România: marșarier în Uniunea cu mai multe viteze

În 1 martie Președintele Comisiei Europene a lansat Carta Albă cu privire la viitorul UE. Scenariul considerat cel mai plauzibil, al unei Europe cu mai multe viteze a șocat lumea politică și presa românească. Acesta a suscitat opoziția lui Liviu Dragnea, dar și a președintelui Klaus Iohannis, ambii luând o poziție fermă împotriva scenariului.

Dar această Europă există deja într-o formă neoficială și probabil cea mai bună metodă de a menține UE în spiritul în care a fost fondată este transformarea acesteia într-una oficială à la carte.

Întrebarea esențială este ce ar trebui să facă România pentru a se putea impune într-o astfel de Europă?

Care sunt scenariile expuse cu privire la viitorul UE?

Scenariile reprezintă o realitate cunoscută de toți cei informați cu privire la Uniunea Europeană:

• Primul scenariu reprezintă continuarea situației actuale în care încă mai există bariere de ordin politic și legal, dar implementând reformele din New Start for Europe 2014 și Declarația de la Bratislava;
• Cel de-al doilea scenariu pune accentul pe piața unică, lăsând deoparte divergențele de ordin politic, acesta limitând circulația liberă, piața muncii sau transferul drepturilor de pensie din/către altă țară europeană;
• Al treilea scenariu este o Europă a mai multor viteze, bazată pe principiul cei care vor mai mult fac mai mult. Astfel, se vor crea alianțe de state care vor performa în domenii precum apărare, securitate sau aspecte sociale;
• Al patrulea scenariu prevede acțiuni mai puține și mai eficiente. Aici, Uniunea se va concentra pe subiectele de interes maxim ale blocului comunitar, precum crearea unei Agenții Europene de Contra-Terorism care să prevină eventualele atacuri teroriste, în detrimentul altor domenii considerate a fi mai puțin importante;
• Ultimul scenariu este referitor la o integrare mai aprofundată, în care statele vor face mai multe împreună. În acest caz deciziile vor fi luate și implementate mult mai rapid, deoarece statele vor contribui cu mai multă putere, resurse și decizii (suveranitate).

Scenariul care a înspăimântat cel mai profund opinia publică și lumea politică din România a fost cel al unei Europe cu mai multe viteze.

Deja în 1986 Jacques Delors (Președintele Comisiei Europene) vorbea despre o Europă cu două viteze în contextul "eurosclerozei" anilor 70-80.

Așadar, ideea nu este nici pe departe una nouă. Cu doi ani în urmă, ministrul francez al economiei Emmanuel Macron și Vice-cancelarul german Sigmar Gabriel au pus deja la punct un plan pentru o nouă arhitectură europeană: o Europă cu două viteze având ca motor principal eurozona. Mai mult, chiar președintele Comisiei Europene Jean-Claude Junker susținea planul cuplului franco-german pentru o Europă cu două viteze, argumentând pentru o nouă arhitectură europeană în acest sens, contrar predecesorului său, Jose Manuel Barosso.

Deși celelalte scenarii pot fi mult mai interesante pentru țările din Europa Centrală și de Est, miezul tare al Uniunii s-a cam săturat să fie oaia de muls a celor care nu vor sau nu sunt capabili să țină pasul cu o Europă a valorilor democrației. Astfel, s-au hotărât să pună piciorul în prag și să își impună viziunea pentru reformarea Uniuniunii Europene, care momentan este tot mai înghesuită între o Americă imprevizibilă, o Mare Britanie detașată, o Rusie tot mai agresivă și o vecinătate sudică și estică în flăcări.

Realitatea este că neoficial ne aflăm deja într-o Europă cu mai multe viteze sau a cercurilor concentrice. Dacă privim graficul de mai jos, putem observa foarte clar grupul celor 18 țări din zona euro, al celor 23 de țări din Pactul Euro Plus, al celor 25 de țări din Tratatul pentru Stabilitate Fiscală, al celor 24 de țări din zona Schengen și așa mai departe.

