Ploile par să se fi oprit, însă urmează un nou val de caniculă. La mijlocul săptămânii se vor înregistra 37 de grade la umbră, iar disconfortul termic va fi ridicat.
Meteorologul Mihai Huștiu a declarat la Digi24 că azi instabilitatea atmosferică se va diminua, ploile se restrâng. E posibil ca în est, centru, sud-est să mai fie averse și descărcări electrice, mai ales în a doua parte a zilei.
Cantități mai însemnate de precipitații vor mai fi în Dobrogea, partea subcarpatică și la munte.
Temperaturile vor avea tendința de creștere. Azi, vor fi până la 33 grade celsius la câmpie, în sud, iar disconfortul termic se instalează începând de după-amiază, a spus meteorologul.
Marți, vremea va fi izolat caniculară în Lunca Dunării și Bărăgan, iar maximele termice vor ajunge la 35 grade Celsius.
Miercuri și joi vremea va fi caniculară în Muntenia, jumătatea de sud a Moldovei și Dobrogea, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar temperaturile vor ajunge la 36 - 37 de grade la umbră.
La temperaturile caniculare se adaugă accentuarea instabilității. De miercuri, ploile se vor extinde dinspre vest și vor fi manifestări serioase de instabilitate atmosferică.
Vorbim de caniculă în sud-est și, respectiv, de ploi torențiale, furtuni violente de miercuri în jumătatea de vest a țării, a adăugat meteorologul.
Editor : G.M.