Vin alegeri și ce să vezi? Este din nou un moment crucial. Nu-i vorbă, românii s-au obișnuit. Și cu minciunile, și cu realizările, dar mai ales cu lipsa lor. După atâtea momente cruciale, cetățenii au capetele pline de cucuie și nu știu dacă tahicardia e de la inima lor sau a mortului pe care îl au în stomac.
S-au obișnuit și cu el atât de mult încât nu mai mai au idee cine parazitează pe cine. Dar aproape că nu le mai pasă. Revolta de pe facebook nu ține loc de democrație, dar dacă s-ar transforma în revoltă masivă la vot, România ar avea o șansă.
Primii pași au fost făcuți. Secolul comunicațiilor și-a spus cuvântul la europarlamentare și prezidențiale, când românii activi au transferat emoție familiilor, prietenilor, copiilor.
Dar nu este suficient. Mai mult decât oricând, ne aflăm în fața unui bilanț. Comunicatorii dau socoteală, dacă e cazul, pentru cât de limpede au știut să transfere mesajele partidelor lor către alegători.
Dar greul se află pe umerii candidaților. Iar bilanțul în fața alegătorilor înseamnă două coloane pentru fiecare candidat. Primarii în funcție sunt în situația cea mai interesantă.
Coloana 1: câți bani ai avut, de unde, ce ai realizat cu ei.
Coloana 2: dacă n-ai făcut nimic, de ce n-ai făcut.
Minciunile nu mai au trecere, nici lozincile „am mărit salarii și pensii". Românii activi nu sunt cretini, ei cunosc prețul acestor majorări care nu s-au bazat pe creștere economică.
Fiind însă vorba de părinții lor, victime ale unui sistem de privilegii nemeritate, le cunosc durerea. Și au avut inspirația de a găsi cuvintele potrivite pentru a le spune că ei nu vor accepta, la rândul lor, să fie victimele incompetenței politicienilor.
Părinții le-au spus așa: mergeți acolo unde vă este bine, noi ne descurcăm! Și au plecat. Cu inima în gât, dar au plecat. Nu sunt pe deplin fericiți.
Chiar dacă au o mică afacere, dacă sunt respectați de comunitățile de adopție, visează să aibă succes acasă, printre ai lor, lângă mormântul părinților, sau însoțindu-i în ultimii ani.
Dar calea bunăstării e lungă și scurtă în același timp: dezvoltarea comunităților de acasă.
Pentru prima oară, campania electorală pentru alegerile locale se va face cu bilanțul în mână. În România există insule de bunăstare, deci există dovada că se poate.
Și nu sunt doar exemplele din Oradea sau Cluj. Sunt zeci de orășele și comune unde primari isteți (liberali, da, LIBERALI) au învins birocrația și au arătat că se pot face drumuri și rețele de utilități cu bani europeni, că se pot face parteneriate cu state avansate pentru un transport în comun verde.
Dar lista cu oportunități este foarte lungă. Fiecare euro investit aduce alți 20. Și uite-așa, din exemple de insucces gigantic au apărut miracolele.
Făcute de oameni mai deștepți cu o secundă, care n-au așteptat să le curețe statul rigolele, să le asfalteze aleile, să le înființeze parcuri industriale.
România are șansa să lase în urmă pungile de sărăcie pesediste, dar cetățenii ei au nevoie de psihoterapie de grup.
Iar aceasta se va petrece la urne. Indiferent câtă otravă va investi PSD în aceste alegeri, indiferent câte minciuni și perdele de fum, acuzații legate de străinii care ne subjugă și victimizări legate de justiție, e doar ultima zbatere a unei fiare rănite.
