Astăzi am preluat mandatul de președinte al uneia dintre cele mai importante comisii speciale ale Parlamentului European, comisia pentru Inteligența Artificială în Era Digitală (AIDA). Mi-am petrecut ultimele luni între România și Bruxelles, între campania de acasă și munca din Parlamentul European și, inevitabil, m-am oprit nu o dată cu gandul la implicațiile acestei noi responsabilități pe care mi-am asumat-o, la potențialul neexploatat al României în domeniul digital și la conversația europeană din care facem parte doar marginal, în anticamera marilor discuții despre viitorul continentului și al lumii.
Pe vremea asta în 2016, lansam la Palatul Victoria, împreună cu premierul Dacian Cioloș, cu președintele Iohannis și liderii din industria digitală, „Manifestul pentru România Digitală” - un set de principii și angajamente prin care statul român urma să ghideze România în era digitală cu beneficiul cetățenilor în minte.
Au trecut patru ani și suntem în exact aceeași poziție ca atunci: o țară cu potențial neîmplinit, cu programatori bine pregătiți care lucrează pentru companii străine sau emigrează, cu o administrație publică coruptă, ineficientă, osificată și care pare de multe ori că lucrează împotriva cetățeanului, nu în serviciul său. Atât că au mai trecut patru ani și potențialul pe care îl avea România încă de atunci a rămas neexploatat - un potențial care e deja un motto din ce în ce mai prăfuit, îngropat în continuare în spatele unui ghișeu și avizat în continuare de o copie xerox semnată în dreapta jos cu pix albastru, „conform cu originalul”.
În acest timp, alte țări din Uniune au făcut pași mari înainte în dezvoltarea digitală și Comisia Europeană și-a asumat digitalizarea ca una din cele două mari priorități strategice ale Uniunii, inclusiv ca răspuns la criza provocată de COVID-19.
În primul său discurs major de după preluarea mandatului, Starea Uniunii de săptămâna trecută, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, declara că acesta trebuie să fie deceniul digital al Europei și că, dacă acum nu vom prelua conducerea în domeniul digital, vom fi obligați să îi urmăm pe alții.
Președinta Comisiei se referea la competiția globală, în care SUA și China au un avantaj și în care noi, europenii, nu ne putem permite să rămânem în urmă și să ajungem dependenți de decizii luate în altă parte. Din perspectiva României, însă, această conversație este în continuare la ani-lumină.
Și asta nu datorită industriei noastre IT, care continuă să fie un pilon de creștere economică pentru România în ciuda lipsei de viziune a statului, ci datorită oricărui progres în digitalizarea administrației publice. De ce suntem tot aici?
Răspunsul este neechivoc prins în două cuvinte: hoție și incompetență.
Pentru cetățeanul de rând, digitalizarea administrației înseamnă mai puțin timp pierdut în interacțiunea cu statul, mai puțini nervi cauzați de birocrație, servicii publice mai eficiente și mai ieftine și, în general, o viață mai ușoară, de la obținerea unui simplu buletin de identitate până la deschiderea unei afaceri sau la plata impozitelor.
Însă, pentru corupție și furtul din banul public, digitalizarea administrației are multe implicații care nu sunt atât de evidente.
Corupția în România nu este doar o valiză de bani trecută discret din mâinile unui interlop în mâinile unui vechi „politician”. Banii din acea valiză provin de undeva - de obicei, din furtul sistematic al banului public prin realizarea de contracte cu statul în condiții păguboase pentru stat, prin lucrări publice cu execuție execrabilă sau uneori doar pe hârtie, prin achiziții umflate sau inutile, prin proiecte europene realizate în bătaie de joc.
În spatele acestor contracte este o întreagă mașinărie alcătuită din cumetrii politice, legături cu lumea interlopă și cu falsi „afaceriști”, firme-fantomă, sinecuri politice în aparatul administrativ, favoruri, datorii, obligații, loialități. Și această mașinărie funcționează din ce în ce mai performant și „legal”, deoarece sistemul este închis, netransparent, greu de verificat, greoi, complex și greu de contestat.
În spatele unor caiete de sarcini de sute de pagini semnate, ștampilate, parafate și dosite în arhivele unui minister, se află o achiziție de echipamente de milioane de euro care nu vor fi folosite niciodată, un drum sau o autostradă care au fost reparate doar pe hârtie, sute de mii de beculețe sau borduri achiziționate la prețuri exorbitante.
Justiția, atunci când este sesizată, trebuie să treacă prin tone și mormane de hârtii, să înțeleagă ce conțin, să sesizeze exact cum s-a realizat furtul și să urmeze tot hățișul birocratic ca să descopere unde a fost încălcată legea - o lege și ea stufoasă, găunoasă și pe care abonați la banii statului o cunosc la perfecție.
