În lumina noului dosar de corupție deschis de DNA pe numele său, am putea fi tentați să credem că Victor Ponta își va tempera elanul în războiul cu Liviu Dragnea. Am putea zice că fostul premier și prezidențiabil va depune armele sperând ca, la nevoie, partidul să facă scut în jurul său. Doar că, după cum am văzut în ultimele luni, conducerea PSD s-a abținut să ia fățiș apărarea cuiva și să critice acțiunile DNA, stopând chiar inițiativele legislative dubioase depuse pe cont propriu de unii social-democrați. Chiar și ieri, cel care a ieșit să-i ia apărarea lui Ponta și să vorbească de o încercare de scoatere a acestuia din cursă nu a fost Dragnea sau vreun alt membru al conducerii PSD, ci președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
Or, în aceste condiții, este de așteptat ca Victor Ponta chiar să tureze motoarele mai tare. A declarat deja că-și va demonstra nevinovăția, iar bunul lui prieten de Parlament și de dosar, Sebastian Ghiță, a acuzat deja DNA că ar încerca „să blocheze un proiect politic”. PRU, bineînțeles.
De la negări - întâi vehemente, apoi cu jumătate de gură - și tăceri cu subînțeles, Victor Ponta a trecut în ultimele zile la declarații fără echivoc în ceea ce privește relația sa cu Liviu Dragnea, respectiv cu formațiunea naționalistă a lui Bogdan Diaconu. În mod convenabil, Ponta este „prins” stând la masă și discutând cu liderul Partidului România Unită, foști miniștri PSD și parlamentari recent înregimentați în PRU. La câteva ore distanță, „transpiră” o listă cu semnăturile unor deputați PRU și neafiliați care, brusc, au ajuns la concluzia că nimeni nu este mai potrivit pentru a conduce Camera Deputaților decât fostul premier PSD, trimis în judecată în dosarul Turceni-Rovinari și recent plasat sub control judiciar într-un alt dosar de corupție. Iar pentru ca piesa „Dragnea în corzi” să fie completă, Ponta și ai lui apelează tot mai mult la sperietoarea dezastrului economic care-i așteaptă pe români în lipsa unei opoziții social-democrate ferme.
Ca să înțelegem mai bine cum a evoluat discursul lui Victor Ponta pe tema unei eventuale treceri de la PSD la PRU, să facem un pic de cronologie.
Pe 25 august, fostul premier susținea răspicat că rămâne în formațiunea condusă de Liviu Dragnea. „Eh, pe naiba!”, răspundea el la întrebările legate de o eventuală plecare a sa din PSD. „Am fost PSD și rămân PSD”, transmitea el via televiziunea familiei Voiculescu. La o zi distanță, Ponta trece la „limbajul microbiștilor”, spunând că nu îl interesează un transfer la o echipă din țară. Fraza „dar, dacă am o ofertă de la o echipă mare din Europa care joacă și în Champions League, nu zic nu. Să vedem cât cere PSD la transfer (că doar nu mă dau așa liber de contract)” l-a forțat pe Dragnea să iasă și să spună că partidul „a hotărât” și că Ponta „nu e transferabil”.
Aparent, lucrurile fuseseră, așadar, lămurite. Dar liniștea nu durează decât vreo două zile, până când trece în partidul lui Diaconu chiar bunul prieten al fostului premier, deputatul Sebastian Ghiță. Simultan, pe Facebook, Ponta îi dă lui Dragnea o lovitură cu manta, pe tema rectificării bugetare: PSD este ocupat cu „prioritățile de politică internă” și nu a făcut o analiză serioasă ordonanței adoptate de Guvernul Cioloș, așa că este el obligat să o facă, „pe persoană fizică”, îngrijorat fiind de viitorul economic al României.
Pe 30 august, Ponta recunoaște că se află în spatele PRU și al racolărilor din ultima vreme: „Am făcut cu PRU exact cum am făcut cu ALDE (...). Îl cunosc pe Bogdan Diaconu, eu l-am pus. (...) I-am zis: «Da, te ajut. Îți dau idei, îți spun oameni liberi!». Trebuie să avem un partid naționalist în sens modern”. Cât despre PSD, fostul premier spune „aș vrea să rămân”, dar adaugă că el nu face un bine conducerii partidului, ci partidului, că oricum „conducerea se schimbă”.
Turnura pe care a luat-o povestea îl obligă iar pe Dragnea să iasă public cu precizări și chiar acuze. Spune că răspunsul la provocările cu care se confruntă România nu este un partid naționalist și că PSD nu vrea să aibă vreo legătură cu PRU, nici măcar în perspectiva preluării guvernării. Mai mult, Dragnea atinge subiectul finanțării formațiunii lui Diaconu și al protocolului semnat de acesta cu liderul unui mic partid polonez, arestat între timp pentru „chestiuni de spionaj pentru Rusia sau cam așa ceva”.
