Meteorologul Gabriela Băncilă, director în cadrul ANM, a explicat, în „Jurnalul de Seară” de la Digi24, că este în desfășurare un „blocaj atmosferic” deasupra sudului Europei, în care o masă de aer fierbinte stă pe loc. Valul de căldură ar putea înainta spre Peninsula Balcanică, inclusiv România iar, de asemenea, acesta se poate retrage, ducând în următoarele două săptămâni la fluctuații de temperatură care ar putea produce și fenomene meteo violente.
Gabriela Băncilă, meteorolog previzionist la ANM: „Este o situație de blocaj. Aceste situații de blocaj pot duce fie la valuri de căldură, fie la valuri de frig, fie la inundații în urma unor ploi persistente și abundente. Acest blocaj atmosferic, această circulație de blocaj, adică un câmp de presiune ridicată care acumulează, deci o masă de aer care stă în loc. Masa de aer staționează și se încălzește, se supraîncălzește.
Vedeți în imagini acele nuanțe de roșu închis care merg până spre maro, ceea ce indică o intensitate foarte mare. Ar fi de remarcat la aceste imagini că persistă această masă de aer cald peste toată partea de sud a Europei. Existând această comasare de aer foarte cald în vecinătatea țării noastre, ne putem aștepta oricând ca aceasta să influențeze, mai mult sau mai puțin, și spațiul geografic al României.
Se estimează că va fi foarte cald în următoarele două săptămâni, în special în jumătatea de sud a țării, aș spune. Există intensificări și retrageri ale acestei mase de aer cald, ceea ce nu este foarte bine, pentru că locuitorii din restul țării, nu neapărat că se vor răcori, pentru că această apropiere între masa de aer foarte cald și o masă de aer mai rece poate duce la fenomene violente, la furtuni violente.
Prin urmare, rămânând la căldură, estimările meteorologice pentru următoarele două săptămâni, de asemenea toate informațiile pe care centrele meteorologice din Europa sau zona Organizației Mondiale de Meteorologie le pun la dispoziție indică că, cu o probabilitate de 90%, acest val de căldură va persista până în 25 iulie pentru această parte de sud a Europei. Când spun «până în 25 iulie», cei care ne urmăresc trebuie să înțeleagă că după acest 25 iulie există o rezervă în a ne pronunța, pentru că probabilitatea scade. Dar este suficient să vorbim despre două săptămâni. Valul de căldură și imaginile pe care le vedeam cu masa de aer foarte caldă, la care adăugăm, pentru cei care locuiesc în orașe sau în marile aglomerări urbane, efectul de insulă de căldură a orașului sunt comparabile cu ceea ce înregistrăm în platformele meteorologice, adică un termometru aflat la umbră, la 2 metri deasupra pământului, într-un adăpost umbrit și ușor ventilat, terenul este înierbat și se află departe de orice sursă de căldură.
Efectul de insulă de căldură din orașe radiază în special noaptea. Le reamintesc celor care ne urmăresc că vorbim de o maximă de 40-41 grade la umbră. Ca temperatură resimțită va fi cu siguranță mai mare. Este foarte cald la nivelul betonului/ asfaltului. Temperatura scade odată cu înălțimea. Noaptea, temperatura nu va coborî sub 22 de grade Celsius.
Caracteristica acestui val de căldură este dată și de mersul temperaturii în 24 de ore. Dacă la ora 10:00 sunt 30 de grade și temperatura crește ușor și treptat până ajunge la aceste 40 sau 41 de grade iar pe parcursul serii și al nopții scade la fel de ușor și treptat, astfel încât la miezul nopții sunt 30 de grade sau peste 25 de grade, gradul de toleranță al corpului este unul foarte scăzut. Poate să fie un val de căldură foarte intens, un impuls care să ducă la o temperatură tot de 38 de grade. Dar una este să ai 38 de grade pentru o oră și alta este să ai o medie pe 24 de grade.
Există două scenarii de a se înlocui acest val de căldură. Dacă pătrunde o masă de aer foarte rece până în zona Spaniei, Peninsula Iberică, imaginați-vă că tot ce a fost acolo, inclusiv în Italia, care va fi cu siguranță zona cea mai afectată, toată masa aia de aer foarte cald este posibil să fie împinsă spre zona Peninsulei Balcanice. Cât de mult va urca ea către nord sau se va menține mai la sud, vom vedea.
Suntem departe de a termina cu vara. Este cel mai semnificativ val de căldură în această vară, în acest an, dar asta nu exclude deloc probabilitatea ca acest lucru să se mai întâmple și după aceste săptămâni. Luna iulie este cea mai caldă din țara noastră. Sunt înregistrate și doborâte recordurile de temperatură, dar recordul absolut este de la începutul lunii august. Este de urmărit, mai ales că venim după vara trecută, care a fost extrem de caldă în Europa. Multe țări din Europa se află de abia la începutul sezonului în care se declanșează incendiile de vegetație, ca urmare a uscăciunii persistente care se va produce”.
Editor : Alexandru Costea