Digitalizarea administrației înseamnă eficiență și transparență. Înseamnă arhivare electronică a documentelor care, odată digitalizate, pot fi căutate și accesate oricând și de oriunde. Înseamnă acces la date și informații, nu doar pentru justiție, ci și prin date deschise, pentru societatea civilă care poate depista și sesiza furturi din banii publici.
Digitalizarea administrației înseamnă de asemenea simplificarea procedurilor și eficiență - ceea ce scurtează drumul de la o nevoie a statului la o achizitie și lasă mult mai puțin loc pentru oamenii numiți politic să intervină în proces, făcând totodată tot procesul mult mai ușor de verificat. Digitalizarea administrației înseamnă eficiență în achiziții și modalități de a stabili standarde de cost, de a evalua oferte și de a semnala aproape automat furturi acolo unde ele au loc.
Digitalizarea administrației înseamnă de asemenea și responsabilizarea factorului politic în fața cetățenilor: odată ce fiecare achiziție și decizie este ușor accesibilă și inteligibilă cetățeanului, politicianul poate fi sancționat aproape instantaneu de către presă, de către societatea civilă și mai ales de către cetățenii care l-au votat sau au votat-o.
Politicienii corupți nu țin neapărat sa plimbe cetățenii de la un ghișeu la altul după ștampile și copii xerox. Le e indiferent. Țin însă mult la sistemul netransparent, complicat, întortocheat și „flexibil” pe care ei îl cunosc foarte bine, în care au „oamenii lor” și „afacerile” lor și cu ajutorul căruia își cumpără vilele și mașinile de lux. Odată digitalizat, acest sistem ar începe să lucreze împotriva lor, scoțând la iveală din ce în ce mai des orice încercare de jaf din banii publici. Și asta nu le e indiferent.
Al doilea obstacol în calea digitalizarii administrației, dincolo de hoție, este incompetența. Vechea clasă politică este plină până la refuz de personaje dubioase, cu diplome false, plagiate sau obținute de la instituții cu reputație dubioasă și fără integritate academică - personaje care mimează continuu competențe pe care nu le au, dar de care ar avea nevoie, în mod practic, pentru a performa în funcțiile pe care le ocupă.
Digitalizarea și transformarea digitală sunt procese complexe, transformative, cu implicații în toate ramurile societății de la locuri de muncă, educație, sănătate și siguranță socială până la transformarea serviciilor publice, a economiei și a relațiilor între state. Este nevoie de oameni competenți pentru a înțelege aceste procese.
Atâta vreme cât direcția României este dată de oameni fără calificări, fără experiență, fără viziune, interesați doar de propria bunăstare, digitalizarea va rămâne la nivelul de „potențial” neîmplinit și, mai rău, un pretext pentru noi și noi achiziții publice inutile.
Ce legătură au toate acestea cu inteligența artificială? Dețin de azi o poziție de influență în domeniul digital la nivel european și sunt desigur preocupat să aduc acasă cât mai multe beneficii din această poziție. Și asta nu doar pentru că sunt român, ci și pentru că sunt convins că România are în continuare un potențial uriaș atât în intern, cât și ca membru al Uniunii Europene.
Mandatul AIDA este un mandat strategic, prin care Parlamentul European recunoaște importanța noilor tehnologii și impactul lor viitor asupra economiei și societății - în educație, sănătate, crearea de locuri de muncă, finanțe, transport, turism, mediu, apărare, industrie, energie și guvernare electronică - și prin care va propune Comisiei Europene un plan de implementare și o viziune pe termen mediu și lung.
Acest plan de implementare va presupune investiții; va presupune dezvoltarea și susținerea unei industrii de inteligență artificială în Europa și a industriilor conexe; va presupune bani europeni, noi locuri de muncă și noi oportunități pentru statele membre care pot și vor să contribuie la realizarea viziunii europene.
Urmează, așa cum prevedea Ursula von der Leyen, deceniul digital al Europei, în care România își poate încă valorifica potențialul. De ce este nevoie pentru a avea un centru de excelență în inteligență artificială în România? De ce avem nevoie pentru a fi gazda următoarei agenții europene pentru inteligență artificială? Ce condiții trebuie să bifăm pentru a putea da următorul unicorn european în inteligență artificială?
Răspunsul - la aceste întrebări și multe altele, reprezentând tot atâtea potențiale oportunități de a ne afirma la nivel european care vor veni în directia noastra în următorul deceniu - începe cu o administratie eficientă, digitalizată, condusă competent și în care furtul și corupția sunt împiedicate structural de transparență și responsabilitate.
