Declarația 600. „Revoluția fiscală”, o surpriză totală pentru social-democrați
Din ușa sediului Kiseleff, unde se lucrează la al treilea Guvern PSD-ALDE și se retușează, pentru a doua oară, angajamentele din programul de guvernare, șeful PSD, Liviu Dragnea, a dat asigurări că sute de mii, poate chiar peste un milion de români, nu vor fi umiliți la coadă la Fisc pentru a completa încă o hârtie. Promisiunea, apăsat rostită, nu reușește însă nici să clarifice haosul creat de așa-numita „revoluție fiscală” a PSD-ALDE, nici să risipească dovezile tot mai numeroase de incompetență a „specialiștilor” plantați de marea coaliție în funcții cheie ale statului român.
„Am discutat despre Declarația 600, am solicitat ca pe 31 ianuarie, în prima ședință de Guvern, să adopte ordonanță pentru amânarea termenului de depunere până la 1 martie, pentru a le da posibilitatea ca în perioada imediat următoare să meargă până la eliminarea Declarației 600, cu condiția să găsească soluția pentru ca persoanele fizice care trebuiau să plătească aceste contribuții să rămână asigurați (sic!) în sistemul de asigurări”, a declarat Liviu Dragnea în Kiseleff. Același șef al PSD ne-a liniștit spunând că „s-a comunicat foarte prost”, „nu s-a explicat bine”, ca și cum Guvernul PSD-ALDE ar fi greșit doar în prezentarea măsurii, nu și în estimările făcute, în conceperea în sine a strategiei. Totuși, o dovadă că greșeala nu a fost doar la comunicare a oferit-o, doar câteva minute mai târziu, ex-premierul Mihai Tudose, care a recunoscut că și pe el l-au luat „prin surprindere” Declarația și implicațiile ei.
Ca să fie pentru toată lumea situația clară - și, implicit, absurdul ei - să reamintim câteva aspecte. Primul este acela că Declarația 600 a fost introdusă prin Ordonanța de Urgență nr. 79 din 8 noiembrie 2017. Cine a adoptat-o? Nu Guvernul Boc, nu Guvernul Cioloș și nici măcar Guvernul Grindeanu, astfel încât Tudose și șeful său din Kiseleff să descopere acum, cu surprindere sau nemulțumire, consecințele. Al doilea aspect: din 8 noiembrie 2017 și până pe 22 ianuarie 2018, guvernanții au ignorat total subiectul, dar recuperează cu o nouă ordonanță de urgență, pe care o vor emite, dacă se țin de promisiuni, fix pe 31 ianuarie, adică în ziua în care expiră termenul de depunere a Declarației 600. Asta apropo de „poveștile” acelea cu predictibilitatea și stabilitatea fiscală, cu cele șase luni care trebuie să treacă de la modificarea Codului fiscal și până la aplicarea efectivă a măsurii.
Să revenim. După ce Liviu Dragnea a promis rezolvarea problemei, Ministerul Finanțelor Publice s-a grăbit să arate că se conformează și, la doar câteva ore distanță, a scos proiectul de ordonanță.
Are un articol unic și o notă de fundamentare cel puțin amuzantă, dacă nu ar dovedi, încă o dată, modul în care puterea își tratează cetățenii. „Măsurile propuse prin proiectul de act normativ sunt favorabile persoanelor fizice care realizează venituri activități economice desfășurate în mod independent, cedarea folosinței bunurilor, din activități agricole, silvicultură, piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiții sau alte surse, deoarece amână termenul până la care se depune declarația care stă la baza stabilirii contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice care obțin astfel de venituri, evitând riscul neconformării, și asigurând, în același timp o perioadă mai mare de informare, protejându-se astfel buna-credinţă a contribuabililor”, scrie într-unul din paragrafele notei de fundamentare. Tot acolo, găsim că se impune adoptarea ordonanței de urgență pentru că „aceste situaţii aduc atingere interesului public general şi constituie un motiv de urgenţă deosebită şi extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată”. Deci, Guvernul PSD-ALDE „revoluționează” sistemul și Codul fiscal la începutul lui noiembrie cu aplicare de la 1 ianuarie, după care, dându-și seama că a greșit, schimbă schimbarea și spune că ia „măsuri favorabile” contribuabililor.
