Dragnea pierde indiferent de rezultatul moţiunii de cenzură

Preşedintele PSD şi-a arătat plenar limitele măiestriei politice. Puţini lideri au comis atâtea greşeli într-un timp atât de scurt şi puţini au ieşit din politică lăsând în urmă o moştenire atât de grea partidului. Dragnea pierde portanţă, şi-a subţiat dramatic marja de negociere în relaţie cu şeful statului şi celelalte partide, se prăbuşeşte în ochii opiniei publice, tremură din cauza justiţiei. Prin modul în care a gândit operaţiunea anti-Grindeanu, s-a pus într-o poziţie mai proastă decât la demararea ei.

„Eu am mai gestionat o moțiune de cenzură, e important votul de miercuri, care va fi masiv”. Liviu Dragnea face eforturi vizibile să pară sigur pe el, iar afirmaţia de mai sus, rostită duminică, e doar un exemplu în acest sens. 

Într-o măsură similară, liderul PSD se chinuie să dea o aparenţă de logică şi substanţă acţiunii politice în forţă pe care a demarat-o împotriva Guvernului Grindeanu şi care, în mod şocant, a culminat cu depunerea unei moţiunii de cenzură împotriva propriului Cabinet – o brumă de luciditate dicta ca acesta să fie scenariul de evitat cu orice preţ.

De altfel, nu mă îndoiesc că mulţi social-democraţi, deopotrivă de la vârful PSD şi din păturile inferioare ale partidului, au gândit, iniţial cel puţin, la fel. E, însă, uluitor faptul că liderii care trebuiau să se asigure că nu se va ajunge în acest punct fără întoarcere, în frunte cu însuşi Dragnea, au eşuat sau măcar nu au avut simţul practic de a opri maşinăria la timp.

Acum e prea târziu, a luat-o la vale şi cert e că va intra în zid.

Important de reţint, însă, este că nici deznodământul moţiunii de cenzută şi nici paradoxul la care asistăm în relaţia PSD-Guvern nu reprezintă esenţa scandalului politic al momentului.

Cu adevărat, miza trebuie căutată în altă parte şi are, inevitabil, legătură cu motivele care au stat de la bun început la baza operaţiunii anti-Grindeanu.

Independent de rezultatul votului de miercuri, există o întrebare care traversează ca un fir roşu întregul scandal Dragnea-Grindeanu. O întrebare pe care niciun pesedist, indiferent de tabăra în care alege miercuri să joace sau în care deja a decis să intre, nu o poate scăpa din vedere.

Ea sună astfel: De ce şi pentru ce dărâmă PSD Guvernul PSD?

Iar răspunsul, cu siguranţă aflat şi pe buzele oricărui membru PSD, e unul singur: Pentru că PSD şi Liviu Dragnea nu sunt mulţumiţi de prestaţia Guvernului PSD condus de Sorin Grindeanu, ca atare vor să îşi consolideze controlul asupra viitorului Guvern PSD, numind un alt premier.

Pare simplu, dar nu e.

Dacă moţiunea PSD împotriva Guvernului PSD nu trece, lucrurile sunt clare.

Pentru Liviu Dragnea, partida e pierdută definitiv; pentru partid, singurul orizont realist rămâne alunecarea spre logica imploziei; pentru activul PSD, trebuie mers la psiholog şi însuşit tehnici rapide de resemnare cu faptul că tot ceea s-a câştigat politic la alegerile parlamentare din 11 decembrie s-a pierdut iremediabil doar şase luni mai târziu. Şi nu direct din vina mebrilor şi a activului, ci indirect, din culpa celor pe care i-a pus să-l reprezinte.

În schimb, cel mai interesant scenariu de explorat este acela în care Guvernul Grindeanu pică în urma votului de miercuri.

Maestru al fumigenelor, Dragnea dă de înţeles că – fericire! - odată trecută moţiunea se rezolvă şi pe fond problema.

Fals!

Într-o atare situaţie, orice nume de premier avansat de PSD va trece întâi pe la Palatul Cotroceni.

Iar soluţia cu care Dragnea va merge la preşedinte va trebui musai să respecte un minumum de condiţii şi criterii. Musai!

În caz contrar, spectrul alegerilor anticipate devine mult mai aproape, iar dacă pentru PSD împingerea lucrurilor spre moţiune e catastrofală, a întinde coarda spre anticipate ar fi chiar nebunie.

Mă îndoiesc, aşadar, că PSD nu va încerca să evite anticipatele (deşi, între noi fie vorba, ar fi soluţia corectă şi eficientă la criza în care s-a ajuns).

