Cine va pierde de pe urma mitingului PSD-ALDE
PSD vântură de aproape un an și jumătate ideea unui mare miting de susținere. Au început în februarie 2017, când mai mulți lideri amenințau cu o contra-demonstrație împotriva celor care protestau față de OUG 13. Timp de un an, toate protestele ”Rezist” au fost întâmpinate cu replica - ”să vedeți când o să scoatem noi un milion de oameni în stradă!”. În ultimele două luni, însă, motivația sperietorii cu marele miting pesedist s-a schimbat de patru ori.
La începutul lunii aprilie, Liviu Dragnea vorbea despre un miting de susținere a familiei tradiționale, câteva săptămâni mai târziu a apărut ideea unui marș de celebrare a Centenarului, pentru ca în mai, după scandalul mutării la Ierusalim a ambasadei României în Israel, scopul declarat să fie susținerea Vioricăi Dăncilă. Azi, PSD anunță că protestul din 9 iunie va fi ”împotriva abuzurilor din Justiție.”
De ce, după un an și jumătate de amenințări, de data asta chiar o fac? Și de ce s-au decis în final să renunțe la pretexte și să își asume pe față gherila împotriva a ceea ce ei numesc abuzurile din justiție? Având în vedere că nici protestele ”Rezist”, nici familia tradițională, nici Centenarul și nici măcar plângerea penală făcută de Ludovic Orban împotriva premierului și a liderului PSD nu au nicio legătură cu protocoalele SRI cu justiția, cu procurorul Negulescu sau cu alte teme dragi propagandiștilor puterii, nu rămâne în picioare decât o singură explicație: mitingul are legătură cu sentința în procesul lui Liviu Dragnea.
Plasarea marelui protest social-democrat la o zi după ce Înalta Curte ar urma să pronunțe sentința în procesul care i-ar putea aduce lui Liviu Dragnea o a doua condamnare nu este o coincidență. În oricare dintre cele trei variante, condamnare, achitare sau amânare a pronunțării sentinței, mitingul servește de minune luptei pentru supraviețuire politică pe care o duce liderul PSD.
În primul rând, desantul se dorește un semnal pentru judecătorii care urmează să pronunțe sentința. Nu este greu de înțeles sub ce presiune deliberează aceștia știind că o eventuală condamnare va fi interpretată la marele miting ca o nouă confirmare a mașinațiunilor ”justiției abuzive.” Știind că atunci când se va spune că toți complicii ”statului paralel” vor plăti mai devreme sau mai târziu, așa cum Dragnea a mai spus de nenumărate ori, amenințarea o să-i vizeze și pe ei.
De fier să fie și nu pot rămâne indiferenți la gândul că și dacă nu li se va rosti numele vor fi huiduiți de fiecare dată când șeful celui mai mare partid din România va vorbi despre sentința nedreaptă pe care tocmai a primit-o. De fier să fie și nu vor putea să nu se întrebe ce se va alege de cariera lor dacă Dragnea va câștiga în final partida și fie va evita o condamnare definitivă, fie va reuși să mutileze legile justiției într-atât încât își va asigura o super-imunitate.
Și dacă vor alege să amâne sentința, ca să nu toarne gaz pe foc, este evident că tot ce vor vedea sâmbătă seara le va îngreuna și mai mult decizia. Chiar dacă înțeleg că majoritatea participanților nu cred o iotă din ce vor striga, nu vor putea ignora demonstrația de forță a puterii. Le va alimenta temerile și ezitările. Timpul pe care îl vor fi câștigat va trece în favoarea lui Dragnea, pentru că le va spori dubiile judecătorilor. Îi va face să se gândească de trei ori înainte de a-și asuma o condamnare.
Pe de altă parte, dacă Dragnea va achitat, mitingul se va transforma într-o celebrare a victoriei lui Liviu Dragnea împotriva ”statului paralel”, care a încercat să-l anihileze cu ajutorul ”justiției abuzive”. Vom asista la o demonstrație deșănțată de invincibilitate a șefului PSD, în care mesajul principal va fi că orice încercare viitoare de a-l înlătura se va solda tot cu un eșec. Și că rezistența este inutilă.
