De ce Basarabia nu e România?

Tot mai multe opinii unioniste și-au făcut loc în media românească în ultimii ani, acestea fiind materializate din când în când prin câte un protest. Ultimele manifestații de acest gen au avut loc în 23 octombrie la București, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale din Republica Moldova și cu o lună și jumătate înaintea celor legislative din România.

Aceste manifestații aparent pro-unioniste au crescut șansele socialiștilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Cum este posibil așa ceva? Ei bine, sloganul de campanie al lui Igor Dodon este “Jandarmul român nu va fi la noi stăpân!” — or protestul și ciocnirile (absolut evitabile) cu jandarmii de la București nu au făcut altceva decât să dea apă la moară electoratului anti-unionist de la Chișinău, care și așa este foarte numeros. A legitimat astfel agenda electorală anti-europeană a lui Igor Dodon și i-a adus câteva procente în plus la urne.

La București, toate partidele în afară de PNL și USR au sărit în sprijinul protestatarilor pentru a mai câștiga ceva capital electoral, a lovi în guvernul tehnocrat și bineînțeles fără a avea intenții pentru un dialog autentic în favoarea săvârșirii interesului național.

Astfel, un presupus ideal național devine bătaia de joc a unor politicieni. Oare liderii care au programat protestul în perioada aceasta nu erau conștienți că urmează alegeri în ambele state? Ori că acest protest aduce capital electoral actorilor pro-ruși de la Chișinău sau celor din coaliția penalilor de la București?

Ce ne zic alegerile de duminică?

Potrivit unui sondaj INSCOP din 2015, aproximativ 70% din români își doresc unirea cu Republica Moldova.

Sunt semnificativ mai puțini moldoveni care își doresc unirea cu România: potrivit ultimului barometru al Opiniei Publice din Republica Moldova, doar 15,6% din moldoveni își doresc unirea cu România, iar 63,8% ar vota împotriva unirii (alte sondaje din 2016 dau procente mai mari ale celor care doresc unirea, dar tot mult sub cifrele din România n.r.).

Carevasăzică, un fel de ´dacă voi nu ne vreți noi vă vrem´ și vom face orice pentru asta.

Să nu uităm de referendumul din 1994 unde, cu o prezență la vot de 75%, moldovenii au votat în proporție de 95,4% pentru o Moldovă unitară și independentă. De asemenea, Barometrul Opiniei Publice din aprilie 2015 arată că 61% dintre moldoveni au încredere deosebită în Vladimir Putin, acesta fiind pe primul loc în ceea ce privește preferințele lor pentru liderii altor țări.

Alegerile prezidențiale de duminică, arată un rezultat care vine în sprijinul celor enunțate mai sus: aproximativ 38% din cetățeni au votat pentru pro-europeana Maia Sandu și aproximativ 48% pentru pro-rusul Igor Dodon.

În mare, proiectul lui Dodon prevede restabilirea parteneriatului strategic cu Rusia, aderarea la Uniunea Vamală (și deci încheierea Acordului de Asociere cu UE), alegeri parlamentare anticipate, federalizarea Moldovei pentru ´soluționarea´ conflictului Transnistrean (astfel oferind autorităților transnistrene drept de veto în deciziile Chișinăului) și interzicerea unionismului (prin care organizațiile unioniste să fie scoase în afara legii).

De ce unirea este improbabilă ?

Unirea nu poate fi un proiect realist din motive istorice, politice, economice și de ordin social.

În primul rând, elitele politice din Moldova nu sunt dispuse să renunțe la putere și afacerile proprii pentru unificarea cu România. Dacă 65% din moldoveni se opun unirii, să nu uităm de cetățenii din Transnistria și Găgăuzia care în proporție de peste 95% doresc alipirea la Federația Rusă.

Deși discursul politicienilor de la București este unul unionist, acesta are în cea mai mare parte obiective propagandistice și electorale, pentru a câștiga capital electoral pe spatele oamenilor care își doresc cu adevărat unirea — scad însemnătatea temei prin aducerea în derizoriu.

Acestui utopic proiect de unire se mai opun clar Uniunea Europeană, Statele Unite, dar și Rusia într-o oarecare măsură.

Ce avantaje ar aduce Rusiei unirea România - Moldova?

De fapt, în ultima vreme Rusia este împotriva unirii numai la nivel discursiv, începând să își dea seama de faptul că o eventuală unire a Moldovei cu România i-ar aduce beneficii enorme de ordin strategic precum o intrare informală în UE și NATO.

Prin pătrunderea unui număr de peste 300.000 de ruși (numărul estimat al etnicilor ruși din Republica Moldova n.r.) pe teritoriul României, împreună cu membrii ai serviciilor secrete rusești, Rusia și-ar putea întări propaganda, ar putea influența luarea deciziilor la nivel național și comunitar sau chiar extragerea de informații vitale pentru UE și NATO.