Alegerile anticipate pot fi declanşate în situaţia în care şeful statului respinge cel puţin două propuneri de premier, în termen de 60 de zile de la solicitare.

Ca atare, dacă nu vrea scrutin parlamentar înainte de termen, care sporeşte riscul de a zbura de la guvernare, Dragnea va trebui să vină la Iohannis cu un nume pe care preşedintele să-l considere frecventabil, tolerabil, etc.

Există deja un precedent, în care Klaus Iohannis a acţionat pe post de cenzor, chiar faţă de Liviu Dragnea. Îl ştiţi foarte bine, e momentul Shhaideh, din decembrie, situaţie de criză pentru PSD pe fondul căreia s-a şi cristalizat varianta Grindeanu.

Rezultă că, şi dacă PSD dărâmă Guvernul Grindeanu prin moţiune de cenzură, Dragnea tot a pierdut partida. Căci a propune un prim-ministru pe gustul lui Iohannis presupune a propune un nume care să nu corespundă întocmai profilului dorit de Dragnea.

Aici e cheia: numele care va fi acceptat de Iohannis, va fi în acelaşi timp unul cu care niciodată Dragnea nu va fi împăcat.

De ce? Pentru că principala garanţie pe care şeful statului va căuta să o obţină va fi tocmai aceea ca viitorul premier să aibă autonomie, un CV fără pete majore şi un profil „curat” din perspectiva relaţiilor personale sau de altă natură cu nucleul dur al PSD şi cu Liviu Dragnea în persoană.

Iar spre deosebire de momentul decembrie 2016, când Klaus Iohannis a respins categoric numirea lui Sevil Shhaideh, filtrul prezidenţial are azi infitit mai multă legitimitate, deopotrivă în faţa opiniei publice şi a opoziţiei parlamentare.

Dacă la acea vreme, tot ceea exista „pe piaţă” erau bănuieli şi indicii temeinice că Dragnea vrea să pună la Palatul Victoria un simplu executant al ordinelor sale, lunile care s-au scurs ne-au şi oferit dovezi concrete că despre asta fusese de la bun început vorba.

Apoi, Sorin Grindeanu însuşi, în „opera de tinereţe”, a jucat vizibil pe post marionetă a lui Dragnea. E drept, după momentul OUG 13 a început transformarea, premierul ajungând practic de nerecunoscut şi, tocmai de aceea, pentru unii numai bun de înlăturat.

„Să ştiţi ceva, cel de ieri și de azi, ăsta e adevăratul Grindeanu”, dădea asigurări Grindeanu, zilele trecute, când jihad-ul PSD-PSD intrase în linie dreaptă. 

Azi, spre deosebire de decembrie 2016, când Dragnea l-a desemnat, vrând-nevrând, pe Grindeanu, preşedintele Iohannis are motive întemeiate să fie mult-mult mai atent, sever şi pretenţios cu numele trimis din Kiseleff.

În concluzie, puterea de negociere a lui Liviu Dragnea cu Klaus Iohannis s-a subţiat dramatic şi, ceea ce e chiar mai periculos pentru liderul PSD, este faptul că tendinţa a ajuns de neoprit.

Încă o dată, aşadar:

*Care a fost logica operaţiunii oarbe de dărâmare a Cabinetului Grindeanu, dacă în cele din urmă sfârşeşti prin a pune la Palatul Victoria un prim-ministru încă şi mai autonom decât Grindeanu? Ori, dacă ghinionul va fi suficient de mare – un prim-ministru care nici măcar să nu fie de la PSD?

*Ce sens va avea o victorie, miercuri, la moţiunea de cenzură, dacă adevăratul „naş” al viitorului premier PSD nu e Liviu Dragnea, ci Klaus Iohannis?

Dragnea pierduse deja masiv înaintea depunerii de către PSD a moţiunii de cenzură.

Dacă moţiunea va trece, câştigătorii vor fi, oricum, în altă parte.

„Fără îndoială, însă, va fi cel puţin la fel de interesant de a urmări jocul lui Sorin Grindeanu. Inclusiv dacă va încerca să mute primul sau concomitent, venind cu propria sa evaluare şi cu ideile sale. Cu propria sa remaniere. N-are prea multe motive să ezite şi nici chiar totul de pierdut dacă ia în calcul acest lucru”.

Scriam aceste rânduri acum o săptămână.

Ele rămân în continuare actuale şi, cel puţin prin prisma evoluţiilor la care am asistat de vineri încoace, pare că au început să prindă cheag.

Citiţi şi: De ce s-a grăbit Dragnea să distrugă guvernul Grindeanu