În 7 iunie 2021 ar trebui să expire acordul dintre Federația Rusă și Republica Belarus privind funcționarea a două facilități sau centre militare de comandă ale Armatei ruse de pe teritoriul acestei republici grav afectate de regimul dictatorial.
Întrebat în luna iunie 2020 despre viitorul acestor centre, ministrul Apărării, Generalul Maior Victor Krehnin declara că "termenii prezenței în continuare a instalațiilor militare ale Rusiei în Belarus sunt în proces de coordonare internă. O decizie finală trebuie luată de guvernul belarus. Partea rusă va fi notificată asupra deciziei."
Dar poate ar fi bine să intrăm în detalii privind aceste centre. Poate așa vom înțelege mai bine miza rusească din criza declanșată în Belarus și cât de important este acordul militar ruso-bielorus privind aceste centre de comandă pentru securitatea graniței de est a NATO.
Acordurile interguvernamentale privind folosirea de către ruși a celui de-al 43-lea centru de comunicare al armatei rusești din Vileika, regiunea Minsk și a centrului de avertizare împotriva atacurilor de rachete din Baranovichi, regiunea Brest, au fost încheiate pe 6 ianuarie 1995. Prevederile înțelegerilor au intrat în vigoare la 7 iunie 1996. Acordurile au fost încheiate pentru o perioadă de 25 de ani. Termenul de funcționare expiră la 7 iunie 2021. Oricare dintre părți este liberă să le întrerupă prin prezentarea unei notificări scrise cu cel puțin doisprezece luni înainte (până la 6 iunie 2020). Termenul de notificare a expirat, dar nu știm oficial ce a decis Belarusul. Din interacțiunile oficiale este foarte probabil ca președintele Lukașenko să fi aprobat prelungirea acordului și securizarea prezenței militare rusești în aceste centre.
Centrul Baranovichi din Gantsevichi, Regiunea Brest, este echipat cu radarul Volga, care a început să fie construit în 1984. După un timp, proiectul a fost stopat pentru câțiva ani. În 1997 lucrările de construcție au fost reluate, iar centrul a intrat în funcțiune în 2003.
Cel de-al 43-lea centru de comunicare al Marinei Ruse din Vileika (stația de radio Antei) funcționează în regiunea Minsk din ianuarie 1964. Este responsabil de menținerea comunicațiilor radio între Statul Major al Marinei Ruse și submarinele nucleare privind serviciile de luptă în oceanele Atlantic, Indian și Pacific. De asemenea, stația desfășoară recunoaștere și război radio-electronic.
Poate ar fi bine să facem o comparație cu situația din Crimeea. În ambele cazuri discutăm de foste republici sovietice cu un rol crucial pentru strategia militară rusă. Și în Crimeea, dar și în Belarus, Federația Rusă a avut de gestionat securizarea și prelungirea unor acorduri militare care vizau arhitectura militară ofensivă de pe flancul de est al NATO. Și în Belarus și în Crimeea discutăm de trei domenii militare importante pentru strategia agresivă a Rusiei, apărarea anti-aeriană, domeniul militar maritim și cel de război electronic. În ambele cazuri, există granițe comune cu țările NATO și zone strategice vulnerabile, care necesită prezența militară sporită a NATO. În flancul nordic, acestea sunt granița polono-bielorusă și bieloruso-ucraineană, iar în regiunea Mării Negre - proximitatea terestră a regiunii separatiste Transnistria din Republica Moldova și proximitatea maritimă a peninsulei Crimeea.
După invazia din Crimeea, din 2014, Federația Rusă a reconfigurat integrarea tuturor sistemelor de luptă electronică pentru întregul District militar de sud responsabil pentru regiunea Mării Negre, Turcia, România, Bulgaria și Caucaz . În cazul Belarusului, integrarea sistemelor de luptă electronică a fost făcută după acordul militar semnat de cele două țări în 2009. De zece ani, războiul electronic pe flancul de nord este dus de Federația Rusă împreună cu Belarusul.
Perspectiva militară asupra crizei din Belarus ar trebui să aibă în vedere planurile militare ale Federației Ruse pentru întreaga regiune de la Baltica până la Marea Neagră. În primul rând, obiectivul Rusiei este să consolideze prezența militară în Crimeea și în Belarus. În cazul peninsulei Crimeea escaladarea militară este mai avansată și vizează sporirea gradului de amenințare pentru cele trei țări NATO: România, Bulgaria și Turcia. Patru crize majore sunt avute în vedere de Moscova în această parte de lume. Criza din regiunile separatiste din Ucraina de est, războiul din Siria, criza cipriotă și criza din Libia. Toată această axă de instabilitate care leagă securitatea Mării Mediterane de Marea Neagră ridică mari probleme pentru NATO și UE.
Prezența militară rusească din Belarus este de așteptat să se consolideze, Federația Rusă fiind interesată de integrarea apărării anti-aeriene, înființarea de noi baze în Belarus, în special baze aeriene la granița cu Polonia și Ucraina și dezvoltarea unui program anual consolidat de exerciții militare comune de amploare pe teritoriul Belarusului.
Toate aceste dimensiuni militare ale cooperării militare bilaterale dintre Moscova și Minsk nu pot fi promovate dacă în Belarus nu ar exista un dictator ca Lukașenko. Ca și în cazul Ucrainei, de numele președintelui și de aparatul de securitate și militar se leagă toate eforturile Moscovei de a transforma Belarusul într-o platformă militară agresivă care vizează NATO.
Din perspectiva noastră, a României, ar trebui să facem trei lucruri urgent. Primul ar fi o evaluare a priorităților asumate prin parteneriatul strategic cu Polonia, țara NATO cea mai implicată și amenințată de evoluțiile din Belarus. Polonia, un partener profund implicat în securitatea regională, încearcă să construiască o coaliție care să susțină direcțiile pozitive cu toți partenerii NATO și în special cu Ucraina, Moldova și Georgia.
Un al doilea obiectiv al României este implicarea activă în consolidarea culturii democratice și reforma din Republica Belarus. Nu este un obiectiv ușor, pentru că în Europa de est democrația nu se construiește ușor.
Nu în ultimul rând, România, în special guvernanții, ar trebui să regândească modul în care politica noastră externă anticipează și gestionează asemenea crize cu potențial de amenințare pentru întreaga regiune. E vorba în special de anticiparea și monitorizarea potențialelor zone de criză volatile de la granița de Est a NATO, care ar trebui să fie abordate integrat. În lipsa unei voințe și a unei viziuni politice, o criză precum cea din Belarus, în care Moscova are mize militare directe, ar putea să surprindă Bucureștiul nu doar în termeni de grad de acces la informații strategice ci și la capitolul de soluții politico-militare.
