Aventura europeană a lui Steve Bannon
NEW YORK – După ce a fost izgonit de la Casa Albă și de la Breitbart News, Stephen K. Bannon, considerat strategul campaniei prezidențiale a lui Donald Trump, și-a propus să refacă Europa. Organizația sa, numită “Mișcarea”, cu sediul la Bruxelles vrea să unească populiștii de dreapta din Europa și să desființeze Uniunea Europeană în forma actuală.
Bannon consideră acest efort ca parte a unui “război” între populism și “partidul de la Davos”, între “oamenii reali”, albi, creștini și patrioți și elitele globale cosmopolite. În presă cel puțin, Bannon este luat în serios.
Este greu de crezut că acest fanfaron american, promotor al unor idei trăznite despre cataclisme ciclice, va putea să schimbe istoria Europei. În afară de întâlnirile sale cu liderii proeminenți ai dreptei - autoritarul Viktor Orbán din Ungaria, Vice-Premierul Italiei Matteo Salvini sau Boris Johnson, fostul Ministru de Externe al Marii Britanii cu comportament de clovn - Bannon nu are aproape deloc experiență în politica europeană. El a surprins o audiență binevoitoare la Praga atunci când s-a lansat într-un atac virulent la adresa țărilor străine care fac “concurență neloială” prin folosirea forței de muncă ieftină. Majoritatea PIB-ului Cehiei provine din exporturi realizate chiar prin acestă metodă.
Dar principala problemă cu care se confruntă proiectul lui Bannon este că populiștii de dreapta sunt o categorie disparată. Bannon însuși este un catolic reacționar cu fantezii alimentate de pasiunea sa pentru eroii de Hollywood, în care se vede pe sine un luptător împotriva forțelor răului. Orbán este un autocrat care exploatează deziluziile populare față de post-comunism prin blamarea imigranților și a UE, cu toate că economia Ungariei depinde de piața unică și de subvențiile de la Bruxelles.
Demagogii din Europa de nord, precum Geert Wilders, văd în islam principala amenințare la adresa civilizației occidentale, însă apără cauze precum cea a drepturilor pentru homosexuali (pentru că că musulmanii se presupune că i-ar urî pe aceștia). În Marea Britanie, colegii lui Johnson din tabăra Brexit sunt mai puțin interesați de amenințarea islamică și mai mult de o versiune grandioasă de naționalism englezesc. Frontul Național din Franța, redenumit acum Adunarea Națională (Rassemblement national), este o inițiativă a familiei Le Pen care încearcă din greu să se disocieze de rădăcinile sale anti-semite de pe filiera regimului de la Vichy.
Așa cum s-a întâmplat și în cazul fascismului european din anii 1920 - 1930, nu e ușor să găsești prea multă coerență în aceste direcții politice diverse, cu atât mai puțin în Mișcarea lui Bannon. Lucrul pe care îl au totuși în comun, este resentimentul, uneori îndreptat împotriva musulmanilor, alteori împotriva oricărui fel de imigranți, adesea împotriva UE și întotdeauna împotriva elitelor liberale pe care Prim-Ministrul britanic Theresa May le-a numit “cetățeni de nicăieri.”
Există ceva conspiraționist în aceste resentimente, senzația că omul simplu este la mila unei rețele de păpușari din umbră care conduc lumea. Pe vremea când Stalin identifica dușmanii poporului în “cosmopoliții fără rădăcini” (adică evreii), sediul central al acestei rețele omnipotente globale se credea că este la New York, cu filiale la Londra și Paris. Acum sediul este localizat la Bruxelles.
Imigranții, mai ales cei din țările musulmane, sunt ținta principală a propagandei populiste. Bannon a redactat primul proiect al așa-numitului “Muslim ban”, care interzicea accesul imigranților din mai multe țări predominant musulmane. Orbán a fortificat granițele pentru a proteja “civilizația creștină.” Salvini vrea să deporteze toți imigranții ilegali din Italia. Campania Brexit, condusă de Johnson, avertiza votanții britanici că țara lor va fi inundată de imigranții turci, cu toate că Turcia nu urma să intre prea curând în UE.
Însă oricât de neplăcute ar fi retorica și politicile anti-imigranți, principala țintă a furiei populiștilor rămâne sinistra elită globală reprezentată de George Soros și de alți liberali care sunt acuzați de promovarea drepturilor omului, a compasiunii față de refugiați și a toleranței religioase în scopul satisfacerii propriilor interese. Ei sunt cei care se presupune că inundă tărâmurile creștine cu străini. Ei sunt cei care trădează civilizația occidentală.
Bannon și-a exprimat admirația față de Soros, chiar dacă îl consideră un fel de Satana. El și-ar dori să fie un Soros al dreptei. Pare ironic că naționaliști radicali ca Bannon ar putea să încerce să se unească într-o mișcare globală ca și cum i-ar imita pe dușmanii lor internaționaliști. Dar scopul populiștilor nu este să distrugă elitismul ci să înlocuiască vechile elite. De aici vine limbajul comun al milei de sine care exprimă presupusa oprimare a lui Orbán, Salvini, Wilders și a celorlalți de către “Partidul Davos.”
Ei se simt excluși, insuficient recunoscuți, chiar disprețuiți. Cred că este rândul lor să conducă și să se răzbune pentru toate insultele pe care le-au îndurat. Din acest motiv Donald Trump, un investitor imobiliar primitiv, este pentru ei un erou.
Trump se simte în mod evident mai confortabil să discute cu dictatorii decât cu liderii aleși democratic. Îi place ideea confruntării între doi tipi autoritari. Însă asta nu-l face internaționalist așa cum nici adunările festive ale populiștilor de dreapta din Europa nu constituie o mișcare internaționalistă coerentă. Acestea sunt doar ocazii de a se flata reciproc și de a face paradă în fața camerelor de luat vederi. Este greu de spus dacă populiștii pot face mai mult decât atât pentru a distruge UE și a reordona lumea occidentală. Din cauza intereselor diverse, rivalitatea i-ar putea face să se despartă. De exemplu, în timp ce Trump și Bannon văd în China marele inamic global, Orbán acceptă cu lăcomie orice bani care ar putea veni din China. Iar naționaliștii englezi își îndreaptă țara spre izolare.
O adevărată “Internațională naționalistă” poate apărea doar când aceste contradicții vor fi rezolvate. Dar, oriunde ar merge dreapta globală, este puțin probabil ca Mișcarea lui Bannon să o ducă acolo.
