander Van Der Bellen în detrimentul candidatului de extremă dreaptă Norbert Hofer, Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană, pro-europenii lui Rutte au câștigat în fața extremiștilor lui Geert Wilders în Olanda, iar Franța, prin alegerea lui Macron ca președinte s-a repoziționat ca ‘pro-europeană’.
Așadar, întrebarea ‘ce înseamnă să fii european’ nu numai că mai este încă valabilă însă devine tot mai relevantă, identitatea fiind un concept extrem de dinamic ce nu poate fi definit de granițele interne sau externe, putând fi construită, deconstruită și reconstruită de nenumărate ori.
Despre autor: Ștefan Morar este doctorand în științe politice la Universitatea din Montreal. A absolvit studii masterale în științe politice la Universitatea Liberă din Bruxelles și studii europene postmasterale la College of Europe.
