VIDEO Grindina și vijeliile au făcut prăpăd în Arad și Gorj: Puhoaiele au inundat străzile, iar vântul puternic a smuls copacii

Data publicării:
grindina
Foto: Captură video

A fost rupere de nori, marți seară, în mai multe județe din țară. În Arad, puhoaiele au inundat mai multe străzi, iar vântul puternic a smuls copacii și i-a aruncat peste mașinile parcate. A bătut și grindina, iar autoritățile au emis o avertizare Ro-Alert în urma fenomenelor meteo extreme. Și în județul Gorj au căzut bucăți mari de grindină.

Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse şi intensificări ale vântului, valabilă în ora următoare în zone din două judeţe situate în Crişana.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 16:30, în judeţul Arad (localităţile: Chişineu-Criş, Macea, Şimand, Grăniceri, Socodor, Pilu şi Zerind) şi în judeţul Bihor (la: Beiuş, Ştei, Bunteşti, Pietroasa, Finiş, Lunca, Drăgăneşti, Avram Iancu, Cociuba Mare, Rieni, Şoimi, Vaşcău, Câmpani, Budureasa, Uileacu de Beiuş, Nucet, Tărcaia, Căpâlna, Lazuri de Beiuş şi Pocola) se vor semnala averse torenţiale, ce vor acumula 30 - 40 l/mp, frecvente descărcări electrice, vijelie şi grindină de mici dimensiuni.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri