Antidotul pandemiei este dezvoltarea economică

Data actualizării: Data publicării:
Costel Alexe
Costel Alexe
Ministrul Mediului
Costel Alexe este deputat PNL. În 4 noiembrie a devenit ministru al Mediului în Guvernul Orban.
costel alexe

Avem un an de când PNL a preluat guvernarea țării în timp ce PSD, cu numărul mare de parlamentari de care încă dispune, a încercat mereu să amenințe sau să șantajeze Guvernul Orban. Din luna martie am intrat sub pandemie și toate strategiile de dezvoltare ale PNL au trebuit să fie regândite, a fost nevoie să ne adaptăm. Multă lume vorbește acum despre criza sanitară și despre impasul economic. Eu cred că suntem nevoiți să privim investițiile și dezvoltarea ca antidoturi decisive pentru încetinirea economică și pentru îngrijorarea cauzată de pandemie. Antidotul acestei pandemii trebuie să fie dezvoltarea economică prin investiții și proiecte.

Strategia PNL este de a spori dezvoltarea și investițiile tocmai acum, în acest context, de a profita de toate oportunitățile care au apărut ca urmare a succesului obținut de președintele Klaus Iohannis în negocierile de la Comisia Europeană prin cele 80 miliarde de euro puse la dispoziție României. Guvernarea PNL, administrațiile județene sau primăriile conduse de PNL nu vor abandona investițiile sub nicio formă.

Depresia și panica generalizată nu sunt soluții și nu au fost nicăieri. Dimpotrivă, salvatoare este întreținerea acestei filosofii a dezvoltării care le poate confirma oamenilor că viața lor va reveni la normal și că nu este lipsită de sens. Am fost tot timpul un om care, în situații grele, își suflecă mânecile și se apucă de treabă începând cu ceea ce poate da rezultate. Apoi rezultatele și succesele atrag alte realizări. Așa vom ieși din situația grea. Aceasta este calea pe care o alegem, preferăm să vedem oportunitatea favorabilă investițiilor în dezvoltare. Din acest motiv, Guvernul Orban a lansat în vară cel mai mare plan de investiții de după 1989, „Reclădim România”. A fost clar semnalul că miza noastră este dezvoltarea economică, că vom muta accentul dinspre consum spre investiții. Prin guvernarea PNL, România trece de la espectativă și consum, la demararea de investiții și la activitate economică intensă.

În ce mă privește, îmi plac oamenii și energia lor, cred că dialogul direct cu cetățenii este cel mai corect barometru pentru orice om politic. Nu sunt genul de persoană care stă doar în spatele biroului. În calitate de ministru al Mediului Apelor și Pădurilor am mers foarte des prin țară, am ieșit pe teren. De asemenea, cunosc foarte bine județul Iași unde am luat la pas de multe ori fiecare localitate. Deci cunosc „terenul” bine și de aceea pot să spun că halul în care PSD a adus acest popor în ultimul deceniu poate sufoca de revoltă pe oricine.

Vă reamintesc, din 2012 încoace PSD a guvernat România timp de 7 ani și jumătate - mai precis din luna mai a anului 2012 și până în noiembrie 2019. A fost un scurt interludiu cu un guvern tehnocrat în 2016, dar acel guvern avea la vârf un vicepremier PSD în persoana lui Vasile Dâncu și asta a dat măsura „independenței” acelui guvern. Amprenta anilor de guvernare PSD peste România este sinonimă cu dezastrul pentru că este inadmisibil să nu poți identifica măcar un proiect făcut cu simț de răspundere și finalizat.

Dorința românilor de a vedea proiecte duse la bun sfârșit este așa de mare încât nu mai are vreo importanță cine a avut în trecut primul o idee, cine a întocmit documentația, cine a făcut contestații și, în general, care sunt explicațiile pentru care nu s-a făcut vreun drum sau o școală ori un pod pe undeva. Scuzele și teoriile chibritului au început să irite oamenii pe bună dreptate pentru că o sumedenie de probleme nu sunt rezolvate. Este deopotrivă de neînțeles și revoltător pentru toată lumea că proiecte minore au stagnat cu anii. 

Din toate aceste motive efortul PNL în următorii ani va fi de a debloca proiecte uitate prin sertarele birocraților corupți ai PSD, de a atrage constant fonduri europene, de a investi în infrastructură, de a sprijini sectorul economic și de a dezvolta constant această frumoasă țară. În acest fel vom îndeplini așteptările și nevoile oamenilor și vom depăși mai bine și criza sanitară. Acesta este vaccinul României: antidotul pandemiei este dezvoltarea economică.

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”