Divorțul costisitor al Marii Britanii

Primul ministru Theresa May refuză folosirea termenului de “divorț” pentru a descrie procesul prin care Marea Britanie declanșează negocierile de ieșire din politica și economia europeană. Soția mea, fost avocat și mediator în dreptul familiei, consideră că May are dreptate. În definitiv, familia din care ies britanicii deține în continuare mare parte din istoria, dar și din interesele economice viitoare ale Marii Britanii. Din acest punct de vedere, divorțul chiar nu este o opțiune viabilă.

Marea Britanie n-a fost niciodată o insulă atât de izolată cum cred unii. De la familia regală (de origine germană) la exporturi (în proporție covârșitoare spre Europa), am ajutat la definirea Europei și am fost la rândul nostru modelați de aceasta. Ne despart doar 33 de kilometri de apă peste Canalul Mânecii.

Și atunci, de ce vrem noi, britanicii, să plecăm? Cauza este o combinație de frustrare, deziluzie, impostură și încăpățânare. Ne-am săturat de incapacitatea Europei de a face față marilor provocări (de la imigrație la competitivitate) fără să apeleze la întărirea propriei puteri centrale.

În plus, liderii noști politici au făcut jocurile celor ostili Uniunii Europene, prin acceptarea criticilor, majoritatea false, la adresa ei. Refuzăm să recunoaștem ceea ce suntem cu adevărat: o țară medie care domina cândva o mare parte a lumii. Ne-am lăsat convinși prea ușor că nu poți fi patriot fără să fii și naționalist.

Putem și trebuie să reușim să administrăm consecințele acestei despărțiri fără să ne mai producem probleme suplimentare. Însă modul în care evoluează separarea nu ne dă mari speranțe.

Referendumul din iunie privitor la Brexit a fost el însuși un dezastru. O democrație parlamentară n-ar trebui să apeleze niciodată la astfel de mijloace populiste. Chiar și așa, ca reacție la rezultatul de 52% favorabil ieșirii din UE, May ar fi putut să încredințează negocierile unui grup de miniștri, iar rezultatele să le supună dezbaterii publice și în parlament. În loc de asta ea a transformat întregul guvern într-o mașinărie de Brexit, cu toate că și-a dorit permanent rămânerea în UE.

“Brexit sau criză” este azi motoul guvernului său. Din păcate, vom avea parte de amândouă.

Ce urmează? Nimeni nu știe.

Știm că aproape jumătate din exporturile britanice merg în UE, de cinci ori mai mult decât în întregul Commonwealth și de șase ori mai mult decât în țările BRICS.

Dar noi am renunțat să mai fim în piața unică (care ne-ar fi impus să acceptăm jurisdicția europenă și libera circulație a forței de muncă) sau în uniunea vamală. Se pare că dorim un acord de liber schimb convenabil cu UE, care să acopere industriile și serviciile noastre principale.

Ministrul de externe Boris Johnson crede că britanicii dețin cele mai multe atuuri în negocieri pentru că europenii ar vrea să-și exporte în continuare produsele. Dar oricum, spune ministrul, nici nu contează dacă se realizează sau nu un acord. Și insistă apoi, spunând că nerealizarea acordului nu e neapărat un lucru rău, că oricum lumea e dornică să facă afaceri cu noi.

Toate astea nu arată nici măcar ca un divorț amiabil. Toate meandrele negocierilor vor fi însoțite de indignări xenofobe din partea aripii de dreapta a Partidului Conservator și a presei tabloide căreia May îi datorează multe.

Și așa e destul de rău că ne periclităm economia și săracii vor deveni mai săraci iar antreprenorii mai vulnerabili.

În plus, sunt anulate multe dintre regulile democrației parlamentare destinate să încurajeze consensul și compromisul și e favorizată în schimb dictatura majorității.

Doar 52% dintre votanții britanici au decis ieșirea din UE. Ce anume au votat ei, râmăne un mister. Dar May și “brexiterii” insistă că poporul s-a exprimat și cu asta basta. Trebuie să ignorăm, spun ei, tot ce zic “dușmanii poporului”, adică judecătorii unor curți independente. Să acoperim orice voce care chestionează ce ni se întâmplă cu adevărat și să atacăm reputația celor care sunt în favoarea rămânerii în UE. Să-i impunem BBC-ului să accepte cu entuziasm Brexitul. Și mai presus de toate să încetăm cu dezbaterile parlamentare, în timp ce pretindem că “restaurăm suveranitatea parlamentului”.

Divorțul nu merge deloc bine. Și procesul e abia la început. Dumnezeu știe ce fel de țară vom avea la sfârșitul acestui drum. Putem fi siguri însă de un lucru: ca și în cazul altor divorțuri, copiii vor avea de suferit cel mai mult.