America trebuie să accepte realitatea în privința Chinei
BEIJING – Acordul de la Buenos Aires, din luna decembrie, dintre Președintele SUA Donald Trump și Președintele Chinei Xi Jinping, i-a făcut pe mulți să creadă că războiul comercial dintre cele două țări se va încheia curând. Acest optimism este nejustificat, dar tot astfel sunt și temerile față de un dezastru economic mondial cauzat de o ruptură în relațiile dintre SUA și China.
de P.H. Yu
Conflictele bilaterale frecvente vor continua fără îndoială, așa cum am văzut în cazul arestării în decembrie a directorului financiar al Huawei, Meng Wanzhou. Dar, cu toată rivalitatea economică și cu toate neînțelegerile politice dintre SUA și China, un deznodământ catastrofic este puțin probabil atât timp cât SUA acceptă trei aspecte ale realității.
Pentru început, factorii de decizie americani trebuie să accepte „noua normalitate” a unui stat chinez care se mândrește cu cel mai mare PIB din lume (în termeni de paritate a puterii de cumpărare). Așa cum SUA au fost cea mai mare economie din secolul douăzeci, China va fi cea mai mare din secolul douăzeci și unu. Dar, în orice scenariu, America va rămâne bineînțeles o putere economică majoră.
În al doilea rând, SUA trebuie să accepte necesitatea unor reforme economice structurale, la fel cum a făcut China acum patru decenii, chiar dacă în domenii și cu o traiectorie complet diferite. În loc să dea vina pentru uriașul deficit comercial pe presupusele practici de comerț incorecte ale altor țări, SUA trebuie să-și analizeze propriile sale politici economice nesustenabile, capacitatea industrială care se deteriorează și investițiile insuficiente în infrastructură, educație și formare profesională.
Dacă factorii de decizie americani continuă să se concentreze pe satisfacere dorințelor celor din Wall Street, a marilor companii și a economiștilor liberali, atunci performanța economică a țării va avea de suferit, iar inegalitățile economice dintre americani vor continua să se adâncească. Aceste lucruri vor crește riscul instabilității sociale, a extremismului și populismului. Elitele SUA nu-și pot permite să ignore semnalele clare de alarmă așa cum au ignorat bula imobiliară care a declanșat criza financiară din 2008.
În ultimul rând, America are nevoie de o mai bună înțelegere a perspectivei și intențiilor Chinei, domeniu în care o evaluare incorectă poate duce la conflicte inutile. De exemplu, deși teoriile occidentale ale relațiilor internaționale prognozează că forța economică a Chinei este menită să transforme această țară într-o putere globală dominantă, istoria sugerează altceva.
China nu a urmărit niciodată o expansiune geografică agresivă, nici măcar atunci când a avut forța să o facă. Acest lucru este consecvent cu o învățătură clasică importantă pentru împărații Chinei, cunoscută ca Doctrina Căii de Mijloc. Aceasta afirmă că urmărirea dominației mondiale duce întotdeauna la distrugere națională și nenorocire pentru popor. În plus, China a fost afectată sever de imperialismul și colonialismul altor puteri în trecutul nu foarte îndepărtat și nu are de gând să repete această experiență. Semnificativ este că statul chinez s-a abținut să intervină în politica internă a altor țări în timpul dezvoltării recente a capacităților sale de apărare.
Mulți lideri globali, în special Trump și Președintele rus Vladimir Putin, par să creadă că forța militară și constrângerea strategică sunt cele mai bune metode de a măsura competitivitatea și de a garanta securitatea. Însă dominația politică și militară susținute de forță și intimidare nu mai sunt decisive și nici măcar relevante în relațiile internaționale. Ceea ce vrea China este un sistem global corect și deschis în care să poată participa toți în mod echitabil și care să încurajeze cooperarea economică. Vrea să continue să crească nivelul de trai al cetățenilor săi și consideră că pacea mondială poate fi menținută cel mai bine când toate țările au succes în economie. Și bineînțeles, China poate beneficia masiv de o lume a păcii. Dar liderii Chinei au de înfruntat propriile dificultăți pentru a menține expansiunea economică din țară. Deși firmele interne sunt competitive în anumite sectoare industriale și au potențial de creștere în multe alte domenii, China se bazează mult pe importul de bunuri complexe, de exemplu produse medicale, din Occident. Iar interdicția de anul trecut pentru vânzările de cipuri semiconductoare din SUA pentru compania de telecomunicații ZTE, după ce aceasta a încălcat reglementările referitoare la export din SUA, demonstrează clar înapoierea tehnologică a Chinei. În plus, China trebuie să creeze suficiente locuri de muncă pentru cea mai mare populație activă din lume, care include opt milioane de absolvenți de universitate în fiecare an, în timp ce trebuie să administreze povara unei societăți care îmbătrânește.
În această perioadă dificilă, o bătălie ideologică despre supremația unui model economic asupra altuia nu servește nimănui. Mai ales că cele mai mari economii ale lumii, SUA și China, au o responsabilitate specială de a realiza o tranziție pașnică spre o nouă ordine internațională multipolară. Acest lucru se va realiza cel mai eficient prin cooperare și prin abordarea împreună a provocărilor care, în mod inevitabil, vor apărea.
Asta presupune ca SUA să realizeze că încercarea de a înfrânge sau de a izola economic China nu-i va rezolva problemele de acasă. Interesele naționale americane vor fi mult mai bine servite prin acceptarea realității și prin adaptarea la ascensiunea Chinei.