Din păcate, pe rețelele sociale și într-o anumită parte a mass-media mitingul PSD este tratat destul de superficial sau chiar luat în derâdere. Marea majoritate a comentariilor se concentrează pe faptul că puterea recurge la vechile metode de presiune pentru a aduce oameni la București sau că încearcă să copieze metodele protestatarilor ”Rezist”, cum ar fi folosirea lanternelor de telefon.
Contrastul dintre autenticitatea protestelor anti-PSD și ALDE și artificialitatea mobilizării ”cu japca” a rețelelor de partid li se pare atât de strident și de important încât nimic altceva nu pare să merite a fi observat și analizat. Semnificațiile profunde ale momentului sunt, însă, altele. Și anume că PSD și ALDE ne arată azi, încă o dată, de ce ei stăpânesc țara și nu cei care susțin independența justiției și cer o guvernare onestă, responsabilă și progresistă.
Chiar dacă mitingul nu va avea niciun impact asupra sentinței în procesul lui Dragnea, și dacă vor reuși să aducă doar câteva zeci de mii de oameni, PSD și ALDE își vor fi atins scopul. Vor demonstra, din nou, ceea ce ne demonstrează ei dar și frații lor din PNL și din UDMR, o dată la patru ani, din 1990 încoace.
Și anume că relațiile toxice, neprincipiale, clientelare dintre principalele partide și majoritatea votanților lor contează mai mult în alegerea celor care conduc țara și în impunerea modelului de guvernare decât afinitățile sănătoase, principiale, bazate pe valori și scopuri pozitive dintre cei care își doresc o Românie modernă și puținii politiceni, magistrați și șefi de instituții dispuși să lupte pentru acest ideal.
Când se vede asta? În momentele în care fiecare dintre cele două lumi luptă pentru supraviețuire. Când milioanelor de români angrenați, deliberat sau inerțial, în rețelele de putere corupte de politicieni care nu urmăresc decât înavuțire și imunitate li se pune în față opțiunea de a își apăra stăpânii dar și modul de viață cu care sunt obișnuiți, ei nu ezită. Fie ies la vot și le dau stăpânilor o nouă împuternicire pentru alți patru ani ca să dispună cum vor de viitorul lor, fie ies să demită un președinte care le cere să se schimbe, fie vin la miting pentru a arăta că sunt trup și suflet alături de cei cărora li s-au predat.
Când milioanelor de români care sunt profund nemulțumiți de modul în care este condusă România, de privilegiile celor care controlează Parlamentul, Guvernul și administrația locală, li se pune în față opțiunea de a da un vot de blam responsabililor pentru stagnarea țării și de a apăra puținele lucruri câștigate în ultimii 30 de ani, cei mai mulți dintre ei aleg să rămână pasivi. Aleg lehamitea și disprețul, nu acțiunea. Puțini ies la vot, chiar și când au alternative imperfecte dar decente la casta hrăpăreață, puțini vin la mitinguri pentru a spune că s-au săturat să mai trăiască într-o țară blocată în subdezvoltare.
Va urma o revărsare gigantică de miștocăreală pe Facebook la adresa ”protestatarilor” aduși cu de-a sila de partidele de la putere, vor fi ridiculazați în o mie de feluri când își vor aprinde și ei luminițele de la telefoane. Cu toate acestea, păcălicii vom fi noi, cei care ne credem mai buni, mai principiali, mai deștepți decât masele de necăjiți care nu îndrăznesc nici măcar să spere la o viață mai bună, dar care în momentele cruciale alegem să nu facem nimic.
Și noi ne încredințăm viitorul altora, sperând că ne vor salva de cei pe care nu îndrăznim să-i înfruntăm. Dacă lucrurile nu vor ieși așa cum ne dorim, însă, și România se va rătăci la această răscruce vom avea tăria de caracter să recunoaștem că noi suntem principalii vinovați, nu cei care nici măcar nu știu că se poate trăi și altfel?
