De ce nu mai pariază nimeni pe Dragnea

Data actualizării: Data publicării:
Andreea Nicolae
Andreea Nicolae
Jurnalistă Digi24.ro
160906_dragnea_iccj_02_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

De la Palatul Victoria, îi sunt demontate, bucată cu bucată, măsurile din mult lăudatul program de guvernare. Fostul său „prieten”, Victor Ponta, nu ratează nicio ocazie să-l critice public, ba chiar îl mai ia și peste picior. În interiorul PSD, autoritatea i s-a șubrezit, dovadă și cele întâmplate marți la Timișoara și declarațiile recente ale lui Cătălin Ivan. Și, bomboana pe tort, pare să fi întors armele împotriva sa și un trust de presă până mai ieri aprig susținător. Zilele lui Dragnea la șefia PSD par numărate.

2017_06_21_GC_dragnea_conferinta_0142
Inquam Photos / George Călin

Marți după-amiază, trimisul lui Dragnea, Marian Neacșu, a descins la PSD Timiș pentru a pune lucrurile la punct: să se asigure că filiala ia act de excluderea lui Sorin Grindeanu din PSD și că șefia interimară este preluată de cine trebuie, adică de secretarul de stat Petre Andea. Planul a eșuat însă. Grindeanu va depune o contestație la decizia de excludere din PSD de acum o lună și jumătate și nu exclude nici varianta tranșării subiectului în instanță. Iar până la clarificarea situației acestuia, filiala social-democrată va fi condusă de un apropiat al său, Călin Dobra. „Voi prezenta la București poziția celor de aici”, a spus Neacșu, după întâlnirea destul de tumultuoasă cu șefii PSD Timiș.

În același timp, Grindeanu nu ascunde faptul că poartă discuții cu Victor Ponta și Cătălin Ivan. Primul a spus că, în septembrie, va veni cu un nou proiect politic, cel mai probabil unul construit pe bazele fostului Partid Conservator, alături de Daniel Constantin și ceilalți parlamentari excluși din ALDE de Călin Popescu Tăriceanu. Al doilea a vorbit despre un nou proiect politic pentru PSD, construit în interiorul PSD. Cu alte cuvinte, Ponta slăbește partidul din afară - racolează senatori și deputați și amenință majoritatea parlamentară -, iar Ivan încearcă din interior să creeze masa critică pentru a obține convocarea unui congres extraordinar de debarcare a lui Dragnea.

Întâmplător sau nu, toate aceste planuri au ca jalon important luna septembrie, lună în care revin parlamentarii la muncă, dar are și Liviu Dragnea un nou termen de judecată în dosarul în care a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu. Un eventual verdict defavorabil șefului PSD ar netezi substanțial calea inamicilor săi.

Până atunci, se observă, însă, că se îngroașă rândurile celor nemulțumiți de modul dictatorial în care Dragnea conduce partidul. Iar șeful PSD, la rândul său, simțind că îi fuge pământul de sub picioare, pune gaz pe foc prin excluderi pe bandă rulantă (vezi doar cazul PSD Cluj-Napoca, unde au fost excluși, luni, un fost consilier local care l-a criticat pe Dragnea și un fost candidat la locale, membru al echipei ex-ministrului Aurelia Cristea).

Nici premierul Mihai Tudose nu-l menajează vreun pic pe șeful PSD. Nu a trecut o lună de la instalarea lui Tudose la Palatul Victoria și, deja, trei măsuri din „Biblia PSD”, cum a fost supranumit programul de guvernare, au fost trecute „la discutate și uitate”. Este vorba de impozitul pe cifra de afaceri, de taxa de solidaritate și de impozitul pe gospodărie.

Dincolo de vălmășeala în care liderii puterii vorbesc despre introducerea sau anularea unor măsuri fiscale cu mare impact, să reținem că respectarea „la virgulă” a programului de guvernare, cum se angaja Dragnea, a devenit o glumă. Nu prea bună, dar o glumă. Cum pare să devină o glumă și povestea aceea cu premierul și miniștrii care dau, săptămânal, raportul la partid, adică lui Dragnea.

Mult mai repede decât predecesorul său, Tudose a lăsat amabilitățile deoparte și a trecut să joace cartea independenței. A forțat renunțarea la unele măsuri, l-a dat jos din funcție pe protejatul lui Dragnea de la șefia ANAF și, după cum spun unele surse, ar fi amenințat chiar cu remanierea unora dintre miniștrii apropiați de șeful PSD. „Domne', până una, alta, eu sunt prim-ministru și eu dispun”, sublinia și azi Tudose.

Iar tot acest zgomot care acoperă guvernarea PSD-ALDE se traduce, în mod firesc, în decont pentru Liviu Dragnea. Că tot s-a chinuit el, luni la rând, să-i convingă pe români că el conduce, de fapt, Guvernul, că premierul este un simplu executant ce primește în plic măsurile pe care să le ia, fără drept de veto, fără drept de opinie.

Și, poate, ar rezista mai ușor șeful PSD atacurilor concentrate, dacă nu ar fi lăsat în ofsaid de trustul recent eliberatului Dan Voiculescu. Dacă acum câteva luni, în principalele emisiuni de seară, Dragnea era chemat și lăsat să se desfășoare cu zeci de planșe viu colorate, cu cifre umflate și angajamente sforăitoare, acum, în aceleași studiouri, șeful PSD este tocat mărunt. De la mingi ridicate la fileu în cascadă și întrebări prietenoase, acum vedem „dovezi ale existenței personajului «Cănuță om sucit» la guvernare”, citim despre „dezastru pentru Liviu Dragnea”, despre „o nouă criză stă să izbucnească în PSD”, „revoluție în PSD” și altele de același tip. Mai mult de atât, o publicație Intact a ajuns să scrie despre cum au primit județele Olt și Teleorman cei mai mulți bani din PNDL (subiect preluat de la digi24.ro), sub titlul „Shhaideh îngrașă județele baronilor apropiați lui Dragnea”.

Se vede treaba că Dragnea a devenit calul pierzător, pe care aproape nimeni nu mai vrea să parieze. Și când te gândești cât de sus era în urmă cu circa opt luni...

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...