CTP: Ideea lui Putin acum este deznaţionalizarea Ucrainei prin mijloacele lui Hitler. Ucrainenii vor fi evreii naziştilor

Data actualizării: Data publicării:
Cristian Tudor Popescu
Cristian Tudor Popescu. Foto: Captură video

Gazetarul Cristian Tudor Popescu susține că războiul lui Vladimir Putin în Ucraina, așa cum a fost el conceput inițial, s-a încheiat, tocmai pentru că președintele rus nu a reușit să cucerească țara vecină „într-un număr mic de zile”. Ceea ce face acum liderul de la Kremlin este să rămână în Ucraina și să toace țara „mărunt, cu rachete și cu bombe”, urmărind, în tot acest timp, „deznaționalizarea Ucrainei prin mijloacele lui Hitler”. Cei care se vor opune „vor fi arestaţi, împuşcaţi sau deportaţi”, a afirmat CTP, în platoul Digi24.

Ideea lui Putin acum este deznaţionalizarea Ucrainei prin mijloacele lui Hitler

CTP: Ce părere are Vladimir Putin de fuga din Ucraina a 1,2 milioane de cetăţeni până acum? Răspunsul este următorul: are o părere foarte bună. Cu cât pleacă mai mulți cetățeni, cu atât Putin este mai bucuros. Lumea îl numește acum Putler. Hai să vedem ce făcea Hitler. Ce făcea Hitler este ce va face și Putin. 

Haideți să vedem ce s-a întâmplat acum la Herson. Imediat ce au pus stăpânire pe oraș, au adus în autobuze ruși din Crimeea care au luat bărbații din oraș, i-au arestat și i-au scos în afara orașului, nu se știe ce se întâmplă cu ei. A fost înlocuită administrația cu ruși. 

Dacă Putin a avut vreodată această idee că ucrainenii îl vor întâmpina cu flori și a renunțat la ea, ideea lui acum este deznaţionalizarea Ucrainei, pe lângă demilitarizare şi denazificare, prin mijloacele lui Hitler. Cei care se vor opune vor fi arestaţi, împuşcaţi, deportaţi. Aş băga mâna în foc că se vor crea lagăre de concentrare pentru naţionaliştii nazişti. Cine e nazist? Cine decid rușii. Cine mai îndrăzneşte să vorbească ucraineană şi nu rusă e nazist și va fi trimis în lagăr sau împușcat.

Această operațiune de deznaţionalizare va începe dacă Putin va ocupa Ucraina. Limba ucraineană va fi interzisă, la fel şi cultura. Iată ce îi aşteaptă pe ucraineni în acest moment.

Ucrainenii vor fi evreii naziştilor, ai armatei lui Hitler de acum

CTP: Războiul lui Putin s-a încheiat. Războiul, așa cum l-a conceput el când s-a dus în Ucraina, s-a încheiat, pentru că nu a reușit să cucerească Ucraina într-un număr mic de zile. Ce face acum e să rămână acolo şi, după metoda de a sufoca Ucraina din toate părţile, acum o toacă mărunt cu rachete, cu bombe. Vrea ca oamenii să fugă din Ucraina, îi și îndeamnă să fugă.

Acum se trece la războiul împotriva întregului popor ucrainean. Era o sintagmă din vremea comunismului: „Războiul întregului popor”. Acum este „Războiul împotriva întregului popor”. Ucrainenii, nu doar Zelenski, vor fi evreii naziştilor, ai armatei lui Hitler de acum.

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Zboruri amânate cu până la trei ore pe aeroportul din Iași din cauza ninsorilor
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...