Contraatacul vine prompt. Pe două căi. Pe de o parte, Bogdan Diaconu iese și-l acuză pe Dragnea că ar avea legături cu serviciile rusești de spionaj, aruncând chiar în spațiul public o dată și un loc al „primului contact”. Pe de altă parte, Ponta își îndesește ieșirile publice de natură să convingă electoratul că el este singurul care stă cu ochii pe Guvernul tehnocrat (fie că e vorba de economie, justiție și indemnizații pentru mame, fie de mult mai comuna problemă a taxiurilor de la Otopeni) și care continuă să-l sancționeze pe Traian Băsescu. Evident, totul în contrast cu actuala conducere a PSD, care nu doar că nu a depus moțiune de cenzură împotriva Cabinetului Cioloș, dar s-a și aliat cu PMP-ul fostului președinte în mai multe consilii județene.
Pe 3 septembrie, Ponta se duce la televiziunea prietenului Ghiță pentru o nouă șarjă: „Eu cred că un președinte de partid nu trebuie să meargă lunar la Înalta Curte cu tot partidul după el. De aia, am demisionat de la PSD, că altfel nu demisionam”. Iarăși, trimiterea este evidentă, că tot au început să curgă termenele la Curtea Supremă în dosarul în care Liviu Dragnea este judecat pentru instigare la abuz în serviciu și la fals intelectual. Cât despre promisiunea unei viitoare funcții, fostul premier i-a transmis liderului PSD că știe că este o păcăleală: „Domnul Dragnea a mai zis și înainte de alegerile locale că își dorește ca eu să fiu președinte la Camera Deputaților (...) Nu mai vreau. Mi-a ajuns aia (funcția - n.r.) de la Camera Deputaților, nu mai vreau”. Și, tot prin intermediul televiziunii lui Ghiță, Ponta a plusat în privința PRU: „Dacă e nevoie de mine în PSD, rămân. Dacă nu, poate are altcineva nevoie de mine”.
Ziua următoare, iar la televiziunea familiei Voiculescu, fostul premier s-a plâns că nu a fost consultat la creionarea programului PSD de guvernare. „Decât să stau în tribună, un proiect în care să pot să fac ceva e tentant”, a fost continuarea firească a ideii, cu trimitere la PRU. Cât despre asumarea poziției de lider al opoziției, nici această direcție nu a fost abandonată, Ponta grăbindu-se să vorbească despre „dezastrul social” care se profilează, despre cum a „tăiat” Guvernul Cioloș veniturile a mii de medici și profesori și despre cum vrea să reducă indemnizațiile pentru mame.
Cât de mult adevăr încape în toate aceste aserțiuni este o altă discuție. Important e că ideile sunt preluate și umflate rapid în studiourile prietene, găsindu-se tot mai multe voci care să spună că actualul Executiv readuce „ororile guvernării Boc” și că Traian Băsescu este în continuare „marele pericol”, întrebându-se cu o falsă inocență care o fi motivul pentru care Liviu Dragnea nu folosește un atuu de calibrul lui Victor Ponta.
Împins în corzi, șeful PSD a lăsat, cel puțin public, impresia că nu face față moriștii puse în mișcare. Singurul lucru notabil din ultimele două săptămâni a fost pasul făcut înspre Mircea Geoană. Prin noiembrie 2014, după excluderea din PSD a fostului prezidențiabil, Dragnea spunea: „Mircea Geoană este în continuare captivul unei frății mafiote care-i mai cuprinde pe Marian Vanghelie, Viorel Hrebenciuc, Cătălin Voicu și Dumitru Iliescu. Este frăția mafiotă din cauza căreia am plecat de la Ministerul de Interne”. Acum, în contextul războiului cu Ponta, Dragnea l-a reevaluat pe Geoană și spune că excluderea acestuia este o greșeală care trebuie reparată. Rămâne de văzut în ce măsură va ajuta PSD alierea cu un partid de circa 1%.
Cât despre Ponta, este clar că acesta nu are mare lucru de pierdut în conjunctura actuală. Îngroașă zi de zi tușele, ajutat de apropiații săi. Fie că Dragnea cedează și îi satisface doleanțele (locuri eligibile pe listele pentru parlamentare pentru el și apropiații săi, eventual vreo funcție, de ce nu?), fie că este pus pe făraș. Lucru care, culmea, l-ar avantaja, pentru că s-ar putea victimiza (ar fi, chipurile, nu doar hăituit de „sistemul lui Băsescu, regrupat în spatele lui Iohannis”, ci și abandonat la greu de propriii colegi) și s-ar duce liniștit la PRU, fără să-l poată acuza cineva de trădare. Doar că Dragnea știe și el acest lucru și preferă să cânte partitura împăciurii și a promisiunilor deșarte.
Oricum, până una alta, Ponta se poate lăuda că este deosebit de vizibil și câștigă puncte în topul încrederii (top în care se află la distanță considerabilă de Dragnea). Colateral, PRU a câștigat și el la capitolul notorietate, fapt care-l avantajează, de asemenea, pe fostul premier. Dacă PRU reușește să intre în Parlament, cu sau fără Ponta oficial membru, să vezi atunci război. Iar dacă, cumva, PSD ratează preluarea guvernării, știm deja că social-democrații au tradiția devorării liderilor perdanți.