• De același autor: Klaus Iohannis a luat o poziție occidentală într-o țară răsăriteană

De aici și poziția fermă a lui James Pettit, ambasadorul american la Chișinău, care a declarat recent că Moldova nu este România, Moldova îşi are propria sa istorie şi propriile sale provocări, printre care este faptul că Moldova este o ţară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite. Și desigur, mai este şi problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul Guvernului central, dar care are nevoie de un statut special, dar un statut special în cadrul Republicii Moldova. Aici putem oberva clar poziția SUA, pe care nu o putem bănui de lipsă de cunoaștere factuală atunci când vine vorba de interesele sale strategice.

De ce nu se poate aplica modelul german al unificării?

În ceea ce privește istoria controversată a celor două state (România și Moldova n.r.), fără a intra într-o dezbatere istorică, ceea ce putem să afirmăm cu siguranță este că Basarabia a fost parte a Imperiului Țarist timp de 105 ani, parte a Uniunii Sovietice timp de 47 de ani și parte a României timp de 22 de ani (25 dacă adăugăm și perioada 1941 și 1944). Dacă punem la socoteală și Transnistria, aceasta a fost mereu în componența Imperiului Țarist sau a Uniunii Sovietice, fiind cel mai important vector de rusificare și sovietizare a Basarabiei.

În toți acești ani, doctrina moldovenismului a fost propagată intens în tot acest spațiu, creându-se astfel identitatea moldovenească, diferită față de cea românească. Prin aceste politici, moldovenilor li s-au șters efectiv atributele etnice românești pentru ca acest nou cadru național să fie umplut cu elemente etnice moldovenești și rusești, românismul ajungând o categorie etnică lipsită de conținut în Moldova.

Acesta nu este un proces ireversibil, însă nici unul care se face de azi pe mâine, mai ales în lipsa politicilor în acest sens. Exact din acest motiv argumentele unioniștilor cu privire la modelul german nu stau în picioare, deoarece RDG-ul nu a fost parte a Imperiului Țarist și nici a Uniunii Sovietice, astfel nefiind atins de politicile de rusificare timp de două sute de ani, precum Moldova.

Deși interesant la prima vedere, argumentul economic nu stă nici el în picioare.

Dacă luăm în considerare că o unire ar crește PIB-ul României, de ce să nu ne unim cu Austria? Transilvania a făcut parte din Imperiul Habsburgic și Austro-Ungaria câteva sute de ani așa că, pe același model (având și experiența istorică comună), am putea cere unirea cu Austria, aceasta fiind mult mai bogată decât Moldova. Evident, aceasta este o absurditate pentru a ilustra faptul că acest argument economic nu are o valoare reală (indiferent de cât de important este) deoarece argumentul social și cel politic reprezintă adevăratele impedimente în calea unei uniri — care cel mai probabil nu se va realiza niciodată.

Unirea fezabilă. Cum poate ajuta România?

Unica metodă de “unire” a celor două state se va putea realiza doar prin intrarea Republicii Moldova în UE și spațiul Schengen.

Pentru aceasta, România va trebui să ajute tot mai mult Republica Moldova în parcursul său european, prin promovarea condiționalităților de tip carrot and stick și acțiuni în sprijinul realizării reformelor stipulate în Acordul de Asociere UE-Moldova.

Totuși aderarea la UE este deocamdată doar la stadiul de vis pentru Moldova. În primul rând aceasta nu este garantată prin Acordul de Asociere semnat în 2014, așadar Republica Moldova nu deține statutul de candidat și nici măcar de potențial candidat, precum statele din Balcanii de Vest — însemnând că mai are enorm de muncă la capitolul reforme.

În al doilea rând, UE va fi sceptică în a oferi prea curând Moldovei statutul de membru, luând în considerare experiența negativă anterioară a aderării Ciprului (având un conflict înghețat pe teritoriul său), limitele instituționale ale UE, extinderea prematură din 2007 dar și subdezvoltarea economică internă și slăbiciunea statului de drept care stau la baza incertitudinilor sociale și politice pe axa est-vest (demonstrate la ultimele alegeri parlamentare și prezidențiale din Moldova).

În concluzie trebuie menționat faptul că cele de mai sus nu sunt nici pe departe argumente exhaustive cu privire la acest subiect delicat, însă este nevoie să le avem în vedere de fiecare dată când începem o dezbatere pe tema unirii.

Dacă plecăm de la premisa că “Basarabia e România” cădem în extrema revizionistă. Dacă plecăm de la premisa economică, uităm argumentele socio-politice. Dacă plecăm de la premisa istorică, uităm să luăm în calcul contextul actual.

De aceea consider că dacă începem cu o analiză complexă și rațională a prezentului am putea ajunge la concluzii mult mai realiste. Și eventual să găsim niște soluții viabile la problemele stringente cu care se confruntă ambele state, pentru a le putea apropia tot mai mult.

Despre autor: Ștefan Morar este doctorand în științe politice la Universitatea din Montreal. A absolvit studii masterale în științe politice la Universitatea Liberă din Bruxelles și studii europene postmasterale la College of Europe.

Editor: Laura Ștefănuț

Pentru comentarii intrați pe postarea facebook