Economia Uniunii Europene a ieșit de sub spectrul întunecat al pandemiei de COVID-19 într-un tempo dinamic, mulțumită puternicului sprijin instituit prin politicile publice, dar și succesului înregistrat în campania de vaccinare. Incertitudinea și riscurile rămân totuși la cote înalte, însă procesul de redresare ia avânt. De fapt, creșterea înregistrată anul acesta poate depăși de departe prognoza de 4,8% anunțată în iulie, iar rata șomajului a revenit la cote apropiate de cele înregistrate înainte de pandemie.
În condițiile în care acum navigăm în ape mai liniștite, este momentul să redemarăm dezbaterea privitoare la guvernanța economică a Europei, pe care am suspendat-o anul trecut din pricina pandemiei.
Avem nevoie de o dezbatere autentică, incluzivă, pentru a ne asigura că aceste reguli reflectă noile realități economice și ne pot oferi instrumentele necesare în viitor.
Când am lansat prima dată această analiză, în februarie 2020, am creionat un tablou eclectic al experiențelor existente în acest context.
O serie de realizări notabile au fost înregistrate. În primul rând, finanțele publice au putut fi ținute sub control: în special pragul de 3% pentru deficit a devenit un etalon pentru evitarea deficitului excesiv. Un alt avantaj a fost acela al posibilității de a corecta deficitele externe, care au reprezentat unul dintre declanșatorii crizei din zona euro la începutul anilor 2010. Pe de altă parte a creat și un cadru esențial pentru coordonarea politicilor economice.
Însă tot pe același fond, trebuie remarcate și o serie de neajunsuri: datoria s-a încăpățânat să rămână la cote sporite în mai multe țări, politicile fiscale au rămas pro-ciclice, iar ajustările au fost adesea realizate prin reducerea investițiilor publice. Multe țări ale Uniunii Europene s-au confruntat și cu o potențială creștere rămasă la un nivel scăzut, precum și cu o inflație preponderent scăzută. O altă problemă o constituie complexitatea cadrului fiscal al UE, ceea ce creează o relativă opacitate a reglementărilor fiscale, împiedicând și asumarea politică a investițiilor de capital.
Aceste probleme au intrat încă și mai mult în atenția publică, odată cu declanșarea unei crize fără precedent. Pe de altă parte, există și o serie de evoluții istorice care trebuie avute în vedere.
Mai întâi, nevoile investiționale au devenit mai urgente. În prezent, estimăm că investițiile publice și private suplimentare necesare pentru tranziția verde și tranziția digitală se cifrează la aproape 650 miliarde euro/an până în anul 2030. Doar tranziția verde necesită 520 miliarde euro/an. Să avem în vedere doar sectoarele energiei și transporturilor, care vor necesita aproximativ 390 miliarde euro/an, cu 50% mai mult decât în trecut. Facilitatea de recuperare și reziliență va oferi sprijinul necesar pentru abordarea acestor necesități: În cadrul acestei facilități, statele membre vor primi granturi în sumă totală de 338 miliarde euro, precum și împrumuturi reprezentând până la 386 miliarde euro, din prezent și până în 2026. Însă acum ar trebui să reflectăm la modul în care politicile naționale ar putea facilita aceste investiții în mod cel mai eficient, care vor trebui finanțate atât de către mediul privat, cât și de către sectorul public.
În al doilea rând, guvernele statelor membre UE și-au cheltuit aproape 19% din PIB pentru a putea gestiona situația de criză economică și a sistemelor de sănătate generată de pandemie, prin activarea clauzei derogatorii generale din Pactul de stabilitate și de creștere. Acest sprijin de natură fiscală, dublat de energicul sprijin monetar oferit de Banca Centrală Europeană, s-a dovedit a fi vital pentru ca Europa să poată aborda cu succes toate aceste probleme dificile. Însă tot acest sprijin a și sporit nivelul deficitului și al datoriei la nivelul UE. Iată de ce un aspect-cheie al analizei de față este acela că trebuie analizat și modul în care reglementările fiscale pot asigura o reducere treptată a raportului datorie publică/PIB. Acest lucru este semnificativ deoarece doar niște sisteme financiare publice solide ne vor permite în viitor să reacționăm în fața unor șocuri, contribuind la sprijinirea unei creșteri sustenabile prin menținerea costurilor de finanțare la cote reduse.
În al treilea rând, criza aferentă COVID-19 a adâncit inegalitățile și a înrăutăți unele slăbiciuni. Datoria privată a crescut. Tendințele dinamice de creștere a prețurilor la locuințe s-au menținut, iar creanțele ipotecare au crescut în mod semnificativ în unele țări. Deficitele de cont curent s-au adâncit în țările dependente de turism, iar corecția excedentelor de cont curent a fost staționară. Pandemia va continua să schimbe modul în care funcționează economia și modul în care apar noi riscuri. Prin urmare, ar trebui să reflectăm la modul în care cadrul de guvernanță economică poate să abordeze în mod optim toate aceste provocări.
Vă încurajăm ca, de acum și până sfârșitul anului, să ne transmiteți opiniile și contribuțiile dvs. la această discuție. Ulterior, Comisia va oferi îndrumare în cadrul trimestrului 1 al anului 2022 cu privire la politicile fiscale din perioada care va urma. Această îndrumare va reflecta situația economică globală, situația specifică a fiecărui stat membru, precum și discuția privitoare la cadrul de guvernanță economică. Vom oferi la timp îndrumări cu privire la posibilele modificări ale acestui cadru, în scopul de a construi un amplu consens asupra modului în care va trebui să acționăm începând cu anul 2023.
Economia europeană este acum într-un proces de recuperare. Însă trebuie să ne asigurăm că această creștere este susținută și sustenabilă, în anii care vor veni și pe termen lung. Această creștere este responsabilitatea noastră comună: iar dezbaterea pe marginea modului de obținere a acestei creșteri începe chiar acum.
Valdis Dombrovskis este Vicepreședinte executiv al Comisiei Europene.
Paolo Gentiloni este comisar european pentru economie.