Sursă: DelorInstitute

În cele din urmă, acest modus operandi al Uniunii Europene s-ar putea să se dovedească a fi singurul care să poată mișca actuala enititate sui generis către una de tip federal, așa cum a fost concepută de către fondatorii săi.

Dacă luăm în considerare contextul actual în care statele membre sunt puternic divizate din cauza unor falii socio-politice fundamentale, precum clivajul pro/anti-refugiați sau Europa națiunilor vs. Europa federală, singura soluție pe termen lung nu poate fi decât o Europă cu mai multe viteze în care fiecare stat membru se dezvoltă după propria posibilitate, disponibilitate și capacitate.

Faptul că Președintele Iohannis a declarat după ultimul Consiliu European că, deși aceasta este o realitate nu trebuie să ne-o facem un obiectiv deoarece ar putea scinda Europa, demonstrează o declarație cu iz politic. La fel ca și cea a domnului Dragnea, care spunea că „România trebuie să aibă un statut egal cu toate celelalte state membre ale Uniunii Europene.”

Aceștia știu clar că declarațiile cu privire la poziția României în cadrul UE îi pot costa capital politic enorm și de aceea preferă să nu facă vreo mișcare greșită într-o direcție sau alta.

Singurul care se pare că a înțeles evoluțiile din interiorul (dar și din afara) UE este domnul Dacian Cioloș. Fiind fost comisar european și consilier al lui Jean-Claude Juncker, Dacian Cioloș scria recent într-un articol că nucleul dur al UE se va forma inevitabil în interiorul eurozonei și că pentru a putea face parte din acest nucleu dur al Europei România va trebui să fie o țară credibilă și predictibilă din punct de vedere politic și economic — pentru a putea fi parte a zonei Euro, alternativa (imposibilă din punctul său de vedere) fiind sub umbrela geopolitică a Rusiei.

Totuși, luând în considerare evoluțiile politice recente dar și cele probabile din viitor, România a rămas corigentă la capitolul valori europene, fapt ce contravine articolului 2 din Tratatul Uniunii Europene care stipulează că “Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților.

Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați.”

Or România tocmai a șters pe jos cu statul de drept prin adoptarea vestitei OUG 13, fapt care aproape a declanșat mecanismul de prevenție din articolul 7 al Tratatului Uniunii Europene, care stipulează că dacă un stat membru încalcă articolul 2 din Tratat se poate ajunge până la suspendarea dreptului său de vot din Consiliu.

Deși OUG 13 a fost anulată prin OUG 14, fapt salutat de către Comisia Europeană, cel mai probabil aceasta va fi transformată și trecută prin Parlament ca proiect de lege. Mai mult, devine tot mai clar că se pregătește o lovitură și mai puternică împotriva justiției prin tentativa de înlăturarea Procurorului General Lazăr și a Procurorului Șef DNA Kovesi, iar ceva mai târziu trebuie să ne așteptăm și la schimbarea articolului 48(1) din Constituție privitor la familie — care va încălca grav drepturile omului în lipsa unei legi a parteneriatului civil. Toate aceste acțiuni amintesc tot mai mult de politicile vecinilor din est, cărora nici nu vreau să le menționez numele.

De aceea, dacă România va continua pe drumul început la 11 Decembrie 2016, este mai mult decât evident că aceasta va rămâne o simplă țară periferică unde valorile europene sunt pe post de sperietoare, un fel de marșarier în Uniunea Europeană cu mai multe viteze. Dacă totuși va dori să se impună pe plan european și să facă parte din nucleul dur al Uniunii, România va trebui să mențină progresul economic, să adere la zonele Euro și Schengen, să facă progrese clare pentru eliminarea MCV și în general să se impună ca lider regional, pregătind o viziune asupra viitorului UE pe care să o promoveze cu succes în timpul președinției Consiliului în 2019.

Despre autor: Ștefan Morar este doctorand în științe politice la Universitatea din Montreal. A absolvit studii masterale în științe politice la Universitatea Liberă din Bruxelles și studii europene postmasterale la College of Europe.

Editor: Laura Ștefănuț (follow)