Europa de după 9 iunie pare să nu mai fie aceeași cu cea de dinaintea acestei date. Nu doar din perspectiva coloraturii viitorului Parlament European și a viitoarei Comisii Europene, cât mai ales din perspectiva viitoarei abordări a ceea ce s-ar numi un „pact industrial european”.
Tranziția energetică este un proces de profundă transformare economică globală care are nevoie de schimbări și investiții masive la nivelul infrastructurii, tehnologiilor și politicilor. Această transformare se petrece deja pe mai multe planuri. Iar politicile publice au la îndemână argumente solide pentru modul în care ar trebui să ghideze sectorul energetic în această transformare. Un mare semn de întrebare este cel cu privire la modul în care Uniunea Europeană de după 9 iunie va găsi de cuviință să abordeze viitorul energiei. Va ține sau nu va mai ține cont de atributele unor state membre - precum România - care dispun de resurse - gaze naturale, în situația de față - ce pot fi un factor de sprijin al întregii transformări economice provocate de obiectivele de mediu asumate la nivelul Europei?
Un puternic argument în favoarea utilizării gazelor naturale în procesul de tranziție energetică este eficiența economică: costurile de producție și transport sunt relativ scăzute, iar tehnologiile asociate cu exploatarea și utilizarea sunt în continuă dezvoltare și eficientizare. Aceasta înseamnă că avem în România o sursă de energie accesibilă și eficientă din punct de vedere economic, care consolidează creșterea economică, stimulând investițiile în infrastructură și în sectoarele conexe și generând locuri de muncă și prosperitate economică.
În miezul acestor transformări, în plină schimbare politică la nivel european și fără a face deloc politică, sectorul energetic național se confruntă zilnic - în termeni constructivi - cu politicile publice. Ce nevoi are sectorul energetic autohton de la la sistemul de politici publice? Are nevoie de o rezolvare inteligentă a trilemei energetice: energia trebuie să fie disponibilă pentru toți consumatorii; energia trebuie să fie produsă cu rost și fundament economic pe lanțul de producție; energia trebuie să se îndrepte spre obiectivele de sustenabilitate pe care ni le asumăm cu toții la nivel european.
Dar trebuie să mai înțelegem ceva: dacă dorim un echilibru în piață, trebuie să lăsăm piața să se echilibreze singură prin mecanismele de care dispune. Politicile publice trebuie doar să ghideze crearea și funcționarea acestor mecanisme. România are nevoie de o reală liberalizare (deschidere, dacă vreți) a pieței; nivelul și structura de reglementare actuale sunt este prea complexe și pun în pericol concurența care ar trebui să vină în sprijinul consumatorilor.
România are nevoie să nu mai facă confuzie gravă între politici electorale și politici de protecție a consumatorilor vulnerabili. Este nevoie deci de o definire justă și fără implicații politicianiste (electorale) a conceptului de “consumator vulnerabil”, este nevoie de politici publice și de o schemă dedicate clienților vulnerabili; este nevoie și de îmbunătățirea condițiilor de piață pentru a îmbunătăți transparența și claritatea acesteia. În plus, România trebuie să scape și de confuzia politicianistă ce a generat politici publice europene care - în loc să contribuie la dezvoltarea sa - contribuie de fapt la împiedicarea dezvoltării sectorului energetic autohton.
Avem nevoie de securitatea aprovizionării, de securitate energetică, iar gazele naturale de care dispune România sunt o sursă de consolidare a acesteia atât la nivel național cât și european. Mai mult, exploatarea gazelor naturale din subsolul de mare adâncime al Mării Negre un factor de sprijin semnificativ pentru procesul de tranziție energetică și de transformare a economiei naționale, dar reprezintă și cheia pentru reducerea dependenței de importurile de gaz și, mai important, pentru consolidarea securității energetice a întregului spațiu comunitar al UE: reduce vulnerabilitatea la fluctuațiile pieței globale a gazelor naturale, va furniza resurse esențiale pentru o tranziție către surse de energie verzi, într-un mod echitabil și sustenabil pentru cetățeni, pentru stat și pentru investitorii din producția de energie.
Astfel, România poate juca un rol semnificativ în rezolvarea “trilemei energetice”, contribuind la sustenabilitate, la siguranța aprovizionării și la eficiență economică în UE. Dar pentru asta, România trebuie să scape de confuzia politicianistă care îngreunează funcționarea pieței. România trebuie să se hotărască dacă sectorul energetic este un sector prioritar de dezvoltare. Mai mult, România trebuie să articuleze o voce puternică care să se facă auzită în noul Europarlament și care să se lupte pentru ca politicile europene să sprijine acest sector prioritar și nicidecum să-i ridice piedici în calea dezvoltării.
De aceea, viitorul energiei autohtone privește cu speranță către viitorul guvernării europene.
