De ce ar trebui Dragnea să nu vrea funcția de premier
PSD a câștigat detașat alegerile, ba chiar ar putea face Guvernul singur, pentru prima dată după mult timp. Poporul pesedist își aclamă conducătorii care i-au dus spre victorie și se înghesuie să-l împingă pe Liviu Dragnea spre fotoliul din Palatul Victoria. Unii plusează chiar, vorbind de o suspendare a președintelui dacă acesta ar îndrăzni să se împotrivească voinței românilor exprimate la urne. Totuși, Liviu Dragnea are mai multe motive să nu vrea să fie premier decât să vrea.
Unii spun că, dacă ar accepta să fie șeful Executivului, Dragnea și-ar întări poziția în partid, deoarece ar avea, pe lângă pârghiile obișnuite, pe cea a banilor. Din funcția de prim-ministru ar împărți cașcavalul numit buget, i-ar recompensa pe unii și i-ar sancționa pe alții. Ar avea ultimul cuvânt și în ceea ce privește numirile în funcții cheie.
Dar, în același timp, Dragnea s-ar despărți într-un fel de partid. S-ar îndepărta de poporul pesedist și de jocurile subterane ale unor lideri mai mici sau mai mari, lăsând astfel spațiu de creștere celui sau celor care, inevitabil, îi vor grăbi sfârșitul politic. Să nu uităm cum chiar Dragnea îl săpa în partid pe Victor Ponta când acesta din urmă era premier. Sau cum, în timp ce Ponta era ocupat cu treburile guvernării, Dragnea avea timp să facă turnee prin județe, să aibă întâlniri cu șefii de filiale și să-și facă aliați în perspectiva congresului care încă nici nu fusese anunțat.
Poate tocmai de aceea primul social-democrat care s-a grăbit să iasă în față, chiar în seara alegerilor, cu refrenul „Dragnea premier” a fost Victor Ponta. „Eu am spus un lucru bazat pe experiența pe care am avut-o în cele trei guverne: dacă vreți eficiență și vreți să facem treabă, șeful partidului e și șeful Guvernului”, a explicat Ponta. O fi vorba de eficiență, dar, tot din proprie experiență, fostul premier PSD cunoaște și reversul medaliei. Iar, marți, Dragnea nu a ratat ocazia să-l pună pe Ponta la punct, aducându-i aminte că decizia în PSD este la el.
Plus că, să nu uităm, prin 2014, Victor Ponta milita alături de Liviu Dragnea pentru separarea funcțiilor politice de cele administrative. Ideea era atunci invocată în războiul cu unii baroni locali, dar a fost rapid adoptată de unii dintre cei vizați. Să ne amintim cum o interpreta, atunci, Marian Oprișan: „Principiul complet este ca de la nivel judeţean, unde preşedintele de consiliu judeţean nu mai poate fi preşedinte de partid, să se meargă la nivel naţional: nici miniştrii să nu mai fie vicepreşedinţi la partid, nici vicepremierul să nu mai fie preşedinte executiv şi nici premierul să nu mai fie preşedintele partidului”. Să ne gândim, atunci, că principiul care era bun în 2014 nu mai este bun pentru PSD în 2016? Sau, mai degrabă, el va fi resuscitat la momentul oportun tocmai de cei care se întrec acum în a-l cere pe Dragnea premier?
Apoi, dincolo de povestea cu legea din 2001 și cu interdicția din ea, șeful PSD are problema procesului în desfășurare de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Dacă la „impedimentul” numit Legea nr. 90/2001, Dragnea ar putea găsi o rezolvare, fie ea și sub forma atât de săritorului la nevoie Avocat al Poporului, la cealaltă, conducătorul suprem al PSD nu are variante. O nouă condamnare, în dosarul a cărui judecată tocmai a început, s-ar traduce pentru șeful PSD în închisoare garantată. Iar dacă românii par tot mai puțin deranjați să fie conduși de politicieni pătați, parcă nu ar da bine în afară, totuși, ca PSD să aibă, după primul premier trimis în judecată în timpul funcției (Victor Ponta, evident) și primul premier condamnat în timpul funcției, nu?
Și ar mai fi măcar un motiv pentru ca Liviu Dragnea să nu se grăbească spre Palatul Victoria: avalanșa de promisiuni pe care PSD a făcut-o pentru a câștiga alegerile. Că acestea sunt, în mare parte, irealizabile știm mulți dintre noi. Dar, vor ajunge și alții să constate, pe măsură ce va trece timpul și, deși cocoțat în vârful puterii, Dragnea-premierul nu va putea livra ce a promis Dragnea-candidatul.
Iar șeful PSD știe foarte bine că toată beția de promisiuni din campanie se va întoarce, într-o formă sau alta, mai devreme sau mai târziu, împotriva sa și a PSD. O primă încercare de redresare rapidă a situației a făcut-o Dragnea când i-a solicitat prim-ministrului încă în funcție, Dacian Cioloș, să proroage unele măsuri fiscale, inclusiv eliminarea unor taxe și scăderea TVA. Evident, gestul nu pică bine celor care, doar în urmă cu trei zile, au pus ștampila pe sigla PSD. Dar, împachetat corespunzător, gestul produce acum mai puține pagube decât dacă prorogarea ar fi făcut obiectul primei ordonanțe de urgență emise de nou instalatul Guvern PSD.
În fine, ar trebui să ne amintim și o declarație de prin luna iulie a șefului PSD: ”Personal, am mari rezerve să merg prim-ministru. Și rezervele astea sunt generate de rezervele mele în a susține varianta ca președintele partidului să fie și prim-ministru. Motorul de dezvoltare sau factorul de stabilitate într-o societate este partidul. Partidul este mai important decât Guvernul, pentru că partidul este cel care furnizează expertiză bună sau care furnizează oameni proști, incompetenți care pot să pună o țară în pământ”.
Or, din această perspectivă, Dragnea își poate asigura pârghiile de putere și financiare ce decurg din funcția de premier fără a-și asuma și riscurile inerente exercitării funcției: poate împinge în față o persoană loială și convenabilă din toate punctele de vedere. Adică, o persoană care să se bucure de apreciere în partid (sau care, măcar, să nu fi călcat pe bătături pe unele personaje importante) și care să execute perfect ordinele trasate. Fără întrebări, fără inițiative personale și fără ambiții de a ocupa funcția supremă în partid. O astfel de persoană ar putea face tot ceea ce Dragnea vrea să facă, iar la o adică ar suferi și prejudiciile de imagine ce ar decurge din impunerea unor măsuri controversate, menite să satisfacă interesele personale și de grup ale social-democraților.
Iar Dragnea s-ar putea delecta în continuare cu statutul de profesor care-și cheamă elevii la extemporal, așa cum făcea pe vremea când era Ponta premier, iar miniștrii PSD erau obligați să vină săptămânal în Kiseleff pentru a da raportul.
