Acordul nuclear cu Iranul este necorespunzător, dar necesar
Coreea de Nord ne amintește de un proverb în care grajdul se închide abia după ce calul a fugit. Dar, grație acordului nuclear cu Iranul, calul iranian se află încă în grajd. SUA trebuie să încerce să îngrădească Coreea de Nord și să nu-i dea nici Iranului motive să se revolte.
TEL AVIV - Președintele Donald Trump a refuzat să certifice acordul nuclear cu Iranul, lansând astfel un proces prin care Congresul american ar putea să impună din nou sancțiuni împotriva acestei țări. Din fericire, Congresul, în loc să anuleze acordul, va căuta probabil alternative care să-i permită lui Trump să-și salveze onoarea în fața suporterilor cărora le-a promis că SUA se va retrage din acordul cu Iranul. În orice caz, procesul de “decertification” (retragere a certificării) este o greșeală gravă.
Asemenea multor israelieni, sunt de acord cu Trump că pactul internațional încheiat cu Iranul în 2015 este în esență o afacere proastă. Însă este o afacere încheiată. Chiar dacă SUA decide să se retragă complet din acord, niciuna dintre celelalte părți (China, Rusia și nici chiar europenii - Franța, Germania sau Marea Britanie) nu-i vor urma exemplul. Iranul va continua să beneficieze de prevederile acordului.
În același timp însă, Iranul ar putea vedea în decizia SUA de a revoca acordul un pretext pentru reluarea programului său nuclear. Până la urmă, Iran Nuclear Agreement Review Act permite președintelui SUA să retragă certificarea pentru acord dacă Iranul încalcă prevederile acestuia. Iar Iranul, din punct de vedere tehnic, nu a făcut asta.
Firește, comportamentul Iranului (dezvoltarea unor rachete balistice puternice, participarea la răspândirea terorii în Orientul Mijlociu și campaniile intense de război cibernetic) este îngrijorător și trebuie luate măsuri pentru a pune presiune pe Iran să rezolve aceste probleme. Însă ele nu fac parte din acordul nuclear.
În acest context, dacă Trump retrage acum certificarea privitoare la acord, el va submina credibilitatea Americii referitoare la controlul altei amenințări nucleare: Coreea de Nord. Dacă SUA își încalcă obligațiile internaționale fără motiv, de ce s-ar angaja în negocieri Kim Jong-un? Poate că Kim este un extremist de prim rang, însă motivațiile sale sunt ușor de înțeles. El vede în armele nucleare o ultimă asigurare împotriva unei înlăturări de la putere rușinoase, ca în cazul lui Muammar Gaddafi în Libia sau al lui Saddam Hussein în Irak. În plus, oricât de puternică militar ar fi SUA, ea nu poate distruge arsenalul nuclear al Coreei de Nord fără să provoace un contraatac distrugător la adresa Coreei de Sud și, poate, a Japoniei - ambii aliați apropiați ai Statelor Unite. Aceasta îi oferă lui Kim un avantaj substanțial.
Singurul mod de a-l descuraja pe Kim este prin intermediul unei diplomații coercitive care să-l determine să-și înghețe programul nuclear la nivelul actual. Exact tipul acesta de diplomație coercitivă, dublată de sancțiuni și de o poziție comună a marilor actori internaționali a reușit să convingă Iranul să semneze acordul nuclear.
Dacă o astfel de diplomație își pierde credibilitatea, Kim va continua inevitabil să extindă programul său nuclear iar riscurile globale vor crește exponențial, nu în ultimul rând pentru că vecinii, precum Coreea de Sud și Japonia, vor deveni tot mai dornici să dezvolte propriile lor arme nucleare. Astfel, cauza neproliferării nucleare și dezarmării, un țel pe care SUA îl urmărește de aproape 70 de ani, va eșua.
Amenințarea imediată ar fi o decizie a Iranului de a relansa programul său nuclear. Dacă se va întâmpla asta, Egipt, Arabia Saudită și Turcia vor dori aproape sigur, și ele, să se înarmeze nuclear. De fapt, orice dictator de mâna a treia care urmărește aceste evenimente ar putea să decidă să dezvolte arme nucleare. Întreaga ordine mondială s-ar modifica fundamental.
Coreea de Nord ne amintește de un proverb în care grajdul se închide abia după ce calul a fugit. Dar, grație acordului nuclear actual cu Iranul, calul iranian se află încă în grajd. SUA trebuie să încerce să îngrădească Coreea de Nord și să nu-i dea nici Iranului motive să se revolte.
Asta nu înseamnă ca SUA să rămână pasivă. De fapt, SUA ar trebui să se pregătescă pentru o relansare în viitor a programului nuclear iranian, lucru posibil chiar dacă actualul acord este menținut. Această relansare este puțin probabilă imediat deoarece acordul îi oferă încă Iranului beneficii substanțiale. Peste câțiva ani însă, aceste beneficii nu vor mai fi deajuns pentru ca Iranul să-și respecte promisiunile.
Din acest motiv, în loc să se despartă de ceilalți participanți la acord, SUA ar trebui să încerce obținerea unui consens cu privire la modul de monitorizare a Iranului, pentru a facilita inspecțiile Agenției Internaționale pentru Energia Atomică. De asemenea, SUA trebuie să se coordoneze cu ceilalți semnatari ai acordului în privința sancțiunilor necesare în cazul în care Iranul va încălca cu adevărat prevederile acordului.
Pentru ca toate acestea să aibă efect, SUA trebuie totuși să fie pregătită din punct de vedere al informațiilor, armamentului și al voinței politice, să intervină (unilateral dacă va fi nevoie) pentru oprirea Iranului dacă acesta va încerca să calce pe urmele Coreei de Nord. Cu sau fără acest acord, Iranul reprezintă o amenințare serioasă la adresa Israelului, dar și a stabilității Orientului Mijlociu și, într-un anume sens, a întregii lumi. Însă această amenințare nu este în acest moment una existențială și nici nu trebuie să devină astfel, iar asta este prioritatea numărul unu astăzi. Noi, în Israel, unde ne gândim de mult timp la această problemă (și ne străduim să fim pregătiți pentru diverse tipuri de riscuri), recunoaștem că, pentru moment, securitatea noastră necesită păstrarea acordului actual.
În ultimii 25 de ani, șase țări au încercat să devină state nucleare. Două dintre ele, Libia și Africa de Sud, au renunțat. Alte două, Siria și Irak, au fost oprite. Iar două dintre ele, Pakistan și Coreea de Nord, au reușit, sfidând comunitatea internațională. Trebuie să ne asigurăm că Iranului nu i se va permite acest lucru. Și, câtă vreme Iranul respectă cerințele, acordul nuclear, oricâte deficiențe ar avea, rămâne cea mai bună variantă pentru a obține asta.