Cât despre articolul viitoarei ordonanțe de urgență, acesta prevede: „Termenul prevăzut la art. 148 alin. (3) și art. 170 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la 1 martie 2018”.
Deci, atenție, NU dispare obligația plății contribuțiilor majorate, ci doar se prelungește termenul limită de depunere a Declarației 600. Și, mai departe, presupunând că va fi eliminată Declarația 600, NU se va elimina și obligația plății contribuțiilor majorate de către cei care obțin venituri din activități independente, chirii, activități agricole, silvicultură și piscicultură, dividende, etc.
Guvernul PSD-ALDE, în goana după bani la buget, va găsi o altă formă de declarare a veniturilor, fie prin includere în Declarația 220, fie prin stopaj la sursă. Așa că cei care fac parte din categoriile vizate pot pune liniștiți bani deoparte pentru a avea cu ce să plătească CAS și CASS pe 25 martie (primul termen din cele patru prevăzute de Codul fiscal pentru plata contribuțiilor, nevizate în vreun fel de ordonanța pe care o pregătește acum Guvernul PSD-ALDE).
Și, pentru că am vorbit de contribuții majorate, probabil că și aceste „detalii” nu au fost prezentate pe larg și explicate românilor tot pentru că „s-a comunicat foarte prost”, nu din alt motiv. Ca să dau doar exemplul celor cu venituri din activități independente (definite de Codul fiscal ca fiind „veniturile din activități de producție, comerț, prestări de servicii, veniturile din profesii liberale și veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere”), pe vechiul Cod fiscal, se plătea CAS - 10,5%, CASS - 5,5% și impozit - 16%. Pe noul Cod fiscal, în vigoare de la 1 ianuarie, se plătește CAS - 25%, CASS - 10% și impozit - 10%.
„Norocoși” ar fi cei care au avut venituri mai mici de 1.900 de lei pe lună, care nu ar fi obligați să plătească, dar nici nu ar fi asigurați în vreun fel. Ceea ce se traduce prin zero venituri la bătrânețe, iar dacă au nevoie să calce pragul medicului de familie sau al vreunui spital de stat, s-ar putea trezi că li se aplică art. 180 din Codul fiscal, articol care spune că o persoană se poate asigura înainte să acceseze serviciile medicale prin depunerea unei alte declarații și prin plata sumei de 1.330 lei („cota de contribuție asupra bazei de calcul reprezentând valoarea a de 7 ori salariul de bază minim brut pe țară” - 10% din 7x1.900 lei).
Bine măcar că, după ziua de luni și după declarațiile din Kiseleff, am aflat cine are dreptate în disputa ANAF-consultanți/jurnaliști. Cei din urmă, în frunte cu fostul șef al ANAF, Gelu Ștefan Diaconu, au arătat că peste 1 milion de români ar fi vizați prin nou-introdusa Declarație 600: circa 600.000 cu venituri din chirii și arendă, alți 400.000 cu venituri din activități independente/profesii libere (avocați, consultanți, mici meseriași, etc.), aproximativ 100.000 cu venituri din investiții (dividende, tranzacționare acțiuni, etc.) și alte câteva mii cu venituri din jocuri de noroc sau alte surse.
ANAF a replicat rapid, printr-un comunicat de presă, că nu e adevărat și că doar vreo 210.000 contribuabili ar avea obligația depunerii Declarației 600. Și că oricine susține altceva ar urmări să denatureze „realitatea activității ANAF” și să o destabilizeze.
„Eu vă spun că nu e vorba numai de 200.000. Gândiți-vă câți cetățeni români au terenuri în proprietate și care sunt date în arendă”, a declarat însă, luni, Liviu Dragnea, lămurind astfel misterul numărului de cetățeni afectați de „revoluția fiscală”.
Și, un ultim lucru, apropo de „denaturarea” și „destabilizarea” activității ANAF și despre asigurările pe care Agenția le dădea că „are capacitatea necesară pentru a procesa toate declarațiile fiscale obligatorii, inclusiv Formularul 600”: poate nu ar fi rău ca „revoluția fiscală” să înceapă cu site-ul ANAF, care fie se blochează din cauza suprasolicitării, fie se adresează „codat” contribuabilului, iar link-urile nu duc nicăieri.
