Armata ucraineană disciplinată și cu moralul superior, dotată cu sprijin logistic occidental, a dat în aceste ultime zile un exemplu care ne ajută să interpretăm și altfel punctele tari care îi sunt de obicei atribuite forței militare rusești. Așii din mânecile zdrențuite ale Rusiei se văd acum în altă cheie, cu puțină îndrăzneală putem întrezări dincolo de ceea ce ne-a obișnuit perdeaua de propagandă rusească să vedem.
Să luăm pe rând câteva din „punctele forte” ale Rusiei care stârnesc atâta teamă. În primul rând, Rusia este un colos militar capabil nu doar să alimenteze ca dintr-un sac fără fund propria armată, ci este un exportator masiv de armament. Nenumărate armate sau grupuri infame comit crime abominabile prin diferite părți ale globului cu arme de proveniență sovietică sau rusească. Dar este și o vulnerabilitate aici: armele de producție rusească sunt proaste din punct de vedere calitativ în comparație cu dotările militare occidentale. Adică rușii produc munți de echipamente militare cu care fac mult rău, dar stau slab la calitate și precizie. Pentru armata rusă cantitatea bate calitatea. Dar fără calitate, o armată poate fi vulnerabilă.
Un alt as pe care mizează gangsterii politici ruși este dat de materiile prime atât de prețioase astăzi: gaze naturale, petrol, cărbuni, metale. Rușii au din abundență resursele energetice cu care au început deja să șantajeze Europa occidentală. Dar și aici este o vulnerabilitate, economiștii și politologii o numesc „blestemul resurselor” și se referă la acele țări care dispun de resurse naturale, dar acestea nu sunt exploatate ca investiții care să susțină alte investiții și să ducă la bunăstare generală. Dimpotrivă, aceste resurse sunt exploatate de o gașcă în folos propriu și de obicei într-un stil nu foarte diferit de modul de acțiune al grupărilor mafiote.
În al treilea rând, șefii Kremlinului consideră în mod tradițional că forța brută (și semnificativă cantitativ) conferă automat putere și marjă de negociere sau șantajare. Deși, în paranteză fie spus, nu avem încă indicii că diplomația rusă (alipirea acestor termeni pare o asociere forțată) face vreo diferențiere între „a negocia” și „a șantaja”, pentru rușii sovietici și post sovietici cele două verbe sunt sinonime. Cu această strategie rușii au avut și succese (au năvălit cu tancurile și și-au impus politicile), dar au dat-o și în bară pentru că mardeiașul globului este umilit periodic, iar un exemplu îl dă în aceste zile brava armată ucraineană care a ridiculizat forțele ruse.
Puterea binelui, forțele nebănuite care stau în aspecte simbolice simple, căldura și sentimentele umane – toate sunt o armată alternativă care poate învinge și să scoată la iveală tot ce lasă în urmă forța brută și brutală a armatei ruse: crime oribile, violuri, furturi pe scară largă, decapitări, orașe pline de fecale, distrugeri extinse.
În al patrulea rând, disprețul adânc față de propriile pierderi umane. Neglijența cu care rușii și armata lor pierd soldați sau afectează civilii prin acțiuni fie total inutile, fie stângace și conduse cu incompetență – încă ne șochează pe cei care trăim după valorile europene și după principii care ne spun că viața umană este, așa cum scriau demult călugări neerlandezi „un miracol în sine care îți taie respirația”.
Putin, Lavrov, Medvedev și ai lor sunt imuni în fața risipei umane din propria tabără și ei sunt convinși că asta le conferă un avantaj. Dar istoria ne-a arătat că dictatorii nu au parte de finaluri liniștite, că puterea nu poate fi păstrată pe viață și că toate sacrificiile umane din rândul propriilor popoare se transformă în coșmaruri care bântuie comunitățile pe care pretind că le reprezintă.
Dacă vi se pare că această tradiție rusească de a călca pe cadavre are vreun „succes” politic, diplomatic sau militar, haideți să ne gândim și să vedem dacă a durat vreo astfel de victorie și eventual cât de mult a durat.
